Refugii montane panoramice amplasate, în premieră, în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş

2 gbadea Salvamont Harghita 17 iunie 2021

Dimensiune font:

| 18-06-2021 08:45

Două refugii montane panoramice au fost amplasate în premieră în România în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş şi reprezintă punctul final al unor trasee educative care le vor dezvălui turiştilor informaţii despre frumuseţea şi unicitatea zonei.

 

Proiectul este derulat de Asociaţia "Gyilkosto Adventure", din Gheorgheni, în colaborare cu Serviciul Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita şi în parteneriat cu Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.

Preşedintele Asociaţiei, Simon Laszlo, a declarat că s-a dorit, în acest fel, să se facă "un pas spre Vestul Europei" în ceea ce priveşte infrastructura turistică.

 

"Punctele de belvedere sunt foarte populare în rândul vizitatorilor şi ne-am gândit să amenajăm aceste cabine pentru ca turiştii să poată sta mai mult, pentru cei care doresc să se uite la un apus, un răsărit, să poată petrece un timp mai îndelungat, chiar o noapte întreagă", a explicat Simon Laszlo, pentru AGERPRES.

Unul dintre refugiile panoramice este situat pe Piatra Poienii, iar celălalt pe muntele Uncigaş, iar priveliştea este una extraordinară, turiştii putând să o admire atât prin ferestrele mari ale construcţiei cât şi folosind telescoapele care vor fi instalate.

 

"La una dintre cabine, din geamul principal se vede o parte din Cheile Bicazului şi, în faţa, Piatra Altarului, iar din partea laterală se vede Suhardul Mic şi partea din Cheile Bicazului care conduce spre staţiunea Lacu Roşu. Iar la cabina panoramică de pe muntele Uncigaş se vede zona Lacului Roşu, până în creasta principală a Hăşmaşului", a precizat Simon Laszlo.

Acesta a punctat că cele două refugii sunt amplasate pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, care e partener în proiect, fiind respectate toate elementele planului de management al parcului.

Refugiile montane au fost construite din lemn şi aluminiu, din mai multe module, ca să fie mai uşor de transportat şi montat. Pe stâncile pe care se află au fost prinşi stâlpi, fixaţi cu ancore chimice, pe care s-a montat o platformă de lemn, care este baza refugiului, după care modulele, aduse cu elicopterul, au fost asamblate la faţa locului, cu ajutorul a 30 de persoane, majoritatea voluntari Salvamont.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat, pentru AGERPRES, că amplasarea acestor refugii a fost "o muncă extraordinar de periculoasă şi de grea, la prima încercare intervenţia elicopterului fiind anulată din cauza vântului.

"Aceste cabine sunt din mai multe module, care trebuiau puse la punct fix. A fost extrem de greu de executat şi extrem de periculos, pentru că erai la peste 200 metri de pământ şi în fiecare clipă putea doborî pe cineva. (...) A fost exact ca în filme. Eu cred că iarăşi să facem ceva în premieră în ţara asta, ceva ce pur şi simplu este extraordinar. Eu spun că e ceva nemaipomenit de frumos", a spus Fekete Örs.

 

El a subliniat că şi prin acest proiect se pune la dispoziţie infrastructură pentru turism montan în siguranţă, Serviciul Salvamont derulând de peste zece ani un program complex, în acest sens, ce a vizat amplasarea a 24 de refugii montane, reabilitarea a mai bine de 2.600 km de trasee turistice sau construirea unor trasee de via ferrata.

Fekete Örs a mai arătat că aceste refugii sunt unice în România şi că mai sunt patru de acest gen în Europa.

Directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna, a declarat, pentru AGERPRES, că unul dintre refugii este amplasat la o altitudine de 1.100 de metri, iar celălalt la 1.200 de metri, acestea fiind punctul final al unor trasee turistice educative.

"Parcurgând traseul, la final vor fi aceste puncte de belvedere, care pot fi folosite ca şi punct de belvedere, cabină foto sau refugiu, au triplu rol. Pe traseele turistice unde se află aceste cabine vor fi amplasate mai multe panouri, în care vom explica unicitatea zonei, vom oferi informaţii despre geologie, geomorfologie, flora şi fauna zonei. Vrem să ne folosim de aceste puncte de atracţie, pentru că ne aşteptăm la creşterea numărului de turişti şi a fost o condiţie ca aceste trasee turistice să capete statut de trasee educative", a declarat directorul directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna.

 


Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, i-a invitat pe turişti, într-un live pe Facebook, să viziteze zona şi să vadă "această minune", precizând că "este un loc foarte frumos pentru a cere mâna unei fete" sau pentru cei care vor să lucreze în linişte, în sistem de telemuncă.

Proiectul derulat de Asociaţia "Gyilkosto Adventure" din Gheorgheni mai include realizarea unui pod suspendat peste pârâul Bicăjel şi amenajarea unui punct de belvedere pe traseul circular din jurul Lacului Roşu, în locul numit Balconul de Piatră.

Proiectul este finanţat cu fonduri europene, printr-o fundaţie din Ungaria, dar şi cu sprijinul firmelor locale şi a Consiliului Judeţean, prin Serviciul Salvamont.

Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, situat în munţii Hăşmaş, pe aria judeţelor Harghita şi Neamţ, are o suprafaţă de 7.000 de hectare şi adăposteşte păsări şi plante rare, unul dintre puţinele lacuri de baraj natural din Europa Centrală şi de Est, unele din cele mai impozante chei de calcar din Europa, dar şi pajişti de o frumuseţe uimitoare.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 3093/89/2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Total Media Radio - TV” S.R.L. Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Unirii nr. 14, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN, Valoare -Lei- 1., Echipament tehnologic, aparate de măsură şi control, mijloc de transport, mobilier, aparatură birotica 174.679. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scose la vânzare este cel de mai sus şi reprezintă 100% din valoarea de inventar, iar vânzarea se va efectua conform hotărârilor Adunării creditorilor din data de 23.07.2021, respectiv la cel mai bun preţ oferit. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 12.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 09.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefon: 0335/566.035, 0744/291.653, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Cei mai scumpi cartofi prăjiți din lume, la un restaurant din New York. Cât costă și cum sunt gătiți / VIDEO
28/07/2021 15:46

Restaurantul Serendipity din New York prepară cei mai scumpi cartofi prăjiti din lume, iar o portie cu ”aromă de lux” costă 200 de dolari. Reţeta specială deţine noul record, certificat de Ca ...

Comoară de 100 milioane de dolari descoperită la săparea unei fântâni
28/07/2021 15:29

Autoritătile din Sri Lanka au anuntat că a fost descoperit cel mai mare filon de safire din lume, in curtea unei case din zona Ratnapura, in timp ce proprietarul săpa o fantană. O echipă de constructo ...

Trotineta electrică - distracție de vacanță și confort în zilele de lucru
28/07/2021 12:47

Ce poti să faci in zilele de vacantă? Să te joci, dacă esti copil sau chiar adult, sau să te plimbi, să cunosti locuri si oameni noi. Sau ambele variante, mai ales dacă iti vine ideea unei competitii de ...

Un pensionar a ținut în pivniță un tanc din cel de-al Doilea Război Mondial / FOTO
27/07/2021 15:00

 Un pensionar din Germania a tinut in subsolul casei sale un tanc, o armă antiaeriană si o torpilă din cel de-Al Doilea Război Mondial Avocatii din Germania se ceartă despre cum să facă fată unu ...

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a făcut anunțul cel mare după petrecerea de logodnă a sportivei
27/07/2021 09:25

Simona Halep a dat petrecere in cinstea logodnei cu Toni Iuruc. Fanii sportivei au fost luati prin surpindere. "Nu a fost nicio nuntă. Simona nu s-a măritat", a spus Stere Halep, tatăl tenismenei. ...

 Proiecții de film, lansări de carte, întâlniri memorabile
26/07/2021 12:20

Festivalul Serile Filmului Romanesc aduce la Iasi momente-omagiu dedicate celor ce au lăsat in urma lor capodopere cinematografice si teatrale de valoare. Gala CineMemoriam, organizată in a doua zi a festiv ...

Imagini în premieră de la petrecerea de nuntă a Simonei Halep. Unde a avut loc evenimentul FOTO și VIDEO
26/07/2021 11:14

 Simona Halep si iubitul Toni Iuruc au sărbătorit la finalul săptămanii trecute impreună cu familia tenismenei si cu apropiatii iminenta căsătorie a cuplului. Petrecerea a avut loc in aer libe ...

Update  Arthur Suciu dă definiția cocalarului.
26/07/2021 08:41

Update: Suciu clarifică ce intelege el prin cocalar. „M-a intrebat, ieri, cineva ce inteleg prin "cocalar". Evident, nu prea are legătură cu definitia din dictionar si nu e neapărat un cali ...

Wolf Alice, Arlo Parks, Mogwai şi Celeste, pe lista scurtă pentru Mercury Prize
23/07/2021 11:26

Wolf Alice, Arlo Parks, Mogwai şi Celeste se numără intre artiştii incluşi pe lista scurtă a Mercury Prize pentru albumul anului. Douăsprezece albume au rămas in cursă pentru prestigiosul premiu b ...

Trupa Vama va concerta la Iasi pe 27 august in cadrul turneului “Vama Neconvenţional”
22/07/2021 15:08

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, formaţia Vama va concerta in locuri mai puţin obişnuite, unde va crea un spaţiu care să găzduiască pană la ora concertului diverse activităţi recreative, c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei