VIDEO - Condamnare de 120 de ani de pușcărie pentru fondatorul unei secte sexuale care exploata femeile. Ce li s-a întâmplat victimelor
Dimensiune font:
| 28-10-2020 13:00
Aşa-numitul guru american Keith Raniere a fost condamnat marţi la 120 de ani de închisoare, echivalentul închisorii pe viaţă, pentru diverse infracţiuni asociate sectei sale, NXIVM, prin care a întreţinut o reţea de sclave sexuale, relatează miercuri AFP şi dpa.
Sentinţa a fost pronunţată după aproximativ cinci ore de audieri la tribunalul federal din Brooklyn, în timpul cărora 15 victime au depus mărturie împotriva bărbatului în vârstă de 60 de ani, între care o femeie identificată doar sub numele de "Camila", care a declarat că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu Keith Raniere de la vârsta de 15 ani.
"Eram un copil (...), mi-a furat tinereţea", a afirmat Camila, acum în vârstă de 30 de ani. "M-a manipulat pentru propria lui plăcere. Se aştepta să fiu disponibilă sexual tot timpul", a adăugat ea.
Mărturia ei a fost surpriza acestei audieri: ea nu a fost prezentă la procesul din iunie 2019, la finalul căruia Keith Raniere a fost găsit vinovat de cele şapte capete de acuzare formulate împotriva sa - între care exploatarea sexuală a unei adolescente de 15 ani, extorcare şi asociere criminală.
Celelalte victime prezente marţi l-au descris pe Keith Raniere ca fiind un "prădător", "un monstru", "un mincinos sadic şi patologic". Avea, potrivit lor, două feţe - pe de o parte, mentor şi seducător, pe de altă parte, manipulator.
Audierea de marţi marchează sfârşitul parcursului unui bărbat cu o putere de convingere ieşită din comun, venerat încă de zeci de persoane, în pofida dezvăluirilor despre el.
Keith Raniere a înfiinţat, în 1998, o organizaţie cu sediul în Albany, statul New York, numită NXIVM (pronunţată Nexium), care oferea cursuri de dezvoltare personală la preţuri exorbitante.
Încă de la început, această figură carismatică a întreţinut sub influenţa sa un cerc de 15-20 de femei, cu care făcea sex după bunul plac.
Într-o scrisoare redactată înainte de pronunţarea sentinţei sale, Keith Raniere şi-a susţinut nevinovăţia şi a afirmat că este "mândru de munca vieţii sale". El a refuzat să-şi exprime regretul şi a susţinut că "nu a rănit pe nimeni în mod intenţionat".
El a susţinut, de asemenea, că toate relaţiile sexuale cu membrele cultului au fost consensuale.
În 2015, Raniere a creat o a doua organizaţie piramidală paralelă, numită DOS, care era formată din "sclave" şi "stăpâni".
"Sclavele" au fost obligate să întreţină relaţii sexuale la discreţia "Marelui Maestru", un alt pseudonim al său. Unele au fost marcate cu iniţialele lui Keith Raniere cu ajutorul unui stilou cauterizant, care le ardea pielea.
Alte cinci persoane inculpate alături de Keith Raniere au pledat vinovat şi au evitat procesul.
Irina Rimes a dezvăluit detalii din intimitatea cuplului pe care il formează alături de David Goldcher, fiind invitată să povestească despre ea insăsi in cadrul podcast-ului găzduit de Damian Drăghici. ...
Într-o lume din ce in ce mai digitalizată, infractorii se adaptează mai rapid decat societatea si si-au mutat o parte din „operatiuni” in online. Riscul unor atacuri cibernetice a cres ...
Un adolescent de 15 ani, din Marea Britanie, a fost condamnat, zilele trecute, după atacuri de o violentă iesită din comun asupra unor eleve care se indreptau către scoală. Potrivit Politie Metropolitane, ...
O zebră de la Parcul Naţional Chyulu Hills din Kenya a dat naştere unui pui hibrid, care are dungi doar pe picioare.
La o examinare mai atentă, ingrijitorii de la Sheldrick Wildlife Trust, o orga ...
Parchetul din Torino a cerut o pedeapsă de 5 ani si 6 luni pentru bărbatul de origine romană acuzat de maltratarea unui partener transsexual, si de hărtuire si extorcare impotriva unui alt tanăr, cu care a ...
Un bărbat cu sindromul Down a fost răpit si ucis, in cadrul unei scheme complicate de inlocuire a cadavrelor petrecută in China, informează BBC.
În multe părti din China există o interdictie la ...
Un roman de 26 de ani a fost ucis intr-un accident de masină la Arezzo. Fratele său a fost grav rănit.
Adrian Cristian Iacob călătorea la bordul unui Peugeot impreună cu fratele său, Florentin, in varst ...
Sotia lui Nelu Ploiesteanu, Elena Mitrită face acuzatii grave la adresa sistemului de sănătate. Aceasta acuză un sistem defect, sustine că artistul a fost tratat cate se poate de prost, iar cei care se o ...
Anamaria Prodan se află in Arabia Saudită, alaturi de sotul ei, Laurentiu Reghecampf şi fiul lor, unde se bucură de luxul si plăcerile oferite de Orientul Mijlociu.
Activă pe retelele sociale, impresara, ...
Sebastian Stan a vrut să isi promoveze noul film intr-un mod cu totul inedit. Gestul actorului a starnit un val de reactii in mediul online.
Sebastian Stan a socat pe toată lumea cu ultima sa postare de pe I ...
Adauga comentariul tau