FOTO/VIDEO - Povestea romanței, liedul românesc

646x528

Dimensiune font:

| 09-01-2021 10:45

 

Romanţa este considerată de specialiştii din domeniul muzical drept una din cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară. A fost întâlnită prima oară în repertoriul lăutarilor dar şi în cadrul unor piese de teatru, spre finalul secolului al 19-lea.

Era definită ca „un cântec tânguios, o istorioară veche, în versuri naive”. Este înrudită cu liedul. Melodia este strofică, iar textul liric este ca o mărturisire directă a unor sentimente pe înțelesul tuturor.

Cam după 1848, romanța ocupă un loc aparte în repertoriul lăutarilor, dar și al teatrelor. Romanța „Flori de nufăr”, (Mândra mea de altădată) este socotită prima romanță românească scrisă de un compozitor cu pregătire muzicală. Ionel Băjescu-Oardă a compus-o și a înregistrat-o pe un disc de ebonită în 1905. Un alt mare compozitor de romanțe este Ionel Fernic, care încă de la 17 ani se face remarcat cu romanța „Balada crucii de mesteacăn” cântată de Dorel Livianu, iar mai târziu scrie „Îți mai aduci aminte, doamnă?” interpretată de Jean Moscopol.

Alexandru Leon scrie „Pentru ochii tăi cei dulci” și „Mi-ești dragă” cântată de Jean Moscopol cu acompaniament de pian și violoncel. Petre Andreescu dă lovitura în 1933 cu romanța-tango „Sub balcon eu ți-am căntat o serenadă”. Nello Manzatti, uitat pe nedrept, scrie „Frumoasa mea cu ochii verzi” - interpretată de Petre Alexandru și „Vânt de seară” cântată de Dorel Livianu. Romanta a fost mereu o creatie de dragoste scrisa pentru cineva.

Cunoscuta şi apreciata cântăreaţă Mia Barbu a publicat în 1976, la Editura Muzicală, cartea „150 de romanţe“. O parte din ele sunt chiar creaţia marii artiste, dar şi a altor compozitori, precum Ernest Alexandrescu, Ionel Băjesscu –Oardă, Ionel Brătianu, Alexandru Corfescu, ş.a. Printre cei mai cunoscuţi interpreţi de romanţe, din prima jumătate a secolului 20, se numără Jean Moscopol, Cristian Vasile, Dorel Livianu, Petre Andreescu, Titi Botez, Gion, Maria Tănase, Mia Braia iar spre finalul secolului, Gică Petrescu sau Ioana Radu.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:03

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Curiozități despre lavandă. Ce beneficii terapeutice are lavanda?
17/10/2021 09:53

Lavanda este o plantă care face parte din familia Lamiaceae. Aceasta se cultivă peste tot in lume si cuprinde intre 40 si 60 de specii. Numele de lavandă este folosit uneori pentru a desemna parfumul extras ...

Imperiul Roman, curiozități și lucruri mai puțin știute
16/10/2021 15:38

Din fiecare am invătat cate ceva atat despre dimensiunile si forta imperiului, cat si despre contributia pe care a avut-o acesta la dezvoltarea stiintei, civilizatiei si folosofiei umane. Prezentăm in cele ce ...

Cum să scapi de gândacii de canalizare. Metode simple și eficiente
16/10/2021 14:05

Dacă te confrunti cu problema gadacilor de canalizare, trebuie să stii că există cateva metode simple de a scăpa de această problemă. Ar fi bine să faci o inspecţie amanutita a ţevilor din casa ta. ...

FOTO/VIDEO -   ,,Miros de scorțișoară”, un videoclip dedicat bucuriei și lucrurilor simple
16/10/2021 09:35

  Tanără muziciană Diana Maria Urdes, cunoscută pentru melodiile sensibile si pentru poeziile ei pline de dragoste, a lansat al patrulea cantec din seria ,,Cantecele Dianei”. „Piesa a ...

FOTO/VIDEO - Noul single al lui Adele, peste 10 milioane de vizualizări în doar 6 ore
15/10/2021 11:45

Cantăreaţa engleză Adele a lansat vineri single-ul „Easy On Me” cu un videoclip regizat de cineastul canadian Xavier Dolan, cu care a colaborat şi pentru „Hello” şi care este cunosc ...

Cinci ţigani romani  au vrut să-l jefuiască pe campionul Japoniei la ju-jitsu: A urmat PRĂPĂDUL/ FOTO-VIDEO
13/10/2021 13:59

 Un grup format din cinci ţigani romani au vrut să dea lovitura in Italia, dar au incasat-o grav de tot. Omul pe care voiau să-l jefuiască era campionul Japoniei la ju jitsu. Ce a ieşit? Ţiganii şi- ...

Trupa Nirvana, acuzată de pornografie infantilă
10/10/2021 09:00

​Dave Grohl a afirmat că Nirvana ar putea modifica coperta albumului „Nevermind” in cazul unor lansări viitoare după ce bărbatul care a apărut pe coperta discului, pe cand era bebelus, a inte ...

Care sunt cele mai extrase numere la 6 din 49?
02/10/2021 11:20

6 din 49 este jocul la care milioane de romani au visat sau visează să castige. Jocul de 6 din 49 este destul de popular la noi in tară, dar sansele ca un jucător să triumfe sunt extrem de mici. Practic, d ...

VIDEO Erupția vulcanului din La Palma: Lava a ajuns la ocean
29/09/2021 08:36

 Lava vulcanului care a erupt in urmă cu zece zile pe insula La Palma din arhipelagul spaniol al Canarelor a ajuns la ocean in noaptea de marţi spre miercuri, un fenomen potenţial periculos, a informat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei