Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin

default

Dimensiune font:

| 30-07-2014 05:00

 Edificiu emblematic pentru municipiu, Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin a fost construit după o serie de încercări eșuate de identificare a unor izvoare bogate, în pânza freatică în zona Malovat – Izvoru Bărzii. În urma acestor încercări, s-a luat decizia de a alimenta oraşul din Dunăre. Începând cu anul 1909, în urma mai multor studii efectuate de inginerul Elie Radu, administraţia oraşului a aprobat această soluţie.

Piesa de bază a sistemului trebuia să fie o staţie de captare amplasată în amonte de oraş, în afara zonei contaminabile. Castelul de Apă era prevăzut să facă distribuirea cu apă, fiind proiectat din beton armat şi urmând să adăpostească în interior două rezervoare suprapuse. Fiecare din cele două rezervoare trebuia să deservească o parte distinctă a oraşului. Ambele rezervoare aveau o capacitate de aproximativ 1025 m3.

La data de 17 octombrie 1910 a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor la Castelul de Apă, în prezenţa primului ministru I.C. Brătianu, a episcopului Ghenadie al Râmnicului şi al oficialităţilor locale. Lucrările la castel au început ceva mai târziu decât la restul componentelor din sistem. Începând cu martie 1911, a fost fixată şi amplasarea castelului.
Castelul de Apă are o înălţime de 27 de metri, acum ceva timp fiind chiar cea mai înaltă clădire din Turnu Severin. Din nefericire, exteriorul castelului a rămas nefinisat ceea ce îi dă un aer medieval, accentuându-i astfel personalitatea. În anul 1915, la baza acestuia, fix la intrare, a fost amplasată o inscripţie care să amintească de momentul fixării pietrei fundamentale dar şi momentul când au fost încheiate lucrările la Castelul de Apă.
În perioada Primului Război Mondial, Castelul a servit drept punct de observaţie pentru armata germană, aceasta datorită celor patru turnuri ce erau destinate pompierilor. Cu toate că timpul a trecut, iar oraşul s-a extins considerabil, funcţia castelului nu a fost anulată, în acest fel Turnu Severin căpătând o ţinută aparte.

Dacă vă aflaţi în Drobeta Turnu Severin, vă invităm să vizitaţi şi Palatul „Theodor Costescu”. Theodor Costescu (n. 30 martie 1864, Gorj – m. 25 martie 1939, Bucureşti) a fost un important profesor şi om politic. A fost ales preşedinte al Societăţii Teatrului oraşului Turnu Severin şi a reuşit în doar câteva zile să acopere întreaga subscripţie de acţiuni, necesară pentru finanţarea construcţiei teatrului. Astfel în anul 1912 au început lucrările de construcţie.

Impresionanta construcţie este o operă a marelui arhitect Grigore Cherchez şi are un plan deosebit, fiind proiectat să aibă şapte săli mari, dintre care trei săli suprapuse cu destinaţia de bibliotecă, restaurant şi cinematograf. Alte trei săli importante se află în aripa de apus şi au adăpostit Muzeul „Dr. C. I. Istrati”, Salonul de festivităţi şi Sala ajutătoare. Cea de-a şaptea sală este Sala de teatru şi a fost finalizată ultima.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă invităm să vizitaţi Castelul de Apă pentru a vă bucura de imaginea unui secol în care oamenii au conceput sisteme care dăinuie peste timp.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 6528

Sursa foto: wikimedia.org (MunteanUK)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei