Speak și Ștefania, carantinați în Indonezia. Condiții inumane, pe bani mulți. "Multă mizerie și foarte mult mucegai" - GALERIE FOTO

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 23-01-2022 17:36

 

Speak și Ștefania au fost carantinați în Indonezia, după ce au fost testați pozitivi la coronavirus.


Speak și Ștefania au fost carantinați în Jakarta, Indonezia, după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19. Deși își doreau o vacanță de vis, ei vor trebui să stea izolați timp de șapte zile. Speak s-a plâns pe contul său de Instagram de condițiile inumane în care sunt nevoiți să stea. Acesta a spus că deși a ales cea mai scumpă cameră disponibilă, aceasta arată groaznic.

El a postat mai multe filmulețe în care arată că pereții sunt plini de mucegai, iar prosoapele murdare. Cei doi artiști au spus că sunt nevoiți să doarmă cu masca pe față, nu au conexiune la internet, iar personalul hotelului respectiv nu vorbește și nu înțelege limba engleză, așa că nu prea pot comunica cu ei. Cât despre starea lor de sănătate, Speak a spus că ambii au o formă ușoară a bolii.

„Bună ziua din izolare, îmi pare bine să ne reauzim. Stau pe roaming, aici nu prea există wfi și nu știu cât mă va costa, nici nu știu în ce zonă este Indonezia. Deși pare că suntem în izolare, nu suntem, suntem afară. Avem voie să ieșim aici pe o terasă. Nu avem voie să facem baie, dar măcar e bine că putem sta afară pentru că în cameră nu putem sta.

"Suntem bine, nu avem nimic"
Este un mucegai ceva de nedescris, am dormit cu masca pe față toată noaptea. Stăm afară toată ziua, iar seara mergem în cameră ca să ne culcăm. Dacă mă întrebați pe mine, eu aș dormi afară. Am ales cea mai scumpă cameră, iar condițiile sunt mai rău ca în Asia. Ea nu arată rău, dar este foarte multă mizerie și foarte mult mucegai.

Mâncarea este îngrozitoare, nu ne lasă să comandăm de afară...dar vom vorbi cu ei căci altfel murim de foame, ne curățăm în câteva zile. (...) Comunicarea nu există. Oamenii nu știu engleză. (...) Toată afacerea asta costă cât costă orice hotel de mare lux din lumea asta, doar că nu e mare lux.(...) Suntem bine, nu avem nimic. Mie mi s-a înfundat nasul de la mucegai.”, a povestit Speak pe contul său de Instagram.

Totodată, acesta a menționat că urmează să mai facă un test COVID în zilele următoare și speră că va ieși negativ. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
19/04/2024 12:30

În timp ce-si renovau bucătăria din casa lor veche, doi soti din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din peste 1.000 de monede vechi, din secolul al XVII-lea, care era ascunsă sub podea. ...

Ce trebuie să știi înainte de a închiria o mașină din aeroport
17/04/2024 15:11

 Ce trebuie să stii inainte de a inchiria o masină din aeroport Închirierea unei masini din aeroport poate fi o solutie convenabilă pentru călătorii care doresc să exploreze o nouă destina ...

Arbitrul partidei Dinamo – Poli Iași, reacție după accidentarea gravă suferită de Luca Mihai
15/04/2024 22:50

 Meciul dintre Dinamo si Poli Iasi, scor 1-0, va rămane in amintirea microbistilor pentru accidentarea gravă a lui Luca Mihai, după un fault comis de Josue Homawoo, care a primit doar cartonas ...

Suma încasată de echipa României pentru calificarea la Billie Jean King Cup
14/04/2024 19:21

 Echipa de tenis a Romaniei a obtinut calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a invins spectaculos Ucraina cu scorul de 3-2, decisiv fiind meciul de dublu castigat de Ana Bogdan ...

Tot ce trebuie să știi despre Billie Jean King Cup - România, calificată în premieră
14/04/2024 13:46

 Echipa Romaniei s-a calificat in premieră la turneul final al Billie Jean King Cup (după trecerea la noul format), competitie care serveste drept Campionat Mondial de tenis pe echipe la feminin. Echi ...

Dan Petrescu vorbește despre posibila revenire la CFR Cluj
14/04/2024 10:41

 Dan Petrescu a revenit in tară după despărtirea de Jeonbuk Hyundai (Coreea de Sud), iar antrenorul de 56 de ani a comentat zvonurile conform cărora ar urma să se intoarcă pe banc ...

Modificare legislativă importantă pentru cuplurile aflate în divorț și copiii lor. Care sunt noutățile
13/04/2024 22:13

O modificare legislativă aprobată de Camera Deputatilor aduce o noutate importantă pentru cuplurile aflate in divort si copiii lor. Parlamentarii au aprobat introducerea notiunii de instrăinare părintea ...

Familie formată din cinci persoane, la spital cu trichineloză după ce au consumat carne de porc din gospodărie / Carnea a fost confiscată și incinerată
12/04/2024 13:36

O familie formată din cinci persoane, din care trei copii şi doi adulţi, a fost internată la spital după ce au consumat carne de porc din propria gospodărie, informează, vineri, Direcţia Sanitar Veterin ...

 Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
11/04/2024 16:12

Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Romaniei a fost Războiul de Independentă din 1877-1878. De fapt, armata romană a participat la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878 si l ...

Pentru ce tipuri de aniversări poți folosi baloanele în formă de litere
11/04/2024 09:32

Pentru ce tipuri de aniversări poti folosi baloanele in formă de litere Baloanele in formă de litere au devenit un accesoriu de nelipsit in decorarea petrecerilor de aniversare, oferind o notă personaliz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei