De unde vine numele sărbătorii de Halloween. Obiceiuri de Halloween în toate colțurile lumii

0000   0141700

Dimensiune font:

| 31-10-2019 10:28

 Halloween este o sărbătoare de origine irlandeză (celtică), preluată în timp de multe popoare din lumea occidentală. Numele sărbătorii de Halloween provine de la "All Hallows' Even" - sărbătoarea creștină a tuturor sfinților, din 1 noiembrie. Sărbătoarea de ​Halloween începe în seara zilei de 31 octombrie şi se încheie a doua zi.

Halloween îşi are originile păgâne în sărbătoarea celtică Samhain, celebrată în Antichitate în Anglia şi Irlanda, pentru a marca sosirea Anului Nou celtic. Conform tradiţiei, sufletele morţilor se întorc acasă în ajunul zilei de Samhain, potrivit Enciclopedia Universală Britannica. Vrăjitoarele, spiriduşii, pisicile negre şi fantomele hălăduiesc nestingherite. Se credea că seara aceasta era potrivită pentru preziceri referitoare la căsătorie, noroc, sănătate şi moarte. Riturile păgâne au influenţat sărbătoarea creştină din ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor.

Sărbătoarea a fost laicizată treptat şi introdusă în SUA la sfârşitul sec.XIX. Spirite rele şi personaje supranaturale sunt interpretate de copii mascaţi care sună la uşi şi primesc dulciuri, strigând "Trick or treat" (în engleză plăteşti sau o păţeşti), unde cuvântul "trick" se referă la poznele care fac parte din tradiţia de Halloween.

În Statele Unite, sărbătoarea de Halloween a fost adusă de mulţimea de imigranţi irlandezi, care au poposit pe ţărmurile continentului în jurul anului 1840. Tot din tradiţiile acestui popor a izvorât şi obiceiul cioplirii dovlecilor şi plasarea unei lumânări în interior pentru a căpăta o înfăţişare demonică. După 1989, şi românii au adoptat sărbătoarea de Halloween. În fiecare an, în seara de 31 octombrie se organizează petreceri, baluri mascate, carnavaluri în care oamenii se deghizează în diverse personaje înfricoşătoare.

În America de Nord şi Canada, Halloween îşi menţine cel mai înalt nivel de popularitate. În fiecare an, 65% dintre americani îşi decorează casele şi birourile pentru Halloween. Procentul este depăşit doar de decoraţiunile făcute cu ocazia Crăciunului. Halloween-ul este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane şi este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor globale.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor şi ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colindă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri.

În Irlanda, unde se pare că îşi are originile sărbătoarea cunoscută drept Halloween, ziua este marcată în zonele rurale cu focuri aprinse ca pe vremea celţilor. Copiii se îmbracă în costume speciale şi îşi colindă vecinii pentru dulciuri. Printre obiceiurile petrecerilor organizate în Irlanda pentru această sărbătoare se numără jocul "snap-apple" - un măr este atârnat de tocul uşii sau de un copac, iar cei prezenţi încearcă să muşte din el.

Costumarea şi colindatul reprezenta o practică de Halloween în Scoţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Pe 1 noiembrie, italienii sărbătoresc Ziua Tuturor Sufletelor sau Ziua Tuturor Sfinţilor (Festa di Tutti i Santi). În Sardinia, cu ocazia zilei dedicate celebrării rudelor decedate se fac felinare din dovleci, iar localnicii le numesc "concas de Mortu" ("capete de mort"). Tot pe 1 noiembrie este sărbătorită Zaduszki în Polonia. Ziua tuturor sufletelor este marcată prin candele aprinse şi cadouri oferite la mormintele rudelor.

Echivalentul românesc al nopţii de Halloween este însă considerată noaptea de Sfântul Andrei. Potrivit tradiţiei populare, este noaptea în care spiritele ies în lume şi lupii vorbesc omeneşte. Sunt superstiţii că oamenii se pot apăra de toate acestea cu usturoi şi cu vrăji ca să nu se transforme în vârcolaci. Este şi noaptea în care se spune că fetele pot face farmece atât pentru inima celui pe care îl iubesc, cât şi pentru a vedea scene din viitorul lor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei