O femeie de 72 de ani a fost trimisă în judecată pentru omor. Ea și-a ucis fratele imobilizat la pat

jail-cell

Dimensiune font:

| 30-10-2020 13:57

 

Tribunalul Brăila a stabilit, pe 10 octombrie, legalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală în cazul Drăgostinei Mălureanu, o femeie de 72 de ani, care a fost trimisă în judecată pentru omor în condiţii de violenţă în familie, scrie adevarul.ro.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat că, pe 19 februarie 2020, un bărbat de 70 de ani a fost asfixiat de sora acestuia, în vârstă de 72 de ani. Anchetatorii au aflat că bătrâna era nemulţumită de faptul că fratele său, cu care locuia de 16 ani, nu voia să plece din imobil. În ziua fatidică, femeia a sunat la 112, motivând că fratele ei se simte rău. Medicii de la SMURD care s-au deplasat la locuinţa acestora au stabilit însă că fratele său era conştient şi respira normal. După plecarea ambulanţei, femeia şi-a asfixiat fratele care nu se putea apăra, fiind imobilizat la pat, apoi a plecat de acasă. Femeia a negat permanent că şi-ar fi omorât fratele, susţinând constant că acesta s-a sugrumat singur, cel mai probabil cu un obiect de vestimentaţie din casă, pentru a arunca apoi vina pe ea. Toate dovezile au indicat-o însă ca autoare a crimei pe bătrâna de 72 de ani.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
 O dentistă din Italia ieşită la pensie a lăsat moştenire 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile. Din testament au fost excluse rudele
20/04/2021 17:54

O dentistă din Italia ieşită la pensie a lăsat moştenire 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile. Din testament au fost excluse rudele. Dentista pensionară din Genova, Angela Torelli, care a mu ...

Moarte agonizantă pentru un bărbat imobilizat la pat. A decedat de foame după ce soția a făcut infarct
20/04/2021 15:33

Moarte agonizantă pentru un bărbat imobilizat la pat. A decedat de foame după ce sotia a făcut infarct O dublă tragedie a fost descoperită intr-un apartament din Cluj-Napoca. Un bărbat si sotia sa au ...

Roxen promovează „Amnesia” pe scenele virtuale ale pre-party-urilor Eurovision
20/04/2021 15:16

„Amnesia” se aude, deja, in toată Europa şi dincolo de graniţele sale, iar Roxen a primit invitaţii la spectacolele de promovare a pieselor Eurovision organizate de unele dintre cele mai impor ...

Cătălin Botezatu a trecut prin 5 operații pentru a scăpa de cancer. Celebrul designer a povestit cum și-a descoperit boala și cum a reușit să se vindece.
20/04/2021 14:58

Cătălin Botezatu a trecut prin 5 operatii pentru a scăpa de cancer. Celebrul designer a povestit cum si-a descoperit boala si cum a reusit să se vindece Invitat in emisiunea lui Mădălin Ionescu, de la Me ...

20/04/2021 14:57

Legendarul actor american nu este in cea mai comoda situatie financiara, ba din contra. Robert de Niro este in plin proces de divort de femeia care i-a stat alaturi in ultimii 20 de ani, Grace Hightower. Iar ...

FOTO/VIDEO - Lucian Mândruță, propunere către Tzancă Uraganul să scrie o manea despre vaccinare
20/04/2021 14:45

Lucian Mindrută si-a socat fanii cu o cerere iesită din comun. Mai in glumă, mai in serios, vedeta de televiziune sustine că nu ar fi rău dacă romanii ar avea o manea despre vaccinare. Se gandeste că, in ...

Poliţist din Tecuci, găsit în stop cardio-respirator, în maşina cu motorul pornit
20/04/2021 14:39

Tragedie la Tecuci, in Galaţi, acolo unde un poliţist de 37 de ani a fost găsit mort in maşina personală, in afara orelor de serviciu. Agentul sef adjunct de politie Sorin Chiric era tatăl a doi copii mic ...

Taylor Swift , victima unui nou atac de hărțuire
20/04/2021 14:30

Cantăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a fost arestat sambătă, a incercat să pătrundă in apartamentul pe care artista il deţin ...

Cum și-au salvat căsnicia Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones
20/04/2021 14:09

În 2013 toată presa titra despre divortul de 300 de milioane de euro al celor două vedete, dar iată cum si-au salvat căsnicia Michael Douglas si Catherine Zeta-Jones. La multi ani distantă de la acel ...

Laura Cosoi, acuzații grave după ce tatăl ei a murit de COVID
20/04/2021 13:46

În urmă cu cinci luni, Laura Cosoi avea să indure o durere de nedescris. Tatăl actritei s-a stins din viată după ce a s-a infectat cu SARS – CoV – 2. Bărbatul avea si alte afectiuni grav ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei