Trupa Vama va concerta la Iasi pe 27 august in cadrul turneului “Vama Neconvenţional”

a9919d8883a1271cd1757cdda06500325

Dimensiune font:

| 22-07-2021 15:08


Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, formaţia Vama va concerta în locuri mai puţin obişnuite, unde va crea un spaţiu care să găzduiască până la ora concertului diverse activităţi recreative, cu implicarea comunităţilor locale. Spaţiile concertelor vor deveni locuri prietenoase unde fanii formaţiei şi nu numai ei vor putea să îşi petreacă timpul până la concert într-o atmosferă de vacanţă, pigmentată cu cafea de specialitate, mâncare gustoasă, cărţi, târguri diverse, open sound-check Vama, discuţii cu formaţia adresate celor care vor să înceapă o carieră în muzică sau expoziţii diverse.

“În ultima vreme oamenii vor să trăiască din plin şi să amestece experienţele. Şi e normal după atâtea restricţii să vrei să trăieşti totul. Să vrei să fii în toate locurile şi să experimentezi mai multe stări la un loc. Şi noi simţim nevoia asta. Şi atunci ne-am zis să încercăm mai mult decât un turneu cu zece concerte, să oferim oamenilor muzica noastră în spaţii frumoase unde se pot crea comunităţi de o zi. Spaţii în care oamenii să se întâlnească, să se răcorească, să vorbească, să cumpere o carte, să bea o cafea bună sau să se tolănească la umbră şi să nu facă nimic până la concert. Ne e dor să cântâm, dar mai mult decât asta sau poate la fel de mult ne e dor să vedem oamenii împreună bucurându-se de o zi cu diverse activităţi şi să fim alături de ei. Aşa că muzica noastră a devenit un pretext pentru Vama Neconvenţional”, spune Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, citat în comunicat.

Seria concertelor va fi deschisă pe 31 iulie la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 1 august la Cetatea din Oradea, pe 6 august la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, 7 august – Cetatea Rupea, 14 august – Faber Comunity din Timişoara, 21 august – Muzeul Astra din Sibiu, 27 august – Senzoria (Zona de agrement Ciric) din Iaşi. Ultimele trei locuri în care vor avea loc concerte vor fi comunicate ulterior de organizatorii turneului.

Prin acest turneu, Vama îşi doreşte să devină şi un ambasador al turismului pentru România, afirmă solistul trupei. “România e o ţară frumoasă şi poate vă ajutăm să o vedeţi prin ochii noştri, ai membrilor trupei Vama şi prin acest turneu neconvenţional care se va desfăşura în locuri minunate din ţara noastră, în locuri inedite, dar şi în locuri încărcate de istorie”, afirmă Tudor Chirilă.

Biletele sunt disponibile pe www.entertix.ro şi www.iabilet.ro la următoarele preţuri: Early Bird (primele 300 bilete/locaţie) – 49 lei; Sales – 79 lei. În total vor fi puse în vânzare 2.000 de bilete pentru fiecare din cele 10 spaţii ale turneului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNT LICITAȚIE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI organizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis 1). Informații privind concedentul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Victor Laurenţiu Neghină, cu sediul în B-dul Oituz, nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești 2) Informații privind obiectul concesiunii a) conform HCL nr. 240/29.09.2021 anexa nr. 1: Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 1. Str. Tineretului nr. 6, Mun. Onești 4,00 mp 18,60 lei 40 ani Balcon 2. Bd. Republicii nr. 50, Mun. Onești 5,00 mp 104,05 lei 30 ani Acces spațiu comercial 3. Str. Culturii nr. 5, Mun. Onești 5,00 mp 17,11 lei 9 ani Balcon 4. Str. Cașinului nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 61,00 lei 30 ani Acces 5. Str. Emil Rebreanu nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 72,00 lei 11 ani Spațiu comercial 6. Calea Mărășești nr. 106, Mun. Onești 390,00 mp 35,00 lei 30 ani Service auto b) conform HCL nr. 95/19.04.2021 anexa nr. 1 (reluare procedură): Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 4. Str. Pajura nr. 4, Mun. Onești 5 mp 28,00 lei 20 ani Acces spațiu comercial 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ06121180250XXXXX –CUI 4353250 –beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 08 noiembrie 2021, ora 13.00 4) Informații privind ofertele -Data limită de depunere a ofertelor: 16 noiembrie 2021, ora 13.00 -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la registratura Primăriei Municipiului Oneşti, B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032 5) Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 17 noiembrie 2021, ora 13.30, la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe. 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Oneşti; Adresa: Municipiul Oneşti, Str. Tineretului nr. 1 cod 601068, tel: 0234/311224, fax 0234/326170;email: jud-onesti-gref@just.ro.
Turnul Eiffel in istorie
25/10/2021 18:47

  Cum a fost construit Turnul Eiffel? Turnul Eiffel a fost construit pentru a fi una dintre principalele atractii la Expozitia Mondială de la Paris din 1889. În acel an, Targul Mond ...

 „Dune”, încasări-record de peste 40 de milioane de dolari
25/10/2021 16:25

  „Dune”, una dintre cele mai aşteptate superproducţii de la Hollywood, a intrat pe primul loc in box-office-ul nord-american, cu incasări de 40,1 milioane de dolari, potrivit estimărilor ...

VIDEO Trupa Taxi, cântec parodie la adresa lui Iohannis: „Cine mi-a spus mie că nu mai e nicio pandemie? Un sas!”
25/10/2021 00:05

 Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, a publicat duminică pe canalul de YouTube o piesă satiră la adresa presedintelui Klaus Ioahnnis, intitulată „Un sas, un sas, un sas” (melodi ...

Femeia care poate pune la pământ Facebook: Dezvăluiri despre ce se întâmplă, cu adevărat, în cea mai importantă rețea de socializare
24/10/2021 10:41

Facebook a fost ţinta a numeroase ştiri bazate pe documente furnizate unor companii de presă de către fosta angajată Frances Haugen, devenită informatoare, referitoare la efectul nociv al serviciilor şi ...

Ion Țiriac își face cavou de 130.000 de euro! Pe cine vrea să aibă lângă el în mormânt
24/10/2021 10:00

Ion Tiriac este unul dintre cei mai bogati romani, cu o avere estimată la peste un miliard de dolari. În varstă de 82 de ani, omul de afaceri a investit o sumă uriasă, peste 50.000 de euro, pentru a ...

Curiozități despre lavandă. Ce beneficii terapeutice are lavanda?
17/10/2021 09:53

Lavanda este o plantă care face parte din familia Lamiaceae. Aceasta se cultivă peste tot in lume si cuprinde intre 40 si 60 de specii. Numele de lavandă este folosit uneori pentru a desemna parfumul extras ...

Imperiul Roman, curiozități și lucruri mai puțin știute
16/10/2021 15:38

Din fiecare am invătat cate ceva atat despre dimensiunile si forta imperiului, cat si despre contributia pe care a avut-o acesta la dezvoltarea stiintei, civilizatiei si folosofiei umane. Prezentăm in cele ce ...

Cum să scapi de gândacii de canalizare. Metode simple și eficiente
16/10/2021 14:05

Dacă te confrunti cu problema gadacilor de canalizare, trebuie să stii că există cateva metode simple de a scăpa de această problemă. Ar fi bine să faci o inspecţie amanutita a ţevilor din casa ta. ...

FOTO/VIDEO -   ,,Miros de scorțișoară”, un videoclip dedicat bucuriei și lucrurilor simple
16/10/2021 09:35

  Tanără muziciană Diana Maria Urdes, cunoscută pentru melodiile sensibile si pentru poeziile ei pline de dragoste, a lansat al patrulea cantec din seria ,,Cantecele Dianei”. „Piesa a ...

FOTO/VIDEO - Noul single al lui Adele, peste 10 milioane de vizualizări în doar 6 ore
15/10/2021 11:45

Cantăreaţa engleză Adele a lansat vineri single-ul „Easy On Me” cu un videoclip regizat de cineastul canadian Xavier Dolan, cu care a colaborat şi pentru „Hello” şi care este cunosc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei