Mihai Gâdea a fost înlocuit la Sinteza Zilei

mg

Dimensiune font:

| 23-02-2021 09:30


Spectatorii emisiunii difuzată de Antena 3 au avut o surpriză în emisiunea de seara trecută. Locul moderatorului cu care erau obișnuiți, vedeta postului, Mihai Gâdea, a fost luat de altcineva. A fost o înlocuire de moment. Un alt jurnalist al postului de televiziune a condus ostilitățile în cadrul emisiunii.

Astfel, Mihai Gâdea nu s-a mai aflat la pupitrul emisiunii Sinteza Zilei, care l-a consacrat, la Antena 3. A fost una dintre rarele ocazii în care jurnalistul a fost înlocuit de o altă colegă.

Aceasta deoarece vedeta postului de știri a plecat în Valea Jiului pentru a lua parte la protestul minerilor care își revendică drepturile. Mihai Gâdea a fost la protestul minerilor, la Lupeni. Având în vedere contextul actual, cu zeci de mineri care s-au blocat timp de o săptămână, în galerii, vedeta Antena 3 a dorit să-și facă emisiunea în zonă. În mijlocul ortacilor care se confruntă, cu numeroase greutăți.

În timp ce Mihai Gâdea se afla printe ortaci și a transmis de la evenimentul din Valea Jiului, locul său a fost luat de o colegă. Este vorba despre Sabina Iosub, care i-a ținut locul lui Mihai Gâdea. De altfel, după încheierea transmisiei din Valea Jiului, emisiunea a continuat cu Sabina Iosub la pupitru, moderând în continuare subiectele zilei.

Minerii care au protestat în subteran, în Valea Jiului, au decis să revină la suprafaţă. Ei au petrecut aproape o săptămână în galerii ca formă de protest împotriva întârzierii plății salariilor.

Decizia a venit după ce autoritățile au stabilit să le plătească restanțele la salarii și celelalte forme de susținere financiară. Banii vor fi achitați achitați în mai multe tranșe, începând din această săptămână. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Donald Trump: Procesul meu este un „atac” împotriva Americii
15/04/2024 18:10

Donald Trump a denuntat luni un „atac impotriva Americii”, la sosirea la procesul său penal la New York, un dosar in care este acuzat că a făcut plăti ascunse unei foste vedete porno chiar inain ...

FRF, gest neașteptat după accidentarea gravă suferită de Luca Mihai în meciul dintre Dinamo și Poli Iași
15/04/2024 16:21

 Duelul din etapa cu numărul 4 a play-out-ului SuperLigii Romaniei, dintre Dinamo si Poli Iasi (1-0), a fost umbrit de accidentarea gravă a fotbalistului Luca Mihai, care a fost transportat de urgen ...

Lângă Autostrada A1 s-a deschis prima fermă de lalele din România
14/04/2024 10:09

Prima fermă de lalele olandeze din Romania a fost deschisă pentru public in satul Pătroaia-Deal din judetul Dambovita, la nici o sută de kilometri de Capitală. Plantatia se intinde pe un teren de 30 de mii ...

Cine este actorul celebru care a turnat-o pe Stela Popescu la Securitate: „Era prea emancipată”
13/04/2024 00:13

Stela Popescu, un nume emblematic al scenei romanesti, a fost tinta atentiei Securitătii incă din tinerete, pe vremea cand aceasta era studentă la „Teatru si Film”. In grupul ei, format din personalităt ...

Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă
12/04/2024 11:52

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de inchisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă in dosarul accidentului de la Mangalia, produs in 2022. ...

O pisică gestantă a venit singură la spitalul de animale  ,,Arcadia Vet” unde a născut patru pisoiași/VIDEO FOTO
11/04/2024 17:39

 Eveniment inedit la ,,Arcadia Vet”, marti noapte.  O pisică gestantă a fost surprinsă intrand singură in incinta institutiei. Ulterior, după ce a asteptat să fie preluată, sub observatii ...

Alain Delon nu contestă tutela consolidată
10/04/2024 12:13

Alain Delon nu va face apel la plasarea sa sub tutelă consolidată, scrie BFMTV. Actorul "are incredere in tutorele desemnat de instanţă", a adăugat avocatul său. Decizia a fost luată in cadrul ...

Femeia găsită moartă în apropierea autostrăzii A1 era prostituată
09/04/2024 14:55

Cadavrul femeii a fost găsit, in urmă cu cateva zile, pe un camp, in apropierea Autostrăzii A1. Criminaliştii au reusit acum să isi dea seama, pe baza probelor ADN, cine este persoana transată si aruncă ...

Trabucurile, aromă și eleganță
09/04/2024 14:07

Trabucurile, acele rulouri de tutun incărcate de istorie si invăluite in mister, au fost intotdeauna mai mult decat un simplu produs de tutun; ele reprezintă un simbol al rafinamentului, al luxului si al une ...

Gravidă în luna a opta, bătută cu bestialitate într-un metrou din Roma
08/04/2024 09:30

Situatie dramatică la Roma, acolo unde o romancă gravidă in luna a 8-a inceput să implore călătorii să o ajute. În acel moment au venit doi indivizi si au inceput să o lovească. Motivul pentru ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei