Electric Castle 2019: Limp Bizkit, cap de afiş. Trupele din prima linie în cadrul festivalului

2visoneparis-mg-5197-as-smart-object-1

Dimensiune font:

| 19-03-2019 16:57

Trupa americană Limp Bizkit va fi cap de afiş la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, la Bonţida, potrivit organizatorilor.

 

 Publicul Electric Castle are şansa să îl întâlnească astfel pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenţei Limp Bizkit pe afişul Electric Castle 2019.

Cele trei nominalizări la premiile Grammy şi cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puţin despre modul în care Limp Bizkit a influenţat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce au reuşit exemplar să combine două stiluri muzicale complet distincte până atunci, rock şi rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai frecvente în ultima perioadă, aşa că publicul de la Electric Castle se poate aştepta la surprize mari pe lângă clasicele "Rollin'", "Break Stuff" şi "MyGeneration".

Mai neconvenţional ca oricând, lineup-ul de anul acesta al Electric Castle îl propune pe Nils Frahm, pianistul şi compozitorul german cu o abordare senzaţională asupra muzicii clasice, în care aduce elemente de muzică electronică. Concertele lui sunt experienţe aproape hipnotice: este imposibil de rezistat virtuozităţii cu care acesta abordează două sau chiar trei claviaturi într-o singură linie muzicală. De aceea, nu este de mirare că Frahm este unul dintre puţinii artişti ai genului ale cărui concerte sunt în permanenţă sold out.

În urmă cu câteva zile, BBC1 numea "Here with me" cea mai bună piesă pop a momentului, readucându-i în prim plan pe Chvrches. Trupa scoţiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio, cei trei membri ezitând o lungă perioadă să-şi asume show-uri live. Odată debutul făcut, turneele lor sunt continue, iar trupa şi-a câştigat o popularitate mondială atât prin muzică, cât şi prin activismul constant în promovarea talentelor feminine din industria muzicală.

Controversatul Zomboy dă întotdeauna 110% în show-urile sale, iar publicul simte asta. Având disciplina anilor în care a fost toboşarul unei trupe de metal, artistul britanic simte exact ritmul pe care fanii îl aşteaptă şi nu-i dezamăgeşte niciodată.

Zeds Dead, pe de altă parte, mizează pe diversitatea stilurilor electro pe care le îmbină în muzica ei pentru a mulţumi miile de spectatori din marile festivaluri la care sunt invitaţi. Membrii Zeds Dead trăiesc, în prezent, unul din cele mai bune momente ale carierei lor, câştigându-şi un statut privilegiat în rândul promotorilor stilului bass. Colaborările lor cu alţi artişti îl includ şi pe Jauz, alt nume confirmat pentru ediţia aceasta a festivalului. Tânărul DJ din San Francisco este o adevărată figură cult în lumea bass, fanii săi, reuniţi sub numele de "Sharksquad", urmându-l peste tot în lume pentru a-i urmări show-urile eclectice.

Unii dintre cel mai bine vânduţi artişti israelieni ai tuturor timpurilor, membrii duoului Infected Mushroom aduc în Electric Castle experienţa celor care şi-au petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând stilul psytrance pentru noi generaţii de tineri, fără ca asta să le afecteze fanii care îi admiră încă de la începutul anilor ‘90.

Sigma revine după trei ani în lineup-ul festivalului, timp în care a lucrat la cel de-al doilea album, ce va fi lansat chiar în această vară. Între timp, muzicienii au bifat o serie de colaborări cu Take That şi Paloma Faith şi visează să îl convingă pe Calvin Harris să producă o piesă împreună.

Cei de la Gangs of Youth ţintesc chiar mai sus: îşi doresc să atingă notorietatea mondială pe măsura succesului obţinut, deja, acasă, în Australia. Aici, ultimele lor două albume au avut vânzări record şi le-au adus cele mai importante premii ale continentului.

Vorbind de nume mari ale rock-ului, nu mulţi producători de muzică electronică se pot lăuda că îşi regăsesc semnătura pe albumele U2, însă Andy Barlow, jumătatea duoului Lamb, este o excepţie. Împreună cu Lou Rhodes, cu care formează Lamb de 21 de ani, timp în care au lansat şase albume, vor fi prezenţi în iulie, pe principala scenă a festivalului.

O premieră în stilurile muzicale prezente la Electric Castle este Giggs - una dintre cele mai puternice voci ale grime, hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei şi rapid îmbrăţişat de fani din întreaga lume. Succesul lui a deschis calea pentru mulţi alţi artişti de rap, Giggs fiind însă unul dintre puţinii care nu a acceptat să adopte un stil mai comercial doar de dragul de a câştiga mai multă notorietate.

Irezistibili prin amestecul de influenţe din muzica franceză, mexicană, turcă, Polo & Pan aduc energia culeasă din experienţele culturale trăite în întreaga lume. Două artiste americane puternice, The Black Madonna şi Tokimonsta, cea din urmă fiind prima producătoare de origine asiatică care a primit o nominalizare la Grammy, completează seria de prezenţe feminine pe scenele festivalului.

Lista completă a numelor noi confirmate pentru ediţia din 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro.

Pe aceeaşi platformă sunt disponibile şi abonamentele Electric Castle, care, pentru următoarele patru săptămâni, pot fi cumpărate la preţul de 499 de lei. Biletele de o zi sunt şi ele disponibile online, cu preţuri cuprinse între 199 de lei şi 299 de lei. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei