fata  3_1

Dimensiune font:

Ultima modă în materie de sex. Tot mai multe femei fac asta

| 30-05-2019 09:30

 Ultima tendință în materie de sex este total neașteptată. Se pare că tot mai multe femei își doresc sâni mai mici. 

 

Dimensiunea şi aspectul sânilor sunt puse iarăşi în faţa judecăţii şi în faţa unui nou trend care începe să ia amploare.

Un nou trend încearcă să reconsidere ce este normal când vine vorba de aspectul sânilor. Experţii de la „The Plastic Surgery Group", citaţi de „The Independent", şi-au publicat previziunile în tendinţele estetice pentru 2017 şi arată că mameloanele mai mici vor fi la modă.

„Avem o creştere de 30% a cererilor din partea femeilor care solicită o dimensiune mai mică a mameloanelor, spre deosebire de anul trecut", a spus chirurgul plastician Mo Akhavavani.

„Femeile au început să pună tot mai mult accent pe partea aceasta", a mai zis el. Astfel, „The Plastic Surgery Group" a efectuat un studiu pe 131 de participante care au fost rugate să evalueze gradul de atractivitate a unor dimensiuni diferite de mameloane.

Dimensiunile mai mari de 50% din sân au fost considerate prea mari, a arătat studiul, citat de adevarul.ro. „Am descoperit că participantele cu mameloane de dimensiuni mai mici aveau un nivel ridicat al atractivităţii în comparaţie cu celelalte", a adăugat Akhavavani.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Laura Cosoi, despre problemele cu depresia.
20/08/2019 19:36

 Laura Cosoi a fost in depresie Laura Cosoi a povestit, in urmă cu mai mult timp, că a fost in depresie şi chiar că a vrut să-şi pună capăt zilelor. Totul a fost cauzat de problemele pe care le av ...

Justin Bieber şi Hailey Baldwin şi-au programat nunta
20/08/2019 18:25

 Justin Bieber şi Hailey Baldwin, fiica actorului Stephen Baldwin, s-au căsătorit in New York, pe 13 septembrie 2018, la două luni după ce cantăreţul şi-a cerut iubita de soţie. Informaţia despre ...

O fostă starletă XXX a ajuns să trăiască pe străzile din Las Vegas
20/08/2019 17:32

 Stephanie Sadorra, cunoscută in industria filmelor XXX drept Jenni Lee, s-a născut in Clarksville, SUA si timp de mai multi ani a lucrat in industria filmelor pentru adulti. Acum, fosta divă porno a aj ...

Dwayne
20/08/2019 17:24

 Nunta a avut loc la sfarşitul săptămanii trecute, intr-un decor romantic din Hawaii, iar imagini de la eveniment au fost publicate chiar de starul hollywoodian pe contul său de pe reţeaua de socializ ...

Cătălin Botezatu spune tot adevărul. Ştie motivele pentru care Bianca Draguşanu şi Alex Bodi s-au căsătorit
20/08/2019 16:34

 Cei doi au ajuns la un numitor comun, dupa ce de nenumarate ori s-au despărţit şi s-au impacat, astfel că in urmă cu două saptamani, Bianca impreuna cu Alex Bodi au ajuns in faţa ofiţerului de sta ...

Gabriela Cristea se va căsatori în curând cu Tavi Clonda. Ultimele detalii despre marele eveniment
20/08/2019 14:33

 Pe 24 august cei doi vor deveni soţ si soţie. Evenimentul va fi unul destul de restrans, la care vor participa caţiva prieteni şi familia. Petrecerea va avea loc in gradina casei din Corbeanca. Preze ...

Ştefan Bănică are de ce sa fie mândru. Fiul său şi-a prezentat iubita pe conturile de socializare
20/08/2019 12:37

 Tanara este iubita lui, si desi este doar adolescenta, Cristina are o cariera de model, ea pozand deja pe catalogul unui cunoscuut designer vestimentar. Radu a postat in dreptul pozei o inima, ce semnfica ...

Actrița Megan Fox revine cu un pictorial incendiar
20/08/2019 11:43

 Starul de la Hollywood, 33 de ani, si mamă a trei copii si-a expus corpul ei senzual intr-un shooting pentru colectia Frederick din Hollywood. Megan Fox era una dintre cele mai promitătoare actrite in ...

Cele mai PERVERSE femei din lume! Află ce fac CU PROPRIII COPII ÎN PAT
18/08/2019 19:02

 Un studiu realizat in Suedia face valuri in intreaga lume. Se pare să femeile din această ţară au un comportament sexual destul de indoielnic, mai ales avand in vedere prezenţa copiilor. Potrivit ...