Monica Anghel, ce schimbare de look! Cum arată artista azi, după ce slăbise 30 de kilograme FOTO

ce-frica-si-a-invins-moica-anghel-840x500

Dimensiune font:

| 27-01-2020 12:16

Monica Anghel a adunat peste 30 de ani de carieră în spate, iar transformarea i-a fost cuvânt de bază în drumul său spre succes. De câțiva ani, cântăreața și-a tot făcut schimbări de look, alegând stylinguri diferite, coafuri tot mai scurte și mai deschise la culoare. Cum și-a uimit fanii de această dată?


Monica Anghel, cântăreață, prezentatoare de radio și actriță, a câștigat Festivalul Internațional ”Cerbul de aur”, ediția 1996, și a participat ca reprezentant al României la concursul Eurovision, ediția din 2002, împreună cu Marcel Toader. Este celebră și datorită participării sale îndelungate ca actor activ în gupul de umor ”Divertis”.

Pe lângă alte câteva lucruri, în anul 2018, a făcut ceva și pentru ea: a slăbit 30 de kilograme. Doar de 10 luni și de ceva disciplină a avut nevoie interpreta pentru a arăta mai tânără cu 10 ani.

”Am avut mare voință și iată că se poate”
„Am slăbit 30 kg. Am intrat în acest program, Good Life, de pe 1 octombrie 2017. Sunt monitorizată săptămânal de un nutriţionist, kinetoterapeut, fizioterapeut şi psiholog. Îmi fac analizele din 3 în 3 luni. Ultima dată mi-a ieşit ureea mare la analize şi atunci medicul nutriţionist mi-a spus să reduc consumul de carne. Mi-a zis să ţin două zile de post pe săptămână. Am avut o mare voinţă şi iată că se poate. În paralel, fac şi sport”, a povestit Monica Anghel pentru Click.

Monica Anghel, ce schimbare de look! Cum arată artista azi, după ce slăbise 30 de kilograme FOTO
Imaginea postată de Monica Anghel pe contul ei de Instagram
Cât despre look-ul său, deși face parte din tribuna clasicilor, acceptă schimbarile majore în viața sa. De această dată, interpreta a ales un styling diferit: o coafură mai scurtă și un blond mai deschis. La rând vin outfiturile, care, în schimb, au rămas conservatoare, adesea largi și preponderent pe negru, care să îi subțieze talia. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
O femeie din județul Ialomița și-a bătut socrul până l-a băgat în spital!
19/04/2021 15:58

O femeie si-a bătut socrul pană l-a băgat in spital! S-a intamplat in localitatea Ivănesti, din judetul Ialomita. Victima este acum internată in Spitalul Judetean de Urgentă din Slobozia, unde primeste in ...

Bătrână accidentată în timp ce scotea apă din fântână
19/04/2021 14:45

Un accident mai putin obisnuit a avut loc, duminică, in judetul Galati. O femeie in varstă de 90 de ani a fost rănită in vreme ce scotea apă din fantană de un bărbat care efectua manevra de mers inapoi. ...

Crimă teribilă în Alba - un tănâr a fost înjunghiat în inimă, în propria casă
19/04/2021 14:04

Tanăr din Alba, injunghiat mortal in propia casăTanăr din Alba, injunghiat mortal in propia casă Scene cumplie in localitatea Răhău, din Alba, duminică noapte! Un bărbat a injunghiat mortal un tanăr ...

Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer
19/04/2021 11:50

Doi bărbaţi au murit in Texas, intr-un accident rutier, intr-o maşină Tesla la volanul căreia nu se afla nimeni, potrivt The WallStreet Journal (WSJ) şi postului local de televiziune KPRC2, relatează AFP ...

Traficul rutier este complet blocat pe DN7, la Călimănești, în urma unui accident în care au murit două persoane
19/04/2021 11:35

Un accident rutier a avut loc, luni, pe DN7, in judeţul Valcea, in urma căruia două persoane au murit. Traficul intre Sibiu şi Ramnicu Valcea este complet blocat, relatează News.ro. ISU Valcea a anunţa ...

VIDEO Incendiu de proporții în Cape Town. Flăcările au ajuns în campusul universității, mai multe clădiri au ars
19/04/2021 11:22

Un incendiu de proportii a izbucnit in parcul national de pe muntele Table din Cape Town. Flăcările s-au extins rapid si au ajuns si in campusul universitătii, unde mai multe clădiri au ars.   Bibl ...

 La un pas de un dezastru. Un avion a aterizat forțat pe malul mării, în Florida
19/04/2021 09:34

Un show aviatic din Florida a fost cat pe ce să se incheie tragic. Spre stupefactia celor care erau la plajă, pilotul unui avion a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgentă in apele oceanului, la mi ...

În Franța, raporturile sexuale sub 15 ani sunt considerate violuri. Pedeapsa este de 20 de ani de pușcărie
18/04/2021 14:29

Parlamentul francez a adoptat o legislatie care face referire la actele sexuale cu minorii mai mici de 15 ani, considerate după noile dispozitii viol si care se pedepsesc cu 20 de ani de inchisoare. Expertii j ...

Bărbatul mort de la Pitești a fost ucis de polițiști. Era beat
18/04/2021 13:43

Şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, medicul primar de medicină legală Dan Manu, a declarat că bărbatul decedat in urma intervenţiei poliţiştilor de la Piteşti a murit prin asfixiere, moartea ...

Trei românce strangulate și aruncate în șanț, la Valencia
18/04/2021 12:52

Poliţia Naţională şi Garda Civilă investighează dacă există vreo legătură intre trei cazuri de crimă, ce au avut loc in Valencia, Spania, in ultimele 5 luni. Trei femei, intre care şi o tanără r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei