Primul mesaj public al părintelui CALISTRAT după ce a fost acuzat că a lovit două femei în curtea Mănăstirii Vlădiceni, Iași

preot_sutana_06506300

Dimensiune font:

| 27-11-2022 11:10

Părintele Calistrat, slujitor la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, a fost, în ultima perioadă, în centrul atenției, după ce a fost filmat lovind două enoriașe chiar în curtea mănăstirii. Abia acum însă, acesta a transmis public un mesaj în care expune partea sa de adevăr referitor la cele întâmplate

“După prima săptămână de post al bucuriei, am putut străbate cu mintea printre avalanșele de insulte care de care mai dure și mai pătimașe. Cuvinte grele, replici dure, tot felul de confecții verbale răutăcioase izvorâte din prisosul unor inimi pline de dreptate, justiție, adevăr, sau păreri bine construite în ceea ce privește o faptă negheobă săvârșită la un moment de neatenție și neluare aminte.
Un moment în care sigur Duhul Sfânt pleacă de la om, cum mi s-a întâmplat și mie. Ce se ruga regele David în psalm? “DUHUL TĂU CEL SFÂNT NU-L LUA DE LA MINE”. Evident, în prima clipă ești tentat să zici: satana!


Evident, nu este așa sub nici o formă, chiar de la el ar trebui să-mi cer scuze că i-am înmulțit osteneala demonică, stârnindu-i valuri de prieteni care și-au îndreptat artileria răutății asupra Bisericii în primul rând, au scuipat obrazul lui Dumnezeu, prin manifestarea mea infantilă și nedemnă, asupra celor două enoriașe cu un comportament nedemn de viața noastră creștină în Biserică, trebuia să iert: “De șaptezeci de ori câte șapte” (Sf.Evanghelie).
Mai întâi lui Dumnezeu și celor bine credincioși le cer iertarea creștină, pentru că le-am tulburat liniștea postului, a sufletului și a minții, prin prosta ieșire din fire, și gestul brutal de răfuială cu cele două femei mici sufletește și moral.
Scuzele nu folosesc la nimic, fapta este incalificabilă și demnă de pedeapsa primită, atât din partea superiorilor, a publicului, a societății consternate de un gest injust, pe fondul unor ambiții feminine, provocate în formă continuă, instigând la dezordine în timpul slujbelor, însă raportate la persoana mea, omul iute și neatent în momentul nedorit, s-au petrecut cele știute.
Simt că lecția de la Dumnezeu, a fost cu scopul de a vedea că sunt om cu slăbiciune și pot cădea în ispită, dacă nu am trezvie în minte. Acum cu mintea limpede, fără a mima vre o umbră de smerenie, sincer îmi asum întreaga greșeală petrecută, peste care poate s-ar fi putut păși în cu totul vre o altă formulă.
Mulțumesc deopotrivă creștinilor firești și obișnuiți, care au luat lucrurile așa cum sunt, apoi celor care au ales să se roage păstrând tăcerea, dar și celor care fie că mă cunosc din vedere, din auzite, din vorbe, zvonuri, mituri, povești sau legende, mai mult sau mai puțin reale, au avut atitudini foate aspre, le cer scuzele de rigoare, că am intrat în mintea sau sufletul dumnealor, să le perturb, liniștea, pacea sau gândurile prin acest subiect.
Nu sunt supărat, nici afectat, trebuie să mulțumim Domnului și pentru ocară. Am înțeles cât de bună este pacea și răbdarea, cum spune profetul Isaia: “Dă pricină înțeleptului și mai înțelept va fi” (Sf.Scriptură).
Într-adevar, de la acest incident izolat, care se putea întâmpla oricui, nu neapărat numai mie personal, s-a creat un suflu de răutate inimaginabil de tendențios și dușmănos, în mod inexplicabil, care a cuprins intreaga suflare.
Chiar nu am grija nimănui, am treabă doar în atribuția ce mă reprezintă, nu intru în intimitatea nici unei persoane neinvitat și nu mă ofer gratuit, nesolicitat, la dat sfaturi sau păreri cuiva.
Sincer mulțumesc lui Dumnezeu, pentru numărul mare de îngeri păzitori, de ocrotitori neștiuți și necunoscuți, care veghează atat de aproape și din scurt, mântuirea mea personală. Tuturor le mulțumesc de încredere și neîncredere, vă asigur de toată sinceritatea mea, de buna intenție, de tot binele pe care am căutat să-l lucrez în numele lui Dumnezeu.
Sunt ortodox convins, cred în toată învățătura Sfintei Scripturi, în suflet, în actul de mântuire, nu am intenții ascunse sau necreștine, sau neortodoxe, nu înțeleg de ce această aversiune sufletească bruscă față de un derapaj din neatenție.
Știu, că smerenia este temelia creșterii duhovnicești, de aceea regret că am fost subiectul acestui act nedemn de un ortodox și am judecat lucrurile neatent. Dar merg pe ideea că așezându-se lucrurile în normalitate, ne vom putea ierta unii pe alții, împlinind mai departe Legea lui Hristos.
“Iertați și se va ierta vouă”! (Sf.Evanghelie).
“Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.(Rugăciunea Domnească).
Post cu pace și multă bucurie în suflete”, este mesajul părintelui Calistrat Chifan, publicat pe una dintre paginile de socializare care îi poartă numele. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
VIDEO/ Scene violente la finalul meciului Columbia - România: Fanii columbieni au scos cuțitele
27/03/2024 14:08

  Meciul dintre Columbia si Romania de pe Wanda Metropolitano a fost urmat de scene violente intre fanii columbieni.  Suporterii nationalei sud-americane s-au luat la bătaie pe M ...

Găsește-ți refugiul montan personal, alege locuințele cu vedere la munte oferite de Yaele Invest Construct
27/03/2024 13:49

Găseste-ti refugiul montan personal, alege locuintele cu vedere la munte oferite de Yaele Invest Construct  A avea o locuintă numai a ta acolo unde frumusetea Muntilor Bucegi se imbină cu arhitectura a ...

Cum să te relaxezi online după o zi lungă la muncă: Activități pentru a-ți recăpăta echilibrul și pentru a te destinde
26/03/2024 15:44

Cum să te relaxezi online după o zi lungă la muncă: Activităti pentru a-ti recăpăta echilibrul si pentru a te destinde După o zi lungă si obositoare la muncă, este esential să găsesti modalităti d ...

 Întunericul strălucitor, redescoperirea lumii prin ochii filmului noir
26/03/2024 12:54

Filmul noir, un gen cinematografic ce a cucerit inima spectatorilor si criticii deopotrivă, reprezintă o călătorie fascinantă in adancurile naturii umane, explorand teme intunecate precum moralitatea ambig ...

Avantajele jocurilor de noroc la cazinouri internaționale comparativ cu cele locale
21/03/2024 10:36

Avantajele jocurilor de noroc la cazinouri internationale comparativ cu cele locale Cazinourile online sunt acum o alternativă convenabilă la cazinourile locale, iar din ce in ce mai multi oameni isi indreap ...

Cum să alegi un prosecco de calitate? 5 recomandări
18/03/2024 14:54

Cum să alegi un prosecco de calitate? 5 recomandări Prosecco este un vin spumant foarte apreciat, originar din nord-estul Italiei. Unul dintre elementele esentiale care il diferentiază pe piata internationa ...

 Ora Pământului, celebrată de peste 10.000 de copii
18/03/2024 14:45

Peste 10.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni, simultan in toată ţara, sambătă, in intervalul orar 20,30 - 21,30, pentru a marca Ora Pămantu ...

 5 investiții importante pentru casa ta
15/03/2024 10:58

5 investitii importante pentru casa ta Casa ta este cea mai importantă investitie, deci este indicat să alegi cu grijă lucrurile care vor oferi functionalitate si confort. Pe langă preferintele si priorit ...

Airsoft: Mai Mult Decât Un Joc, O Pasiune
11/03/2024 11:54

Airsoft: Mai Mult Decat Un Joc, O Pasiune În adancul inimilor entuziastilor activitătilor in aer liber si a jocurilor de strategie, airsoftul se află la intersectia dintre sport, artă militară si rec ...

FOTO & VIDEO Cine e Miss World 2024 și ce meserie are? Pe ce loc s-a situat România?
10/03/2024 11:24

Depăsindu-si 111 colege de titlu din intreaga lume, Krystyna Pyszková din Cehia a fost incoronată Miss World 2024 sambătă, la Mumbai, India, unde a avut loc anul acesta concursul international. Roma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei