Incredibil! A urcat pe scenă şi şi-a jucat rolul, deşi avea o coastă ruptă
Dimensiune font:
Actriţa Mihaela Arsenescu Werner, din Iaşi, a jucat marţi seară, la Bucureşti, cu o coastă ruptă după ce autocarul trupei a fost implicat într-un accident.
Mihaela Arsenescu Werner şi trupa de la Teatrul Naţional din Iaşi au suferit un accident destul de grav în timp ce se deplasa cu autocarul instituţiei în Bucureşti, unde aveau de jucat o piesă de teatru. Potrivit poliţiei, într-o intersecţie, şoferul autovehiculului a pus o frână bruscă, şi actriţa a fost aruncată din scaunul său. În urma incidentului s-a ales cu mai multe contuzii şi o coastă ruptă.
Cu toate acestea, deşi avea o coastă ruptă, actriţa a urcat alături de colegii săi pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, la Festivalul de Teatru care se desfăşoară la Bucureşti. Mihaela Arsenescu Werner a declarat pentru Ziarul de Iaşi că abia poate respire, dar că încearcă să facă faţă situaţiei. Ea a spus că şi-a jucat rolul deoarece nu avea cine să o înlocuiască.
Mihaela Arsenescu Werner este societar al Teatrului Naţional din Iaşi, reputat actor şi regizor premiat anul acesta pentru întraga activitate la Gala Uniter de la Bucureşti. S-a născut în 1949 la Braşov, iar paşii au purtat-o în viaţă până pe Copoul plin de tei al lui Eminescu, unde a absolvit Seminarul Pedagogic de la Universitatea „Cuza”, studii postuniversitare. În 1971 a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, iar în 2006 şi-a obţinut doctoratul în Artele Spectacolului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau