Șoferii de TIR, în mare pericol. Sunt victimele tâlharilor

WhatsApp-Image-2020-04-03-at-13.43.47-e1586282752923

Dimensiune font:

| 21-06-2024 11:49

Un șofer de TIR care își petrecea noaptea în vehiculul său, într-o parcare de camioane pe A14, lângă Dresda, a fost gazat în somn, în cabină, și s-a trezit abia după 13 ore, când a descoperit că fusese tâlhărit, scrie site-ul de știri T-online.

 

Persoane necunoscute l-au drogat pe șofer cu gaz, i-au deschis cabina și au intrat peste el, profitând de faptul că gazul îl leșinase. Au furat în jur de 3.700 de euro din cabină. Șoferul a ieșit de pe A14 în zona industrială Nossen și pe Maxi-Autohof, parcând acolo pentru pauza obligatorie de odihnă, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru sursa citată. Atacul a avut loc în noaptea de luni spre marți, la începutul acestei săptămâni.

Tâlharii au introdus un gaz anestezic în cabina șoferului printr-un geam ușor deschis, în timp ce camionagiul în vârstă de 43 de ani dormea înăuntru. Aproximativ 13 ore mai târziu, bărbatul s-a trezit și a descoperit că ușa pasagerului fusese deschisă forțat. Apoi a alertat poliția. Pe lângă bani, spărgătorii au furat mai multe carduri de combustibil. Făptașii au scos chiar și un radio din cabina șoferului. Prejudiciul material produs este estimat la aproximativ 1.500 de euro. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Cine este Kat Torres, influencerul care a avut o relație cu DiCaprio și care racola fete pentru prostituție
15/07/2024 15:00

Cand două tinere brazilience au fost date dispărute, in septembrie 2022, familiile lor si FBI-ul au lansat o căutare in SUA pentru a le găsi. Tot ce stiau era că acestea locuiau cu Kat Torres, influencer i ...

Ralf Schumacher este homosexual
15/07/2024 12:30

Ralf Schumacher, fost pilot de Formula 1 si fratele legendarului Michael Schumacher, a precizat intr-o postare pe contul personal de Instagram că este homosexual. În varstă de 49 de ani, Ralf a postat ...

Shannen Doherty a murit. Vedeta din ”Heathers” și ”Beverly Hills 90210” suferea de cancer
14/07/2024 17:12

Shannen Doherty, starul din ”Beverly Hills 90210” si ”Heathers”, a murit la varsta de 53 de ani. „Cu inima grea confirm decesul actritei Shannen Doherty. Sambătă, 13 iulie, ea ...

Bărbatul care a atacat cu toporul un jandarm a murit la spital, după ce a fost împușcat
14/07/2024 13:34

Parchetul de pe langă Tribunalul Braşov anunţă că a deschis dosar de cercetare penală in urma incidentelor care au avut loc in oraşul Săcele, unde un bărbat care a atacat cu toporul un jandarm a fost ...

Ianis Hagi și-a vândut nunta
13/07/2024 14:13

Ziua de 14 iulie va reprezenta una din cele mai importante zile din viata lui Ianis Hagi. Fiul „Regelui” si Elena se vor cununa religios si vor sărbători apoi evenimentul cu o petrecere la Palatul ...

Jandarm atacat cu toporul la Săcele
13/07/2024 14:03

Un bărbat, in varstă de 36 de ani, din Săcele, care ar fi ameninţat un jandarm cu un topor, a fost rănit, sambătă, de un poliţist, care a tras două focuri de armă in direcţia acestuia, a transmis I ...

Canicula ne tulbură gândirea
11/07/2024 13:30
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu a locuit în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României chiriașă în casa lui Marius Lăcătuș
11/07/2024 00:25

Presa din Grecia a scris despre rolul important pe care l-a jucat Marius Lăcătuş imediat după Revoluţia din 1989. Jurnaliştii eleni l-au inclus pe fostul internaţional in cercul apropiaţilor familiei C ...

Cântăreț de muzică populară, arestat pentru violarea a doi dintre elevii săi
10/07/2024 14:36

Aurică Totolici, un interpret de muzică populară din Galati, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos, a fost arestat preventiv, la inceputul acestei săptămani, pentru molestarea sexuală a unor ...

După ce a ucis o fată, un urs a fost împușcat. El va fi tratat pentru rabie
10/07/2024 12:48

Ursul care a fost impuşcat după ce a ucis o tanără aflată pe traseul Jepii Mici din Bucegi va fi verificat pentru rabie, a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei