INCHIDE

Biserica Sfântul Lazăr, Iaşi

Biserica Sfântul Lazăr, Iaşi
La Iaşi, pe strada Dimitrie Gusti nr. 1, putea admira frumoasa Biserică ortodoxă „Sfântul Lazăr”. Acest lăcaş de cult are două hramuri: Învierea lui Lazăr şi Sfânta Ecaterina.
Biserica a fost ridicată în jurul anului 1785, de către Sandu şi Luca Grigore pe locul unei biserici mai vechi din lemn, ctitorie a domnitorului Mihai Racoviţă, din anii 1703 – 1704, cu hramul ”Sfântul Lazăr”. Aflată în apropiere de vama domnească şi de casele părinteşti ale voievodului, pe vârful unui deal care mărginea oraşul pe atunci în partea de est, i se mai spunea şi „Biserica de la Vamă”. Din păcate, turcii au incendiat-o în anul 1785 şi în acelaşi an a fost ridicată biserica pe care o puteţi vedea astăzi.
Ridicată la rangul de mănăstire, Biserica „Sfântul Lazăr” a fost fiind închinată la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Pe ruinele caselor domnitorului, au fost ridicate de către călugării greci case egumeneşti şi chilii, iar mai apoi au fost aduse de către aceştia fragmente din moaştele sfinţilor Haralambie, Teodor Stratilat şi Mihail Sinador, care se păstrează şi astăzi în partea dreaptă a naosului, într-o cutie cu inscripţii greceşti, din argint. Un alt element deosebit de important care se păstrează aici, este o bucată din Crucea Mântuitorului.
În anul 1863, a intrat în vigoare Legea secularizării averilor mănăstireşti şi atunci Mănăstirea „Sfântul Lazăr” a fost desfiinţată şi toate averile i-au fost luate. Călugării au părăsit-o, iar apoi a devenit biserică filială a Parohiei Barnovschi, fiind subvenţionată de Primăria oraşului Iaşi.
Istoricul şi scriitorul Nicolai Andriescu-Bogdan spunea că la începutul secolului XX, încă mai puteau fi văzute în jurul bisericii urme de ziduri, temelii de case şi pivniţe vechi, care proveneau din casele familiei Racoviţă. De-a lungul timpului, biserica a fost refăcută de mai multe ori, dar cutremurul din anul 1977 a avariat clădirea lăcaşului de cult, iar în anul 1980 au început lucrări de reparaţii la care au contribuit enoriaşii şi parohul Constantin Căliman. A fost atunci refăcută clopotniţa, au fost amplasate mai multe vitralii realizate de Constantin şi Ana Ichim şi au fost pictaţi în frescă pereţii interiori de către pictorul Constantin Călinescu.
Când au fost construite blocurile la nord de biserică şi Teatrul „Luceafărul”, mai exact între anii 1977-1987, s-au efectuat lucrări de excavaţie în apropierea bisericii şi au fost găsite rămăşiţele pământeşti a câtorva sute de oameni. Osemintele proveneau din fostul cimitir al bisericii şi au fost înhumate în curtea bisericii, lângă gardul nordic.
Recent, în perioada 2006 – 2009, a fost refăcut acoperişul, au fost restaurate picturile interioare şi icoanele de pe catapeteasmă şi a fost placată cu marmura pardoseala. În vara anului 2011, portalul de intrare în biserică de pe latura de vest a fost încadrat cu un mozaic în care predomină culoarea aurie. De o parte şi de alta a uşilor sunt reprezentaţi ciorchini de struguri, în timp ce deasupra uşii este reprezentat Mântuitorul Isus, binecuvântându-i pe cei care trec pragul lăcaşului de cult.
Oraşul Iaşi vă aşteaptă să vizitaţi şi alte obiective turistice pline de istorie!

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic
0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 2191.

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!