0000 XXX

Dimensiune font:

Nu o să-ţi vină să crezi. Antonia, apariţie incendiară pe internet

| 18-09-2019 10:22

Antonia este una dintre cele mai frumoase femei din ţară, iar Alex Velea este un bărbat norocos. Vedeta îşi surprinde fanii cu fotografii incendiare, iar fanii sunt în delir de fiecare dată când o vad.

 

Antonia este o artistă talentată, dar şi o femeie foarte frumoasă. După ce a dat naştere la trei copiii, artista nu pare a fi schimbată deloc, ci din contră, bruneta arată senzaţional. Vedeta are un corp foarte bine lucrat, iar fiecare postare pe care o face pe conturile sale de socializare atrage mii de aprecieri din partea celor care o susţin. Cântăreaţa a postat de curând o fotografie ce o surprinde pe aceasta într-un body colorat, ce îi scoate în evidenţă picioarele sexy. Părerile fanilor nu au încetat să apară, astfel că printre cele mai folosite complimente se numeră: ,,Perfectă/ Superbă/ Cea mai frumoasă''.

Ce-ar fi făcut Antonia dacă nu iubea muzica
Artista are un succes enorm, iar fanii îi strigă numele la fiecare concert. Vedeta face super show, dar a afirmat pentru Viva.ro care ar fi fost meserie pe care ar fi practicat-o dacă nu ar fi făcut muzică: „Mi-ar fi plăcut să devin psiholog. Dacă nu mă apucam de muzică…Când eram mică voiam să devin veterinar. Acum sunt prea sensibilă și îmi e milă de animale rănite.Nu pot să spun că mă pricep la oameni, dar cât mai învăț și eu…Mai am foarte multe de invățat, dar îmi place să îi ajut”. 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcţia C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerţului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de şedinţă nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 07.11.2019, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. crt. - BUNURI MOBILE - Valoare pornire la licitaţie (lei fără TVA) MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA IAŞI: 1. - AUTOUTILITARĂ CATEGORIA BA SUPRASTRUCTURĂ DESCHISĂ, MARCA RENAULT VI, TIP 42AEA1/UV9A69/MIDLUM 180DCI, an fabricaţie 2006, masa proprie 4664 kg, masa total autorizată 11990 kg, dimensiunile de gabarit 9545X 2500 X 3330 MM, nr. locuri 2, cilindree 4116 cmc, putere 128 KW, tip motor DCI 4CJO1, seria motor nu poate fi poansonată, sursa enegie motorină, tracţiune spate, culoare alb-gri, nr. înmatrculare VS-05-AYG (în lista inventar este identificată ca AUTOUTILITARĂ RENAULT VI cu nr. înmatriculare IS-49-ARR), nr. inv. 4-0021. - 10.980,00 lei 2. - AUTOUTILITARĂ VOLKSWAGEN, caroseria furgon 21 uşi, tip Caddy, nr. identificare WV1ZZZ9KZ1R525805, an fabricaţie 2001, norma de poluare Euro 3, masa proprie 1.180 KG, nr. locuri 2, capacitate cilindrică 1,896 CMC, putere/turaţie 47/4200 (64 CP), sursa de energie motorină, tracţiune faţă, culoare albastru, nr. înmatriculare IS-05-HBD. - 1.320,00 lei ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE, APARATE DE MĂSURĂ ŞI CONTROL, MOBILIER, MATERII PRIME, OBIECTE INVENTAR etc. depozitate la sediul din mun. Vaslui, str. Metalurgiei, nr. 4, jud. Vaslui 8. - MAŞINĂ DE ALEZAT ŞI FREZAT AFD 100, nr. inv. 41416, stare tehnică funcţional; - 16.000,00 lei 11. - MAŞINĂ PRELUCRARE PRIN ELECTROEROZIUNE (ELECTROTEHNICA, TIP ROGIF20, NR. 206, an fabricaţie 1968), nr. inv. 42888, stare tehnică funcţional; - 2.500,00 lei 12. - MAŞINĂ DE ALEZAT ŞI FREZAT AFD-100, nr. inv. 41924, stare tehnică funcţional; - 16.000,00 lei Pentru bunurile mobile se aplică TVA. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 05.11.2019, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro intenţia de vizitare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 05.11.2019, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine prin accesarea site-ul-ui www.insolventa.ro şi la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0755132471, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcţia C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerţului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de şedinţă nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 07.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire activ - Valoare pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.) Activ nr. 2.1 - Fostul Amplasament Al Filaturii De Bumbac compus din teren intravilan în st. de 42.150,95 mp şi clădiri industriale în sc. de 21.816,77 mp amplasat în intravilanul oraşului Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui. Proprietatea este pretabilă pentru activităţi industriale, dispune de utilităţi şi accesul se realizează direct din str. Gării, beneficiind de o deschidere frontală de 157,60 ml. Amplasamentul se învecinează la N şi V cu proprietăţi particulare şi la E - Construcţii SA. - 1.268.400,00 lei Activ nr. 2.2 - Utilaje/echipamente tehnologice pentru fabricare cuie şi plasă sârmă situate în Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui - conform anexa 2. - 346.722,00 lei Pentru alte informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de participare la licitaţie şi aplicarea regimului TVA accesaţi site-ul www.insolventa.ro Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 05.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro intenţia de vizitare. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 05.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevăzute în Regulamentul de vânzare si caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 05.11.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0755132471, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANDRA, dezvăluiri intime: Câţi iubiţi a avut înainte de a relaţia cu Cătălin Măruţă
22/10/2019 22:20

 Andra a vorbit deschis despre viaţa de dinainte de a fi femeie măritată şi aşezată la casa ei, mărturisind că inainte de a se iubi cu Cătălin Măruţă a mai cunoscut un bărbat. "Nu am avu ...

Era aşteptată pe scenă de mii de oameni, iar ea făcea sex în backstage / VIDEO
22/10/2019 22:00

        Una dintre cele mai sexy artiste din Republica Moldova care s-a afirmat destul de repede in industria muzicală romanească a comis-o inaintea unui concert. ...

Loredana Groza, o nouă imagine care încinge imaginația: „Mai e puțin și se pozează în costumul Evei”
22/10/2019 18:38

 N-a trecut mult timp de la gala pentru care Loredana s-a imbrăcat in cea mai stramtă rochie posibilă. Artista, in varstă de 49 de ani, bate fierul cat incă e incins si ne loveste din nou, cu o nouă ...

Inna, reacție senzațională când și-a auzit piesa într-un serial celebru: „A trebuit să dau înapoi”
22/10/2019 17:36

 Inna a cucerit deja topurile radiourilor din diverse tări, iar acum a venit momentul să dea pe spate oamenii si prin intermediul jocurilor si al serialelor. Inna, muzică pentru jocuri si seriale Rece ...

 

Are aproape 40 de ani, dar dă clasă multor tinerele! Anda Adam, aproape goală și cu sânii în prim plan. FOTO
22/10/2019 16:35

 Anda Adam si-a băgat fanii in boală, cu o nouă ipostază incendiară. Cantăreata s-a pozat semi-dezbrăcată, intr-un halat roz, care ii lasă la vedere aproape tot. Decolteul bine lucrat este vedeta ...

Acum o vezi zilnic la televizor, dar așa era Andreea Bălan în copilărie. Cum a arătat la prima sa apariție pe sticlă. GALERIE FOTO
22/10/2019 15:30

 Andreea Balan a evoluat foarte mult de-a lungul timpului. Frumoasa artistă a avut prima sa aparitie in cadrul unei emisiuni prezentate de Mihai Constantinescu, iar ulterior aceasta a fost membră in trup ...

Detalii şocante din viaţa iubitei unui fotbalist celebru! Nevoită să se împartă între şedinţele foto şi puşcărie
22/10/2019 10:28

 Iubita unui fotbalist celebru trece prin momente cumplite, după ce şi-a pierdut tatăl, iar fratele pe care il iubeşte ca pe ochii din cap a ajuns după gratii, fiind acuzat de tentativă de omor. &nb ...

Regele Thailandei i-a retras toate titlurile regale si militare concubinei sale dupa doar doua luni
22/10/2019 06:52

 Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale si militare acordate concubinei sale, prezentata oficial in urma cu doua luni la Palatul Regal din Bangkok, motivand ...

Ce a ajuns să facă pentru bani „Beyonce de România”! Fosta amantă a lui Nicolae Guţă e mare patroană
21/10/2019 15:13

Cu un copil de crescut şi fără un ajutor din partea fostului iubit, „Beyonce de Romania” a decis să ia taurul de coarne şi să-şi devină o femeie independentă.   Fosta cantăreaţă ...

Ce prieteni are Fulgy! Băieţii au făcut-o poştă, chiar în faţa casei prinţului Clejanilor
21/10/2019 13:40

Cand Fulgy nu reuşete să iasă in evidenţă, o fac prietenii săi! Recent, cei mai buni amici ai acestuia au fost protagoniştii unor momente uluitoare, chiar in faţa casei prinţului Clejanilor. Nu to ...