Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România s-a deschis la București

saptamana_culturala_23226900

Dimensiune font:

| 25-06-2019 17:01

Ministerul Culturii și Dezvoltării Cunoștințelor din Emiratele Arabe Unite a lansat, pe 23 iunie, la București, „Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România”. Evenimentul, organizat de Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, își propune să promoveze noi legături culturale între cele două țări și se concentrează asupra promovării patrimoniului și culturii Emiratelor Arabe Unite (EAU) în România, din dorința de a stimula legăturile bilaterale pe multiple planuri între cele două țări.

 

 Evenimentul se va desfășura până în data de 26 iunie a.c., în Centrul Vechi din București, și oferă un program cultural divers, inclusiv o manifestare gastronomică în care vor fi prezentate mâncăruri tradiționale din Emiratele Arabe Unite și vizitarea „Satului de patrimoniu” organizat de EAU. Intrarea este gratuită.

„Săptămâna culturală” este organizată ca urmare a unei vizite efectuate, recent, la București, de ministrul emiratez al afacerilor externe și cooperării internaționale, H.H. Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, în cadrul căreia s-a întâlnit cu premierul României, Viorica Dăncilă. Vizita ministrului de externe al EAU a coincis cu a 30-a aniversare a relațiilor diplomatice dintre EAU și România. Cu ocazia întâlnirii, cele două părți, română și emirateză, au apreciat legăturile bilaterale și și-au exprimat dorința de a dezvolta cooperarea în toate domeniile, cu precădere în economie.

La lansarea „Săptămânii culturale a Emiratelor Arabe Unite-România” au participat Sheikh Salem Khalid Al Qassimi, subsecretar adjunct pentru arte și patrimoniu al Ministerului Culturii din EAU, dr. Ahmed Abdullah Saeed Al Matroushi, ambasadorul EAU în România, și înalți funcționari români din Ministerul Afacerilor Externe.

Programul manifestărilor include o gamă variată de activități, precum dansuri tradiționale din Emirate, un concert, o prezentare de obiecte tradiționale și de obiceiuri locale, precum „arta henna”, o selecție de mâncăruri tradiționale, inclusiv cafeaua Qahwa, care simbolizează generozitatea și ospitalitatea, atât de apreciate în societatea din EAU, și care face parte din lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO.

Evenimentul găzduiește și o expoziție de fotografii rare ale „părintelui fondator” al EAU, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan.

Ceremonia de deschidere, care a avut loc sâmbătă, 22 iunie a.c., a inclus și o seară muzicală, la care muzicieni din EAU, Fatima Al Hashimi și Mohammad Al Jahouri, au evoluat alături de Filarmonica George Enescu.

Ambasadorul EAU în România, Al Matroushi, a declarat că „inițiativa culturală are drept scop prezentarea obiceiurilor, tradițiilor și patrimoniului bogat al EAU”. Evenimentul vine în concordanță cu valorile inițiativei „Anul toleranței”, care urmărește, la nivel mondial, să consolideze valorile toleranței prin dialoguri între culturi și civilizații. REALITATEA.NET

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei