0000   0141700

Dimensiune font:

Yoghinul care nu a mai mâncat și băut nimic în ultimele 8 decenii a murit la vârsta de 90 de ani

| 26-05-2020 23:07

 Prahlad Jani

Un yoghin indian care spunea că nu s-a mai hrănit şi hidratat în ultimele opt decenii, care a făcut obiectul unor studii medicale dar şi al multor îndoieli, a murit marţi la vârsta de 90 de ani, a anunţat unul dintre vecinii lui, citat de AFP.

Ascetul Prahlad Jani, care purta părul lung şi un inel în nas după modelul unei zeiţe hinduse, era originar din satul Charada din statul Gujarat, situat în vestul Indiei, şi susţinea că nu a mai consumat apă şi alimente de la vârsta de 11 ani.



 

"A murit marţi dimineaţă, de bătrâneţe, în casa lui", a declarat Sheetal Chaudhary, unul dintre vecinii săi, scrie agerpres.ro.

Prahlad Jani spunea că a fost binecuvântat de o zeiţă în copilăria sa, fapt care i-ar fi conferit anumite puteri speciale. "Primesc elixirul vieţii prin orificiul din bolta mea palatină, iar asta îmi permite să trăiesc fără hrană şi fără apă", declara el pentru AFP în 2003.

 

Autorităţile nu pot să verifice dacă yoghinul nu a consumat în realitate deloc alimente şi apă pe durata ultimelor opt decenii. În schimb, medicii consideră că este de neconceput ca un corp uman să poată să suporte un post atât de îndelungat.

Ascetismul său, care l-a ajutat să înfiinţeze o comunitate de fideli, a atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Echipe medicale indiene l-au monitorizat în două rânduri, în 2003 şi în 2010.

 

În timpul celui de-al doilea studiu, pe durata căruia a fost supravegheat în permanenţă de camere de filmat, yoghinul a rezistat fără să bea apă şi fără să mănânce nimic, dar şi fără urinare şi defecare, timp de două săptămâni, uluindu-i pe medicii care aveau sarcina de a îl monitoriza.

"Acest fenomen rămâne un mister", declara în epocă în faţa reprezentanţilor presei un medic neurolog din acea echipă medicală. 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Cum să eviți aburirea ochelarilor atunci când porți mască de protecție. Soluția la îndemâna oricui
06/07/2020 21:33

Chiar dacă pandemia de coronavirus se află acum pe o pantă descendentă, purtarea măstii de protectie va fi obligatorie multă vreme de acum inainte… Din păcate insă, aceasta reprezintă o problem ...

Arriba! Seara Mexicană la Mamma Mia! LIVE Cooking Show LUNI 6 Iulie 18:00-21:00 la Terasa Mamma Mia
06/07/2020 08:00

  Mamma Mia Restaurant & Catering invită toti iesenii intr-o călătorie culinară unică! Se vor pregăti in aer liber, intr-o atmosferă relaxantă de vară si cu muzică traditională, specialită ...

Cum scapi de înțepăturile de țânțari. Îi vei ține la distanță! Trucul genial dezvăluit de un medic
05/07/2020 11:17

Există un truc care te-ar putea ajuta să scapi de intepăturile tantarilor. Iată despre ce este vorba. „Cu o jumătate de oră – o oră inainte de a iesi la terasă luati o pastilă de B compl ...

5 curiozități amuzante care-ți vor însenina ziua
04/07/2020 10:44

 Lumea este plină de surprize. Desi par desprinse din opere de fictiune, toate aceste curiozităti amuzante pe care ti le prezentăm in cele ce urmează au la bază fapte cat se poate adevărate. Asadar, ...

Copil român dispărut în Italia în urmă cu opt ani, găsit în fața unui oficiu poștal. Au crezut că a murit
03/07/2020 20:57

Mihai Fernando Vasile, un copil roman din Italia, dispărut pe cand avea numai 16 ani, după ce a plecat la scoală si nu s-a mai intors, si-a regăsit familia după opt ani in care toti au crezut că a murit. ...

Plante care pot curata aerul poluat, in locuinte
01/07/2020 08:46

 Plantele pot imbunatati calitatea aerului dintr-o locuinta. Bucurestiul este a doua cea mai poluata capitala europeana, dupa Roma. Roma are o densitate a populatiei de 2232 de locuitori/km2, iar Buc ...

Român prins la volanul unui dric fals în Franța. Transporta 71 de kilograme de droguri în patru sicrie
28/06/2020 10:44

Politistii francezi au făcut o descoperire surprinzătoare, după ce au verificat un dric suspect, condus de un sofer roman, informează Le Parisien. Dricul condus de un bărbat roman in varstă de aproxima ...

Topul
27/06/2020 08:44

 O colectie bogata de "perle" la examenul de Limba si literatura romana de la Evaluarea Nationala arata, si in acest an, problemele din sistemul de educatie romanesc si slaba pregatire a unora di ...

Un miner, tată a 30 de copii, a descoperit două pietre preţioase în valoare de peste 3 milioane de dolari
26/06/2020 07:01

Un miner din Tanzania a devenit milionar in dolari după ce a descoperit două pietre preţioase intr-o mină. Cele două tanzanite cantăresc impreună peste 15 kilograme si sunt printre cele mai rare de pe P ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!