Țara care și-a vaccinat TOATĂ populația. Școlile și restaurantele s-au redeschis, iar la finele lunii va avea loc o calificare la Cupa Mondială împotriva Olandei

HVSMCKBLP7SGC5QHIJRDPNE3H4

Dimensiune font:

| 21-03-2021 13:30

Micul teritoriu britanic Gibraltar a încheiat joi schema de vaccinare împotriva COVID-19 și a reușit să-și imunizeze întreaga populație adultă împotriva virusului. Performanța a fost anunțată de către secretarul de stat în ministerul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, potrivit The Washington Post.

„Sunt încântat să anunț că Gibraltar a devenit, ieri, prima țară din lume care și-a vaccinat întreaga populație adultă”, a spus Hancock. Cu o populație de aproximativ 34.000 de oameni, Gibraltar a avut două avantaje cheie pentru a atinge această performanță. Statul se întinde pe aproximativ 7,7 kilometri pătrați, iar dimensiunea mică a jucat un rol în cursa vaccinării.

Pe lângă asta, Marea Britanie a oferit Gibraltarului sprijin în timpul pandemiei, precum și un flux constant de vaccinuri, așa cum s-a procedat cu toate teritoriile britanice. Cu toate că densitatea Gibraltarului a făcut-o să fie mai vulnerabilă în fața răspândirii coronavirusului, numărul mic de locuitori a însemnat și mai puține obstacole logistice implicate în distribuirea dozelor de vaccin.

O mare parte dintre rezidenți au vrut să se vaccineze, iar asta le va face mai ușoară călătoria în afara teritoriului, care și-a închis granițele de aproape un an de frica pandemiei.

Cu populația vaccinată împotriva COVID, viața în Gibraltar a revenit la o normalitate pe care mulți o visează. Școlile s-au redeschis, la fel ca și barurile și cafenelele, iar meciurile de fotbal se joacă din nou. La finalul lunii martie, este programat să aibă loc o calificare la Cupa Mondială împotriva Olandei, cu stadionul ocupat la o capacitate de 50%, potrivit AP.

De la începutul pandemiei, Gibraltar a înregistrat 4.263 de cazuri de coronavirus potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și 94 de decese. În prezent, mai există 26 de oameni bolnavi, dintre care 10 sunt „vizitatori”.

Deși Hancock a descris Gibraltar ca „prima națiune din lume care și-a finalizat întregul program de vaccinare pentru adulți”, acest lucru nu este complet adevărat, potrivit The Washington Post. Chiar și Vaticanul revendică acest titlu.

De altfel, și mica insulă portugheză Corvo, aflată în Arhipelagul Azore, și-a vaccinat populația. Insula are aproape 400 de locuitori, iar acum câteva zile singurul doctor din Corvo a anunțat că aproape toți au fost vaccinați și sunt aproape să atingă imunitatea de grup. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Homeopatia, controversa mileniului în medicină
18/04/2024 17:50

Homeopatia, una dintre cele mai discutate si, in acelasi timp, controversate ramuri ale medicinei alternative, a inceput să isi facă loc in peisajul terapeutic la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Fondată de ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 16:00

   Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea aces ...

Cum au transformat site-urile de dating modul în care găsim dragostea
17/04/2024 13:30

 Într-o eră in care tehnologia influentează fiecare aspect al vietii noastre, site-urile de dating au remodelat profund peisajul romantic contemporan. Aceste platforme, apărute la sfarsitul secolu ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 13:02

Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea acestui fenomen s ...

Ascensiunea și declinul tocurilor înalte. O călătorie prin modă și putere
17/04/2024 12:36

Tocurile inalte, aceste simboluri ale elegantei si ale statutului social, isi au originile intr-un context surprinzător, departe de podiumurile de modă si covoarele rosii. Încă de la inceputuri, tocu ...

Misterul Lacului Scheletelor
16/04/2024 14:16

Ascuns in adancul Himalayei indiene, la peste 5000 de metri altitudine, se află Lacul Roopkund, un loc care pare desprins dintr-o poveste intunecată. Cunoscut si sub numele de „Lacul Scheletelor”, ...

Umbrele dorinței. Istoria prostituției
16/04/2024 13:40

  Umbrele dorintei. Istoria prostitutiei De la inceputurile civilizatiei, prostitutia a fost prezentă in toate culturile lumii, fiind adesea numită „cea mai veche profesie”. Istoria sa comp ...

Râsul ascuns: o explorare a fenomenului de gâdilat
15/04/2024 11:20

  Gadilatul, o practică comună care induce rasul si poate strange legături intre oameni, este mult mai complex decat pare la prima vedere. Acest gest simplu, care adesea aduce zambete sau hohote de ras ...

Poveștile și istoria banilor
14/04/2024 14:13

Persoanele se ingrijorează in legătură cu ei, caută metode de a obtine cat mai multi si visează cum să-i cheltuie. Dar cat de mult stim cu adevărat despre bani? Scoici cowrie si alte elemente din natur ...

Donner Party. O incursiune tragică în istoria colonizării americane
14/04/2024 13:49

În iarna anului 1846, o caravană de pionieri americani s-a angajat intr-o călătorie care avea să devină una dintre cele mai triste si mai tulburătoare povesti din istoria colonizării Americii de Ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei