Povestea româncei devenită fotomodel la Paris. Avea 60 de ani

model

Dimensiune font:

| 30-05-2023 12:45

Stilul şi rafinamentul nu ţin cont de vârstă, iar frumuseţea se învaţă. Este o lecţie de viaţă oferită de Rodica Paléologue, românca devenită model la Paris, la vârsta de 60 de ani. Povestea de viaţă a femeii este impresionantă, dar nu a fost dintotdeauna sclipitoare. În urmă cu mulţi ani, familia ei a fost deportată de regimul comunist, iar aproape un sfert de veac şi l-a petrecut printre colecţiile de carte în română ale Bibliotecii Naţionale a Franţei.

Rodica Paleologue s-a născut într-o mică localitate din Bărăgan, acolo unde a fost deportată de regimul comunist împreună cu familia. În adolescență avea deja grijile unui deținut politic, dar a reușit să studieze limbile clasice. Acum 35 de ani a cerut să plece în Franţa. Astfel, dintr-o fetiţă refugiată îmbrăcată în rochii pătate din cauza colbului din Bărăgan, a ajuns expert în limbi străine, muzeograf la Luvru şi coordonatoarea colecțiilor de carte în limba română de la Biblioteca Națională a Franței. „Este o profesiune care mi-a dat dreptul, posibilitatea şi obligaţia să fac şi cercetare ştiinţifică”, spune ea. Aproape 25 de ani a stat printre volume scrise în limbi moarte, precum latina, sanscrita şi greaca veche. „Frumuseţea m-a obligat să fac studii înalte ca să dovedesc că nu sunt doar frumoasă”, spune Rodica von Buta. Viaţa i s-a schimbat în 2011, când directorul artistic al unei renumite case de modă i-a propus să devină imaginea unui brand de lux. Atunci a devenit "Rodica von Buta", manechin parizian. „Sunt pregătită sunt înfrunt totul, consider că în viaţă surprizele nu pot fi decât plăcute”, spune ea. După mai mulţi ani petrecuţi în capitala europeană a modei, s-a întors în ţară, cu un sfat pentru românce: „Trebuie să aibă igienă mintală, corporală, afectivă. Asta duce la un vocabular îngrijit, la a privi lucruri frumoase şi a-şi respecta corpul pe care natura ni l-a dat la toţi la fel, perfect şi funcţional”, spune Rodica von Buta. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Cum l-a păcălit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. I-a luat banii artistului și l-a lăsat fără marfă: „A numărat niște dolari”
23/09/2023 00:42

Mihai Bobonete a povestit cum l-a păcălit in urmă cu mai multi ani pe Gabriel Cotabită. Cei doi s-au intalnit după 8 ani, la un spectacol pe care actorul din „Las Fierbinti” il avea in Bucuresti. Invi ...

Șoferii beți sau drogați nu vor mai putea conduce timp de 10 ani
22/09/2023 12:51

Şoferii prinşi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului nu vor mai putea conduce o perioadă de pană la 10 ani, conform unui proiect de lege depus de parlamentarii PSD Diana Tuşa şi Robert Cazanciuc. Pr ...

Ursoaică împuşcată după ce a fost lovită de o maşină, în județul Harghita
22/09/2023 10:35

O ursoaică a fost impuşcată, vineri, după ce a fost lovită de o maşină, pe DE 578, intre localităţile Sinmartin şi Cozmeni, iar rănile suferite erau incompatibile cu viaţa. Potrivit purtătorului d ...

Doi adulţi au murit şi mai mulţi elevi au fost răniţi  la New York
22/09/2023 09:30

Doi adulţi au murit şi mai mulţi elevi au fost răniţi după ce autobuzul in care se aflau ”s-a rostogolit intr-o rapă de circa 15 metri”, pe autostrada I-84 din comitatul Orange, statul New ...

Accident GROAZNIC în Teleorman. Două autocare și un TIR au fost distruse
22/09/2023 08:57

Un grav accident de circulatie a avut loc, cu putin timp in urmă, intre localitătile Bujoreni si Prunaru, pe E70, Teleorman. Două autocare si un TIR au fost făcute praf. Avand in vedere numărul persoan ...

Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO
21/09/2023 15:41

  Victima presupusului viol din tabăra de vară organizată de AUR a vorbit pentru prima oară despre incidentul care a socat lumea politică. Tanăra de 17 ani, care acuză că ar fi fost viol ...

Angajat din industria farmaceutică, acuzat că a vândut droguri
21/09/2023 14:45

Procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au efectuat joi trei percheziţii domiciliare in Capitală, intr-o cauză avand ca obie ...

Petrecere la Zoo Brașov pentru doi pui de panda roșu
21/09/2023 13:57

Este Ziua Internatională a ursului panda rosu. Cu aceasta ocazie, la Grădina Zoologică din Brasov este sărbatoare mare. Peggy si Benjamin vor fi astăzi in centrul atentiei si vor fi tratate ca adevărate ...

 Locul omului în Univers. O călătorie de descoperire
21/09/2023 13:10

În imensitatea cosmică, unde stelele dansează intr-o simfonie eternă, unde galaxiile se impletesc intr-un dans cosmic nesfarsit, isi găseste locul si planeta noastră albastră, un colt de univers und ...

Angi Șerban: În caz că dau de dracu’…
20/09/2023 00:14

Cum gandeste si cum scrie celebra protestatară #Rezist Angi Serban? Ei bine, trageti concluziile singuri. Angi Serban a postat un mesaj pe Facebook cu ocazia zilei de nastere a colegului său de proteste Mari ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei