Povestea swingerilor, oamenii care-și împart patul cu alt cuplu

000 78

Dimensiune font:

| 25-04-2020 11:19

În urmă cu opt ani, primeam pe mail și pe telefon, săptămânal, invitații să merg într-un club de swingeri din Piața Amzei. N-am înțeles nici până azi n-am de ce, că n-aveam ce da la schimb, că eram divorțat și fără o parteneră stabilă! Și chiar de-aș fi avut, n-aș fi facut-o, că am altă educație. Alții, în schimb, își scot partenerul sau partenera pe „piață”, doar ca să le lase libertatea să copuleze cu cine vor ei. Sau invers. Un fel de troc sexual. O fi bine, o fi rău?


 

 

 

Dar de unde vine numele de swinger? Povestea începe în perioada interbelică, în America. Dansatorul afro-american George Snowden privește, într-o seară, la Sala Savoy, din New York, cupluri dansând pe muzică de jazz. Era la scurt timp după zborul antologic al lui Charles Lindbergh, peste Atlantic. Snowden e întrebat de un ziarist ce fel de dans este. Pe masă era un ziar cu un titlu de o șchiopă, „Lindy hops over the Atlantic” (Lindy sare peste Atlantic, n.a.). Snowden răspunde inspirat: „Lindy Hop!”.
O stea se naștea. Swing-muzica, swing-dansul vor fi asociate pe veci in istorie cu saltul unui nebun cu aripi peste „Marea Baltă”. „Les années folles”, li s-a spus. Anii unei frumoase nebunii.


Dar aici nu e vorba de muzica swing în care parteneri se schimbă între ei pe ringul de dans. Vorbim despre oameni care își pasează, unul altuia, partenerul de viață pentru sex cu liberul acord al tuturor celor implicați. Nimic în plus, nimic în minus! Totul e curat, decent și apretat. Coit. Copulație. Privit.
În doi, în trei sau patru, regulile sunt evidente. Dacă vrei poți doar să te uiți. Există și un nume cod pentru asta. „Vanilla”. Poate-ți place ce vezi. Sau poate partenerei tale. Regula e că nu există o regulă simplă.



Adepții swingului spun că e eliberator, că e terapeutic! Adversarii zic ca e o piază rea, o distrugere a familiei și o nouă Sodomă și Gomoră. De pe marginea șanțului, babele nici nu și-ar imagina vreodată o asemenea grozăvie.

Moșii lor, în schimb, poate s-au alintat, cândva, cu conceptul, precum băștinașii din America de Sud sau de prin Africa, de la triburi uitate de Dumnezeul iudeo-creștin. Sau la inuiți, unde o ofensă putea fi ștearsă cu promisiunea că poți avea renul, sau sania, sau nevasta mea cu condiția să „reciprochezi”.

Un model de swing, chipurile „ecologic”, a fost recent descoperit pe insula Pitcairn, din buricul Pacificului și ridică semne de întrebare, pe de altă parte, despre așa-zisa normalitate a practicii. Istoria zice că pe acel petec de pământ paradisiac s-au făcut pierduți de lume, acum două veacuri, supraviețuitorii revoltei de pe corabia Bounty a Amiralității Britanice, în frunte cu secundul acesteia, Christian Fletcher.

Din 26 de „coloniști” inițiali, în prezent, la 200 de ani distanăă, există aproximativ 1000 de urmași ai acestora dintre care 46 încă locuiesc pe insulă. În anii ’90 denunțurile făcute de un preot, relativ nou sosit pe insula Pitcairn, au declanșat un ciudat, și răsunător scandal sexual.

„Pe insulă toate femeile erau eligibile pentru orice bărbat dorea să le aibă, cu acordul lor. Discuțiile muierilor pitcairneze cu polițiștii au relevat însă că unele dintre actele sexuale se petreceau cu fete foarte tinere. Numită de insulari «breaking in» – pătrunderea – dezvirginarea era o formalitate lesne de îndeplinit odată ce împlineai vârsta de 12 ani. Mai mult, soția unuia dintre bărbații care ulterior au fost acuzați de Coroană pentru viol consensual și agravat susținea, într-un interviu oferit revistei Vanity Fair, în 2008, care preia o declarație de-a ei din timpul audierilor că, pe insula Pitcairn, nu a existat cuplu care să-și fie fidel unul altuia!”, mi-a spus atunci, la o șuetă, prietenul meu psihiatrul Gabriel Diaconu. Grea dilemă.

Se impun câteva întrebări. Este swing-ul un curent care are la bază o formă de presiune socială, evoluționară pentru recombinare genetică? Vorbim doar de o distracție emancipată, excentrică? Problema tuturor și până la urmă problema nimănui există? Sunt șanse ca în comunități de swingeri, fără filtre, fără screening prealabil, se pot strecura situații de abuz față de care oamenii să nu fie pregătiți să reacționeze? Greu de explicat.

Localnicii de pe insula Pitcairn au trăit cu un veritabil văl cultural pe creier, timp de 200 de ani, sub impresia că ce fac ei e în regulă. Deîndată ce autoritățile au intervenit comunitatea a fost sub șocul posibilității că abuzurile aveau totuși loc și oamenii au fost, cumva, orbi la asta pentru că era „normă”.

Merită să te întrebi dacă nu e posibil, cel puțin teoretic, că într-o petrecere „swing” pot avea loc gesturi nepotrivite cu repercusiuni asupra sănătății individului pe termen lung. La care, uneori, el să fie complet lipsit de resurse, pentru că e o formă de abuz la care el a colaborat, cu care el a fost de acord.

„Când intervine swing-ul, practic, cuplul simbiotic își pune în acțiune fantezia oedipiană de grup, în oglindă, cu un potențial distructiv asupra a cel puțin unuia!”, a conchis atunci, ortodox, doctorul Gabriel Diaconu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cinci bărbați travestiți au fost arestați pentru proxenetism și furt
28/03/2024 12:39

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmand a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală, după ce ar fi atras in locuinţele pe care le aveau inchiriate in Capitală, mai multe persoane ...

 Arnold Schwarzenegger, o nouă operație de inimă. Actorul are 76 de ani
26/03/2024 15:06

Arnold Schwarzenegger, in varstă de 76 de ani, a dezvăluit că medicii i-au montat un stimulator cardiac săptămana trecută, după ce anterior a suferit trei operatii pe cord deschis. Actorul a afirmat că ...

A murit cântărețul George Nicolescu
26/03/2024 13:08

Cantautorul George Nicolescu, cunoscut pentru melodia "Eternitate", a murit la varsta de 74 de ani, a anunţat Andrei Păunescu pe Facebook. "S-a stins George Nicolescu. Familia rămasă aici mi- ...

Tânăr, drogat cu 27 de substanţe în acelaşi timp
24/03/2024 14:57

Un tanăr consumator de droguri a luat un cocktail care conţinea 27 de substanţe, afirmă dr. Ruxandra Manea, medic primar de medicină de laborator la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţel ...

 Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, a fost operat de urgenţă pe creier
23/03/2024 08:53

Liderul trupei timişorene Phoenix, Nicu Covaci, in varstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri, la Spitalul Judeţean Timişoara. "Din raţiuni obiective şi pentru a proteja stare ...

Clotilde Armand și Dana Budeanu se ceartă pe o barieră
21/03/2024 00:33

Un conflict intens a izbucnit in centrul Capitalei intre Clotilde Armand si Dana Budeanu. Primarul Sectorului 1 a dispus tăierea portii ridicate de vedetă la intrarea de pe strada unde aceasta locuieste. Arma ...

Asta mai lipsea. Șoșoacă filmată la DUȘ! Ce spune Silvestru despre temerile fostei partenere: ”Este victimă a unui eventual AMANT”
20/03/2024 00:04

Senatoarea Diana Sosoacă sustine că a primit amenintări si este hărtuită, cu scopul de a-si prezenta demisia. Ea pretinde chiar că e santajată cu filmări compromitătoare cu ea (de la dus), care vor fi ...

  Al Pacino își va lansa primul său volum de memorii, intitulat „Sonny Boy”
12/03/2024 18:20

Actorul american Al Pacino, recompensat cu Oscar, va lansa in luna octombrie primul său volum de memorii, intitulat „Sonny Boy”. Cartea povesteşte copilăria actorului in New York, cariera de la H ...

Mircea Badea, reguli clare pentru Carmen Brumă în căsnicie. Ce nu are voie să facă: “Când aud de iubire, mie îmi vine să vomit”
12/03/2024 08:17

Mircea Badea a făcut o serie de dezvăluiri despre restrictiile impuse in relatia cu Carmen Brumă. Iată ce a declarat prezentatorul TV! Mircea Badea consideră că dragostea reală există intr-o mică prop ...

Super-rețeaua de spionaj care se dezvoltă în secret: un 'monstru' crește chiar sub ochii noștri
11/03/2024 14:23

  În China comunistă există deja 700 de milioane de camere de supraveghere. Acesti ochi electronici ii sunt atasati celui mai apt aparat de spionaj al statului imaginat pană a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei