Biserica Bărăţia

default

Dimensiune font:

| 06-11-2013 04:44

 Pe Bulevardul Ion C. Brătianu, peste drum de Palatul Voievodal din Curtea Veche şi în apropiere de Calea Moşilor - Vechiul Pod al Târgului de Afară, se află Biserica „Sancta Maria Gratiarum/ Sfânta Maria a Harurilor”, cunoscută sub numele de „Bărăţia”. Biserica este deosebită prin faţada simplă, albă, care se detaşează din grupul de clădiri alăturate.
Cea mai veche atestare scrisă a unei biserici romano-catolice în Bucureşti datează din anul 1578, la data de 24 februarie. Atunci a fost menţionată o biserică din lemn a catolicilor, care cel mai probabil era slujită de fraţi misionari franciscani.
În anul 1595, oastea lui Sinan Paşa a ocupat Bucureştiul şi a ars şi prădat oraşul, fiind afectată biserica Bărăţia şi apoi părăsită. În anul 1600 otomanii ocupă din nou oraşul şi biserica este pusă sub presiune. În anul 1629, la data de 9 iulie, catolicii din Bucureşti reuşesc să primească aprobare de la sultan, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, să ridice o nouă biserică.


În perioada 1633-1637, noua biserică este ridicată de către bogatul negustor veneţian Bartolomeo Locadelii, având sprijinul principelui-domnitor Matei Basarab. În anul 1659 biserica a fost arsă de tătari. Misionarul Thomassy cere ajutor pentru ca lăcaşul să fie din nou refăcut şi până în anul 1666 este terminat, datorită sprijinului primit de la negustori şi meşterii chiproviceni din „Provincia Bulgaria”. Nu ştim exact din ce a fost construită biserica, însă există indicii că ar fi fost din piatră.
În perioada următoare au mai existat se pare încercări de refacere a bisericii, dar în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, biserica Bărăţiei era ruinată. În anul 1707 ansamblul avea o incintă patrulateră de tip mănăstiresc, ce cuprindea case pentru administraţie, pentru catehizarea copiilor şi locuinţe pentru fraţii misionari veniţi în vizită.
Dimitirie Papazoglu scrie în „Istoria fondărei oraşului Bucureşti” că Bărăţia sau Biserica Catolicilor a fost fondată de un italian, anume Delcioaro, în vremea lui Ştefan Vodă Cantacuzino, cu „berat” de la Poarta Otomană, şi de aceea i s-a pus numele de Bărăţie, adică document, autorizaţie.
În anul 1847 a avut loc un incendiu, în urma căruia biserica a fost grav afectată. Prin efortul financiar al casei imperiale, biserica a început să fie refăcută, iar apoi a fost înzestrată, în anul 1855, cu un clopot mare dăruit de împăratul Franz Josef, dar şi cu alte lucruri necesare. În anul 1928, biserica şi turnul sunt restaurate de către Carol Cortobius, conferindu-le un aspect plăcut care se păstrează şi astăzi.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3508

Sursa foto: wikimedia.org

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei