Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti
Dimensiune font:
Situată în localitatea Ipoteşti, în apropierea oraşului Botoşani, Casa Memorială „Mihai Eminescu” de astăzi reprezintă o reconstrucţie a originalului demolat în 1924.
Prezenţa Eminoviceştilor la Ipoteşti a fost o fericită întâmplare, pentru că părinţii lui Mihai Eminescu nu erau din partea locului. Raluca şi Gheorghe Eminovici s-au căsătorit la 1840, la Dumbrăveni, şi au avut mai mulţi copii, Mihai fiind cel de-al şaptelea. Cu o familie atât de numeroasă, Gheorghe Eminovici renunţă la viaţa de la oraş şi în anul 1850, cumpărând o moşie în satul Ipoteşti, unde a construit apoi o casă cu toate cele necesare pentru a o viaţă bună.
În toamna anului 1854, familia s-a mutat definitiv la Ipoteşti, locuind aici până în anul 1878, când au fost nevoiţi să vândă casa. Cumpărătorul moşiei a fost Cristea Marinovici, iar tatăl lui Eminescu a rămas arendaş pe moşie, fiind ajutat de unul dintre fii săi. Ultimul proprietar al moşiei a fost Maria Isăcescu, ea fiind cea care în anul 1924 a încercat să repare casa copilăriei lui Eminescu, intenţionând ca apoi să locuiască acolo. Prima reconstrucţie a avut loc în perioada 1934 - 1936, fiind realizată atunci o casă frumoasă dar care nu avea nimic în comun cu originalul. După ce iubitorii lui Eminescu au văzut această casă, au început nemulţumirile, pentru că ei doreau să vadă casa copilăriei poetului. Astfel, în anul 1976, aceasta a început să fie refăcută după schiţa şi fotografiile casei originale. Lucrările au fost finalizate în anul 1979 şi păstrează fidel aspectul interior şi exterior, dar şi epoca în care şi-a petrecut poetul anii copilăriei.
Mama poetului a cumpărat, de la un anume Murguleţ, o bisericuţă pe care a plătit la vremea aceea 250 de galbeni şi care datează din secolul al XIX-lea. În spatele acestei bisericuţe se află mormintele părinţilor lui Eminescu, precum şi mormintele a doi dintre fraţii poetului, Iorgu şi Nicu.
La doar 4 kilometri de casă, puteţi vedea lacul din pădurea Baisa, despre care se ştie că a fost sursa de inspiraţie a multor poezii ale lui Mihai Eminescu.
La Ipoteşti, au loc în fiecare an colocvii, simpozioane şi tabere de creaţie, menite a aduce aminte lumii de anii de glorie ai poetului Mihai Eminescu.
În călătoria dumneavoastră, mai puteţi vizita în judeţul Botoşani şi alte obiective deosebite, printre care Parcul „Mihai Eminescu”, Biserica „Sfântul Gheorghe”, Filarmonica de Stat Botoşani sau Casa Memorială „Nicolae Iorga”.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 4602.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau