Durerea si cele 5 etape ale durerii de dupa despartire

 

Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim cu totii sclavii ei. Cunoscand cele cinci etape ale durerii cauzate de despartirea de persoana iubita, poti invata cum sa supravietuiesti durerii.

Fiecare reactioneaza diferit atunci cand se confrunta cu o despartire, insa atunci cand sentimentele au fost autentice, un singur lucru ne uneste pe toti: DUREREA. Durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstante ale vietii noastre devenim sclavii ei. Travaliul de doliu in iubire si “jelirea” sunt insa firesti in momentul in care o persoana a iesit din viata noastra. Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care devenim noi stapanii durerii. In acel moment invatam cum sa supravietuim durerii pentru ca apoi sa o luam din nou de la capat. Iubind.

 

Cele cinci etape ale durerii au fost aduse initial in centrul atentiei de Elisabeth Kubler-Ross, in cartea sa "On Death and Dying”. Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile si durerii cauzate de o despartire (divort, ruperea unei relatii, parasirea de catre persoana iubita, etc). Deces, despartire, divort sau orice alta pierdere… cele cinci etape ale suferintei raman aceleasi… Cunoscand cele cinci etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de persoana iubita:

 

NEGAREA– Stadiul “Nu, nu eu...”

 

Negarea este primul val care insoteste durerea unei despartiri. In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem duce. Viata devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz, acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simtim nimic. Sau simtim. O amortire. O amortire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viata fara persoana respectiva… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…

 

Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea fapta pe care o facem este aceea de a supravietui. Negand, incercam sa tinem pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte de durere. Negand,ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.

 

Mania – Stadiul “De ce tocmai mie?”

 

Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa negare, va urma mania. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit, dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a-l trage la raspundere pentru faptul ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere. Mania este doar o alta etapa care te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega mania. Si nu fi manios pe tine pentru ca simti mania si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.

 

“Sub manie se ascunde durere. Durerea ta. Este normal sa te simti pustiit, gol si abandonat, insa traim intr-o societate care se teme de manie. Mania este putere si poate fi o speranta, dand structura temporara nimicniciei pierderii. Iar la inceput, simti durerea ca si cum te-ai ratacit pe mare: nu ai nicio legatura cu nimic. In momentul in care iti orientezi mania catre ceva sau cineva, brusc ai certitudinea unei structuri – mania ta catre acel ceva/ cineva. Mania devine un pod peste marea netarmuita, o conexiune intre tine si ei.”

NEGOCIEREA – Stadiul “Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”

 

Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea “putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul actual al lucrurilor. Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…

 

In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “ cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in aceasta situatie. Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste "doar daca” ne determina ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta durere”.

 

DEPRESIA– Stadiul “S-a intamplat cu adevarat!”

 

Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesire cuiva din viata ta. Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine , frustrare, tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar.. toate acestea sunt normale. In acest stadiu, suferinta devina familiara, tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul care precede acceptarea.

 

ACCEPTAREA– Stadiul “Asta este ceea ce s-a intamplat”

 

Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta, poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat. Poate pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu doar pe cele negative. Fara sa doara… Zbuciumul si autotortura interioara isi pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul. Fericirea adevarata nu este insa posibila. Nu acum. Dar in curand. Acceptarea inseamna vindecare si ea lasa loc fericirii viitoare. “Exista o diferenta intre resemnare si acceptare. Trebuie sa accepti pierderea, nu doar sa o suporti in mod tacut, linistit.”