Tarr Chronicles Review

Tarr Chronicles Review

Tarr Chronicles a fost unul dintre titlurile anunţate pentru această toamnă care mi-a atras atenţia. Şi asta din cauză că este un space-sim, un gen care se află poate pe prima poziţie în topul preferinţelor mele. Elite a fost unul dintre jocurile care mi-a marcat adolescenţa, iar seriile Wing Commander, Privateer, Descent Freespace şi I-War n-au făcut decât să îmi sporească pofta pentru space sim-uri. Halcyon Sun, Freelancer şi Darkstar One au fost titluri decente, care au păstrat în atenţia tuturor un gen aproape muribund, prin prisma numărului de titluri apărute. Însă Drift: When World Collide şi Spaceforce: Rogue Universe s-au dovedit a fi adevărate dezamăgiri, fie din cauza conceptelor implementate, fie datorită numărului de bug-uri care le-au însoţit la lansare. În aceeaşi categorie, cu părere de rău o spun, intră şi Tarr Chronicles.
       Prima senzaţie neplăcută apare imediat după ce instalezi jocul. Nici nu ajungi în meniul principal şi pe ecran apare săgetuţa de la mouse, semn că ceva nu e în regulă. Apeşi Alt-Tab, nimic. O fi crăpat? Să restartez e chiar ultima opţiune posibilă, hai să apăs Ctrl-Alt-Del. Oh, merge! Văd un mesaj de eroare legat de "playvideo.dll". Hmm, o fi din cauză că n-am instalat codecurile care sunt pe DVD-ul jocului? Hai să le instalez, deşi sunt la zi din acest punct de vedere şi că n-am avut niciodată probleme cu filmele, fie chiar şi cu cele din jocuri.
       Dau restart ca să fiu sigur că nu voi ajunge în aceeaşi situaţie neplăcută, pornesc jocul şi… pe ecran apare acelaşi mesaj. Mai să fie! Desigur că aş putea să-l dezinstalez, însă după cum am spus şi mai sus, sunt un fan al genului space-sim, aşa că îi mai acord încă o şansă. Închid acel mesaj de eroare şi dau click pe fereastra din taskbar cu numele jocului. Minune! Sunt înapoi în joc. Văd filmuleţul de introducere şi… apare din nou cursorul de la mouse. Iar Ctrl-Alt-Del, iar închis mesajul respectiv, iar click pe fereastra din taskbar. Moment în care ajung, în sfârşit, în meniul principal.

       Creez un profil, după care intru în joc. Şi aici am parte de o altă surpriză neplăcută. Sensitivitatea mouse-ului este foarte mică, trebuie să îl mişc pe tot pad-ul pentru a mă învârti pe ecran cu o viteză decentă. Am uitat oare să îi reglez sensitivitatea? Parcă în setările jocului nu există o astfel de opţiune. Pun pauză, intru în meniul de setări. Mda… chiar nu există opţiunea asta. Ies din joc, setez în Windows sensitivitatea mouse-ului la maxim şi reintru plin de speranţă. Niciun efect, aceeaşi senzaţie că te mişti într-o mlaştină. Desigur, mai există o opţiune: folosirea unui joystick, însă Freelancer a demonstrat că un space-sim poate fi jucat lejer şi cu un mouse, iar dacă Tarr Chronicles îmi oferă şi această posibilitate, de ce nu mă pot folosi de ea?
       În fine. Pornesc prima misiune. Primele două părţi sunt uşoare, însă la ultima parte fac o greşeală şi mor. Ce drăguţ, jocul nu salvează între misiuni, ci între fiecare secţiune, aşa că reîncarc partea respectivă. Faptul că nu pot sări peste niciunul dintre cut-scene-urile care preced fiecare parte a unei misiuni începe să mă deranjeze foarte mult, începând cu a patra misiune unde am reluat a doua parte de cel puţin şase ori. Aşa că dacă v-aţi săturat să vedeţi aceleaşi secvenţe şi să auziţi aceleaşi dialoguri, vă puteţi duce liniştiţi, de exemplu, până la frigider să vă luaţi apă sau suc, deoarece unele cut-scene-uri au o durată mai mare de un minut.
       Pe de altă parte, paradoxal sau nu, Tarr Chronicles este (sau se vrea a fi) un space-sim orientat spre acţiune. În primul rând, trebuie să faci serioase eforturi ca să acorzi o minimă atenţie poveştii. Nu rupe gura târgului, dar acest aspect putea fi reparat măcar prin introducerea unor personaje de care să îţi pese. Însă pe lângă filmuleţele cinematice de o calitate destul de îndoielnică, povestea nu este spusă decât prin intermediul informaţiilor care îţi sunt puse la dispoziţie între misiuni. Şi cu toate că vocile sunt chiar OK, dialogurile din timpul jocului aparţin unor personaje generice, ca denumire şi comportament. Şi de ce te-ar interesa trăirile lor în situaţia în care jocul nu te îmbie absolut deloc să o faci?

  În al doilea rând, nu există un sistem de comerţ, un mare minus având în vedere că acest aspect este întâlnit şi în space-sim-uri mai vechi de zece ani. Nici Darkstar One nu excela la acest capitol, însă măcar era acolo. Pe lângă îndeplinirea cu succes a misiunilor, puteai face şi puţin comerţ pentru a avea bani să îţi îmbunătăţeşti nava şi armele. Pentru a simţi ca progresezi. Pentru a simţi o diferenţă între momentul în care începi jocul şi cel în care l-ai terminat. În schimb, după fiecare misiune, Tarr Chronicles ne pune la dispoziţie echipament tot mai variat şi mai bun.
       Partea interesantă nu este atât varietatea decentă a modurilor în care îţi poţi echipa nava (armură, scuturi, arme), cat faptul că anumite componente pot fi dezasamblate şi reasamblate într-un mod în care te poţi alege cu câteva bonusuri care, chiar dacă sunt neimpresionante din punct de vedere al cifrelor şi procentelor, se simt pe parcursul unei misiuni. Şi asta în condiţiile în care dificultatea misiunilor nu este una progresivă. După ce reiei o misiune de mai multe ori, repet, suferind din cauza repetitivităţii cut-scene-urilor aferente, la un moment dat realizezi că totul devine ceva mai uşor din cauza unui astfel de bonus.
       Trebuie menţionat că această personalizare a navei are câteva aspecte restrictive. De exemplu, nu poţi dezasambla mai mult de trei piese de echipament după o misiune. De asemenea, există anumite limite de energie sau greutate în care trebuie să te încadrezi atunci când jonglezi cu diverse părţi de echipament. Iar dacă la un moment dat vi se pare prea complicat sau v-aţi plictisit să staţi prea mult în hangar, puteţi apela la opţiunea de echipare automată, cu riscul ca aceasta să nu se potrivească stilului vostru de joc.

       Partea proastă e că echiparea, automată sau nu, nu poate fi făcută decât între misiuni, nu şi între secţiunile ce alcătuiesc respectivele misiuni. Aşa că dacă aţi ales un tip de muniţie mai bună, însă limitată şi nu mai aveţi cu ce trage în inamici în ultima parte a unei misiuni, veţi fi puşi în faţa unei alternative. Fie reluaţi întreaga misiune, deci şi primele două secţiuni, nerecomandat dacă aţi trecut prin ele cu emoţii din cauza dificultăţii lor sau v-aţi scârbit din cauza repetitivităţii cut-scene-urilor. Fie încercaţi să staţi departe de lupte (atenţie să nu vă îndepărtaţi prea mult), ori folosiţi permanent manevre cât mai imprevizibile şi agile pentru a scăpa de tirul inamic.
       Nici această a doua opţiune nu este indicată, deoarece membrii escadronului din care faceţi parte distrug foarte greu navele inamice. Asta deoarece ei schimbă ţintele prea repede şi nu ştiu să îşi concentreze tirul asupra unui singur adversar. Aşa că dacă rămâneţi fără muniţie în timpul unei misiuni, va trebui să aşteptaţi foarte mult până când aceştia să îşi facă treaba fără ajutorul vostru. Şi asta cu mare noroc, deoarece scuturile navelor se regenerează, aşa că o ţintă inamică abandonată poate reprezenta din nou o ameninţare serioasă în momentul în care scuturile sale s-au refăcut complet. Date fiind aceste condiţii, nu înţeleg deloc de ce nu îţi poţi controla escadronul, aspect care, pe lângă sistemul de comerţ, reprezintă de mulţi ani un alt standard în genul space-sim.
       Totodată, nu înţeleg de ce nu există un sistem de management al scuturilor, de ce nu există o navă de suport cu ajutorul căreia să îţi repari armura şi echipamentele în timpul misiunilor şi să îţi reimprospatezi stocul de muniţie.