Biserica „Sfânta Varvara” din Mina Trotuş

default

Dimensiune font:

| 05-04-2013 05:00

Mina de sare Trotuş, din oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău, a fost înfiinţată în anul 1970, pe vremea când exploatarea sării se realiza în sistem multietajat. La fel ca în zilele noastre, desprinderea sării din masiv se făcea prin tăierea unor făgaşe ce atingeau o adâncime de circa 3 metri.

Principala atracţie din Mina Trotuş este Biserica „Sfânta Varvara”. Aceasta este impresionantă datorită arhitecturii originale, dar şi a poziţionării sale. Sfântul lăcaş a fost ridicat pentru ocrotirea minerilor care se află constant într-o misiune grea.

Toţi cei care au vizitat Mina Trotuş au rămas surprinşi de amenajarea cu bun gust a acesteia şi de faptul că aici pot fi desfăşurate diferite activităţi, fie ele simple sau complexe. În cadrul minei, există o bază de tratament şi agrement care stă la dispoziţia turiştilor cu numeroase obiective cum ar fi Muzeul Sării, magazinele de suveniruri, lacul cu apă sărată, cascada, bufetul cu terasă, mesele de tenis şi locurile special amenajate pentru copii.

Salina se află în masivul de sare Vâlcele-Slătinele, la aproximativ 240 de metri adâncime şi este un factor important pentru tratamentul bolilor respiratorii. Utilizarea şi recunoaşterea în scop terapeutic a mediului de salină a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii anii.

În cadrul minei Trotuş este adăpostită Biserica „Sfânta Varvara”. Aceasta a fost ridicată şi amenajată între lunile aprilie - decembrie 1992. Sfântul lăcaş din mină a fost ctitorit de minerii care muncesc la 240 de metri sub nivelul solului. Aici se oficiază slujbe doar în noaptea de Înviere, în situaţiile speciale şi în ziua în care se sărbătoreşte „Sfânta Varvara”.

Aceasta este una dintre puţinele biserici din România construite în salină şi singura din Europa construită integral din sare. Un lucru interesant este faptul că mobilierul bisericii este realizat tot din sare. Candelabrul cel mare, scaunul arhieresc, aplicele pereţilor, stranele şi celelalte obiecte de cult alcătuiesc un tot unitar cu locul în care sunt aşezate.

Obiectele au fost lucrate de minerii de aici, iar icoanele, catapeteasma şi celelalte obiecte de cult au fost construite prin contribuţia minei Trotuş şi a Mănăstirii Măgura Ocnei. Toate obiectele din sare au fost tratate cu un lac special, pentru a nu atrage umezeala şi pentru a le face rezistente în timp.

Biserica este destul de mare, puternic luminată, iar din interior nu lipseşte nici unul dintre elementele de arhitectură ortodoxă. Catapeteasma este alcătuită din 24 de icoane, una dintre ele reprezentând-o pe „Sfânta Varvara”, patroana spirituală şi ocrotitoarea minerilor.

 

 

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 5403

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei