Biserica Uspenia din Botosani

Biserica Uspenia din Botosani

Biserica Uspenia (sau biserica alba) este o alta ctitorie a Doamnei Elena Rares ce dateaza din anul 1552. Din 1793, intr-una din cladirile bisericii a functionat o scoala domneasca. Biserica adaposeteste un autentic tezaur de arta ce cuprinde valori de pictura, sculptura, carte veche.

Acest lacas a devenit un loc de permanent omagiu adus marelui poet, Mihai Eminescu, intrucat a fost lacasul in care acesta a fost botezat.

In anul 1552, in plin august, se termina constructia ultimei biserici inaltate de Doamna Elena Rares. Mama a lui Ștefan cel Mare, Elena Raresinca ne mai "vorbeste", peste veacuri, despre timpul in care se inalta constructia ce a devenit prima catedrala a orasului. "Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, iata eu roaba stapanului meu Domnul Iisus Hristos, fiica de despot, doamna lui Petru Voievod, fiica tarului Ioan Despot, am binevoit, de bunavoia mea si cu bunul meu gand, a zidi acest hram in numele Adormirii Preasfintei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si Pururi Fecioara Maria;si s-a savarsit in anul 7060 (1552) august".

Respirand dulce grai de mijloc de mileniu, vorbele Doamnei stau marturie pentru trecerea locasului de cult peste secole, ele fiind daltuite, si astazi, in pisania zidita deasupra usii de la intrare.

Toate veniturile orasului din acea vreme fiind apanajul domnitei, e lesne de inteles de ce Elena Raresa ridicat, atunci, doua biserici in doar doi ani. Și nu a facut-o la intamplare, Biserica "Ospenia"–cum se numea atunci –fiind zidita, dintru inceputuri, din piatra si caramida, cu acoperisde dranita. Putin mai incolo, la poarta, era amplasata o clopotnita de lemn, aproape de maidanul unde poposeau carele cu marfuri in drum spre Polonia. La fel ca in multe alte cazuri, e foarte posibil ca pe locul bisericii de piatra a "Ospeniei"sa fi existat, anterior, o bisericuta de lemn.

Uitandu-ne in jur, la alte lacasuri de cult ale orasului, descoperim ca "Ospenia", la fel ca si Biserica "Sfantul Gheorghe", se aseamana cu manastirea de la Popauti. Inaltate in timpuri apropiate, au aceleasi firide alungite, precum si acelasi rand de ocnite ce decoreaza fatadele edificiului. Impodobita mai intai, in exterior, cu discuri de smaltin diferite culori, "Ospenia"avea sa-si defineasca identitatea atunci cand a fost zugravita si a fost denumita "Biserica Alba", spre deosebire de celelalte doua biserici –ce aveau exterioare din caramida rosie. Revenind la inceputuri, gasim hrisoave care ne vorbesc despre interioare fara nici o vesmantarie, cu ferestre mici si fara pridvoare. Dupa ce paseau pe lespezile mari din piatra din Adancata, credinciosii acelor timpuri isi opreau privirile pe niste pereti goi, lipsiti de picturi, sobrietatea interioara fiind un prim pas spre reculegere.

In lipsa unor izvoare scrise, "gura lumii"a vorbit, buna vreme, despre o perioada nefasta a bisericii, ce ar fi stat pustie din 1655 pana in 1725. O inscriptie montata in dreapta usii pronaosului face referire la o importanta reparatie ce s-a facut la finele acestei perioade, in timpul domniei lui Ioan Mihai Racovita. "Aceasta sfanta biserica ce reprezinta hramul Ospenia este facuta de Elena Doamna, sotia lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot Voda, la leat 7060, August 15 si este innoita de Ioan Mihai Racovita Voievod, leat 7233 (1725) ".

Alte izvoare, mai apropiate ca timp, vorbesc despre reintrarea "Ospeniei", cu dreptul, in viata sociala a orasului. Prilejul a aparut, in germen, in 1759. In decembrie, Ioan Callimah Voievod se incredinta de necesitatea de a avea o scoala pentru invatatura copiilor, el poruncind vornicului locului sa gaseasca dascal care sa fie platit din banii orasului si emitand, totodata, un hrisov care avea sa fie "actul de nastere"al scolii.
Prin alt hrisov –de reorganizare al scolilor –semnat in 1766 de Grigore Ghica al III-lea, reprezentantii breslelor negustoresti deveneau epitropi ai scolilor, formula permitand plata dascalilor ce aveau sa predea vreme de trei decenii. Dupa incetarea activitatii scolii de mai sus, la care au predat preoti si psalti de la Biserica "Ospenia", orasul a ramas iar fara scoala, fapt ce l-a determinat pe domnul Mihail Șutu sa emita un nou hrisov, pe 30 septembrie 1793 –de reinfiintare a unei scoli cu dascal elinesc.

Intelepciunea vremii avea sa-si gaseasca locul in noul hrisov, care eticheta invatatura drept "pricinitoarea tuturor bunatatilor", care "impodobeste pe trup lumineaza pe suflet…este ridicarea smeritilor si podoaba fericitilor…povatuitoarea tinerilor si toiagul batranetilor."Pentru intretinerea scolii, hrisovul a dat "danie si afierosim pe biserica de obste ce se numeste Ospenia la care se praznuieste Adormirea Maicii Domnului nostru". In acelasi an, au fost numiti drept administratori Teodor Mustata si GrigorasAvram, grija lor majora fiind scoala si biserica, din veniturile careia trebuiau sa-i ajute pe "ucenicii saraci si iubitori de invatatura care vor razbi la acea scoala". In afara dascalului de elina, Școala Domneasca din Botosani, cum a mai fost numita, mai avea si unul de "carte bisericeasca si de carte moldoveneasca".

Dupa domnia lui Mihail Șutu, a urmat cea a lui Al. I. Callimachi, care a primit de la cei doi epitropi rugamintea de a reinnoi hrisovul. Domnitorul a dispus ca veniturile Bisericii "Ospenia"sa fie folosite mai departe pentru intretinerea scolii, el confirmand in functia de administratori pe cei doi epitropi. Nemultumit de faptul ca veniturile bisericii nu satisfaceau, intrutotul, cerintele scolii si cele ale bisericii. Callimachi acorda in cel de-al treilea an de domnie, noi inlesniri: scutirea a 300 de boi de negotde "vama si cornarit"s.a.

Dania veniturilor bisericesti catre scoala a fost intarita mai apoi de Domnul Al. Moruzi, printr-un hrisov emis la 17 august 1806.

Din nefericire, perioada de tihna nu a tinut mult, debutul de secol XIX aducand bisericii o mare nenorocire: incendiul ce a cuprins centrul orasului in 1810 si care a invalui si "Ospenia". Cum un dezastru nu vine niciodata singur, flacarile nu au iertat nici parte din dughenile ce erau proprietatea bisericii si din a caror venituri se intretinea scoala. Chiar daca asocierea religie-comertar putea parea curioasa, regulile acelor timpuri erau mult mai permisive. "Ospenia"patronand case care-i fusesera donate de enoriasi si pe care le inchiria mai apoi evreilor, pentru a face comert. Tot in dulce grai, un document al acelor vremuri plangea, pe indelete, urmarile incendiului: "cuprinderea veniturilor si a miluirii ce avea, smintindu-se si pierzandu-se, au venit si scoala in zaticnire si cu totul in nelucrare".

Situatia fiind tragica, botosanenii au cerut domnului Mihail Șutu, nepotul celuilalt Mihail Șutu, sprijin pentru reinfiintarea scolii. Un nou hrisov dat la 5 martie 1820, de domnul de mai sus, hotara reinfiintarea scolii si ajutarea ei cu "875 de lei din veniturile scolilor din Iasi, cu 300 de lei din bugetul Botosanilor ce se cuvenea luminatei doamne, precum si cu venitul ce se incasa de la harabagii si scutirea a 500 de boi de negot, de plata vamii si cornaritului".

Acelasi hrisov mai stipula alegerea unor epitropi cinstiti –care sa fie confirmati prin hotarare domneasca - si care sa tina evidenta incasarilor si cheltuielilor printr-o condica speciala.

Dupa moartea lui Mihail Șutu si inabusirea Eteriei in 1821, turcii au urmarit si pedepsit toti grecii considerati eteristi. In prigoana lor, turcii au speriat epitropii greci ai "Ospeniei"care isi dadeau silinta sa refaca biserica dupa incendiu. Negasindu-i pe epitropi, care se facusera nevazuti cu tot cu fondurile destinate reparatiilor, o ceata de turci razleti au patruns in Biserica "Ospenia"si au jefuit-o de toate odoarele de aur si argint. Cu salbaticie, musulmanii au taiat cu sabiile inclusiv bucati de catapeteasma, crezand ca sunt cu aur. Din fericire pentru biserica, s-a reusit, cu doi inainte, adaugarea in partea de vest a unei clopotnite, tot atunci fiind suprimat zidul dintre pronaos si naos. Dupa toate peripetiile din acei ani tulburi, Școala Domneasca s-a mutat in curtea Bisericii Sf. Dimitrie, in 1832 infiintandu-se la Botosani prima scoala primara de stat.

Privind inapoi in timp, se poate spune ca secolul XIX nu a fost unul tocmai fast pentru "Uspenia", incendiul devastator din 1887 distrugand centrul orasului si afectand, grav, biserica. Casele din apropiere, pe care le avea in stapanire, s-au facut una cu pamantul, debutul secolului XX fiind unul in care biserica era relativ saraca, cu doar doua case in proprietate.

Imbucurator e ca supravietuirea unei cladiri, la fel ca si mersul inainte al unei oranduiri, e rodul unui echilibru intre "bune si rele". In acelasi secol, in 1872, s-a instalat primul ornic public in clopotnita, loc de unde se semnalau si incendiile –mai intai prin tragerea clopotelor si mai apoi prin focuri de arma. Mai tarziu, epitropia bisericii a cerut Primariei orasului Botosani infiintarea unui cor, care avea sa se reuneasca oficial abia in 1900. Cu certitudine, insa, evenimentul care a marcat intrarea Bisericii "Uspenia"in istorie s-a petrecut la mijloc de secol XIX. La 21 ianuarie 1850, la "Uspenia"a avut loc botezul lui Mihai Eminescu, preotul Ion Stamate –ce a oficiat slujba religioasa –fiind duhovnicul familiei Eminovici, ce locuia nu departe de catedrala. Biserica "Uspenia"a pastrat singurul act de stare civila a marelui poet, mai exact registrul de botez in care se arata nasterea poetului –15 ianuarie 1850 - si data botezului –21 ianuarie 1850. Registrul a fost luat de Nicolae Iorga, impreuna cu alte 21 de documente, si dus la Academia Romana in 1925.