Salariile selecționerilor de la Cupa Mondială din Qatar. Cât câștigă antrenorul echipei care a umilit Argentina

0000   0141700

Dimensiune font:

| 23-11-2022 09:56

 Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Au fost publicate salariile selecționerilor de la Cupa Mondială din Qatar.


Cupa Mondială din Qatar a ajuns la a treia zi de competiție și mai multe echipe încep să se individualizeze ca mari favorite sau măcar cu potențial de a avansa mai departe de faza grupelor, datorită jucătorilor și antrenorilor.

Gustavo Alfaro a făcut deja istorie cu Ecuador învingând gazda în meciul de deschidere. Argentinianul este al 21-lea cel mai bine plătit antrenor cu 770.000 de euro, fiind al patrulea sud-american de pe lista celor mai bine plătiți antrenori.

Tite, care antrenează Brazilia, este primul, cu 3,6 milioane de euro, urmat de ‘Tata’ Martino, antrenorul Mexicului, cu 2,9 milioane de euro și Lionel Scaloni, antrenorul Argentinei, cu 2,6 milioane de euro. Dintre sud-americanii care câștigă cel mai puțin se remarcă columbianul Luis Fernando Suarez, cel care conduce Costa Rica, și se află pe locul 29, cu dar 350.000 de euro, conform PledgeTimes.

Cea mai mare surpriză de până acum, la Mondialul din Qatar, a fost făcută de Arabai Saudită, care a reușit să învingă Argentina cu 2 la 1. Hervé Renard, antrenorul selecționatei Arabiei Saudite, câștigă 1,1 milioane de euro, clasându-se pe locul 17.


Cât câștigă fiecare antrenor de la Cupa Mondială
1 Hans-Dieter Flick (Germania) – 6,5 milioane de euro

2 Gareth Southgate (Anglia) – 5,8 milioane de euro

3 Didier Deschamps (Franţa) – 3,8 milioane de euro

4 Tite (Brazilia) – 3,6 milioane de euro

5 Louis van Gaal (Olanda) – 2,9 milioane de euro

6 Gerardo Tata Martino (Mexic) – 2,9 milioane de euro

7 Lionel Scaloni (Argentina) – 2,6 milioane de euro

8 Felix Sanchez Bas (Qatar) – 2,4 milioane de euro

9 Fernando Santos (Portugalia) – 2,25 milioane de euro

10 Murat Yakin (Elveția) – 1,6 milioane de euro

11 Paulo Bento (Coreea de Sud) – 1,3 milioane de euro

12 Graham Arnold (Australia) – 1,3 milioane de euro

13 Gregg Berhalter (Statele Unite) – 1,25 milioane de euro

14 Roberto Martínez (Belgia) – 1,2 milioane de euro

15 Kasper Hjulmand (Danemarca) – 1,15 milioane de euro

16 Luis Enrique Martínez (Spania) – 1,15 milioane de euro

17 Hervé Renard (Arabia Saudită) – 1,1 milioane de euro

18 Hajime Moriyasu (Japonia) – 1.050 milioane euro

19 Vahid Halilhodžić (Maroc) – 920.000 euro

20 Diego Alonso (Uruguay) – 860.000 euro

21 Gustavo Alfaro (Ecuador) – 770.000 euro

22 Dragan Stojkovic (Serbia) – 650.000 €

23 Carlos Queiroz (Iran) – 650.000 euro

24 Zlatko Dalic (Croația) – 550.000 €

25 Czesław Michniewicz (Polonia) – 500.000 €

26 John Herdman (Canada) – 480.000 €

27 Chris Hughton (Ghana) – 400.000 €

28 Rob Page (Țara Galilor) – 380.000 €

29 Luis Fernando Suárez (Costa Rica) – 350.000 euro

30 Rigobert Song (Camerun) – 340.000 euro

31 Aliou Cissé (Senegal) – 310.000 euro

32 Jalel Kadri (Tunisia) – 130.000 euro 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

23:59

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SONIC MEDIA S.R.L.–societate in faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamt-Sectia II civila, de contencios administrativ si fiscal, in temeiul dispozitiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare bunuri mobile – Pret de pornire 40% din valoarea de piata stabilita prin Raportul de evaluare nr. 169/10.10.2018. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 15,22,29.12.2022 respectiv 05.01.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune o oferta care va contine: cerere de participare la licitatie; dovada achitarii taxei de participare de 100 lei, fara TVA; dovada achitarii cautiunii de 10% din pretul de pornire al licitatiei, suma care se va achita in contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Prăjitură de post cu cremă de ciocolată și foi cu bulion. Cea mai bună!
02/12/2022 10:25

Prăjitură de post cu cremă de ciocolată si bulion. Prăjitura de post cu cremă de ciocolată este cea mai bună idee in această perioadă. Iată cum se prepară. Ingrediente Aluat: 800 g făină 250 m ...

Video Mugur Mihăescu, baladă naționalistă: Bărbatul e bărbat și fata fată, unde părinților le spui mama și tata!
01/12/2022 14:03

Mugur Mihăescu s-a filmat pe pagina sa de Facebook de Ziua Romaniei cantand o baladă specială nationalistă. Extrem de vocal in pandemie, Mihăescu a revenit acum cu un mesaj nationalist, cerandu-le romanil ...

Cele mai bune filme independente
01/12/2022 08:30

  Filmul „Everything Everywhere All At Once”, regizat de Daniel Kwan şi Daniel Scheinert, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj la cea de-a 32-a gală Gotham Awards. Gotham Awards reprezint ...

Primă pagină scandaloasă în presa din Croația: „Aveți gură, dar aveți și co***?”. Răspunsul pe măsură al canadienilor
30/11/2022 13:44

Presa din Croatia a taxat intr-o manieră dură, din sfera obscenitătii, declaratiile selectionerului Canadei, John Herdman, cel care fusese protagonistul unei declaratii războinice inaintea meciului pe care ...

3 rețete pentru vin fiert. Le prepari rapid și ușor
30/11/2022 12:48

Vinul rosu este o băutură cu nenumărate beneficii si merită să o savurăm chiar si zilnic. Medicii recomandă ca la fiecare cină, să savurăm un pahar de vin rosu, pentru un organism mai sănătos. Rete ...

Ce a găsit o femeie într-o banană cumpărată de la supermarket. E coşmarul oricărei mămici: „Nu mai cumpăr”
30/11/2022 11:20

De necrezut ce a putut să găsească o femeie intr-o banană pe care abia o cumpărase de la supermarket. A vrut să ducă acasă o gustare sănătoasă pentru familie, insă a avut parte de o experientă scoa ...

Foto | 'Delicatese' vândute în România: Excremente de urs la conservă - Șeful OPC: Eu am rămas perplex
29/11/2022 21:56

Produsul se vinde in judetele Covasna si Harghita, iar producătorii sunt cunoscuti pentru berea şi chipsurile „Csíki Sör” şi „Csíki Csipsz”. O conservă costă 40 d ...

„Gaslighting
29/11/2022 14:15

Editorii dicţionarului american Merriam-Webster au anunţat luni desemnarea ''gaslighting'' cuvantul anului 2022, argumentand că termenul reflectă ''epoca dezinformării'' in care trăim, informează DPA. P ...

Soția regelui Charles a decis să renunțe la o tradiție a monarhiei ce datează din Evul Mediu
28/11/2022 14:42

 Regina consoartă Camilla, soţia regelui Charles al III-lea, a decis să renunţe la tradiţia „doamnelor de onoare” („ladies-in-waiting” in engleză), relatează BBC si ...

„Atacul cămășilor albe”, una dintre cele mai glorioase și nebunești acțiuni militare românești
27/11/2022 19:23

  Atacul ‘cămăsilor albe’ – context strategic si militar După doi ani de neutralitate, Romania intră in război pe 27 august 1916, de partea Antantei, decizia fiind influentată de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei