Dumnezeul ascuns in inima muntelui

Pentru cele zece pagini care urmeaza, am strabatut mai bine de 1.500 de kilometri. A meritat cu prisosinta: am vazut locuri minunate si cu o insemnatate aparte. Desi am condus, nu de putine ori, pe drumuri lungi, inguste si cu desavarsire pustii, nu m-am simtit nici o clipa singur. Nimeni nu este singur intr-un Mercedes ML 350.

Daca din pamant suntem facuti si ne intoarcem intr-insul, nu-i de mirare ca primele lacasuri de cult crestine de pe teritoriul actualei Romanii sunt subpamantene. Mai putin cunoscute, mai putin vizitate, ele stiu si spun, cui se osteneste sa asculte, povestea unei credinte care dainuie de mai bine de 2.000 de ani si care a rupt timpul in doua: inainte si dupa Hristos. Am pornit in cautarea bisericilor si a chiliilor subpamantene manat de nevoia de a descoperi samanta din care a rodit falnicul copac al crestinatatii romanesti.

Osteneala mi-a fost pe deplin rasplatita: am avut sansa de a strabate peisaje de o frumusete halucinanta si am izbutit sa patrund, in mai multe randuri si in mai multe locuri, in inima muntelui, acolo unde au fost cele dintai case ale lui Dumnezeu. Maretia acestor locuri de inchinaciune sta in simplitatea si austeritatea lor. Am intrat, ca tot omul, in catedrale, in biserici monumentale, in lacasuri de cult cu o arhitectura impresionanta.

De data aceasta mi-am plecat capul pentru a ma strecura, prin despicaturi inguste scobite in piatra, in biserici minuscule, avand uneori un munte intreg asezat deasupra. Daca ar fi sa pot, in cele din urma as poposi mai des pentru a ma reculege ori pentru a cugeta la cele ce am facut si la cele ce mai am inca de facut. Si, cu deosebire, la cele ce n-ar trebui sa mai fac. Dincolo de toate acestea, ar fi de spus ca locurile pe care le-am vizitat merita mai mult: mai multa dragoste, mai mult interes, mai multa mediatizare, mai multi turisti, mai multe fonduri. Ele sunt radacinile noastre, inca vii. Mergeti sa le cunoasteti si n-are sa va para rau. Descoperiti in Romania!

Multumiri speciale pentru sprijinul acordat la realizarea acestui fotoreportaj: Domnului prof. dr. Ioan Opris, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, conducerii Muzeului de Istorie Nationala, Arheologie, Arta si Traditii – Constanta si Domnului arheolog Gabriel Talmatchi, cercetator stiintific in cadrul aceluiasi muzeu

Foto: Adrian Stoicoviciu

 

FACTS

---

 

Basarabi

Ansamblul rupestru de la Basarabi (in apropiere de Murfatlar) este unic in Romania, a fost descoperit la anul 1957 iar originile sale nu sunt inca certe (pot fi paleocrestine sau crestine). Complexul este compus din sase bisericute si capele, chilii pentru vietuitori si galerii funerare, toate sapate intr-un imens masiv de calcar. In mod cert, la Basarabi a functionat, in vremurile vechi, o asezare manastireasca.

Complexul monastic a avut o existenta continua pana in secolele X-XI. Aici au fost descoperite, incizate in piatra, reperezentari antropomorfe, zoomorfe, precum si inscriptii cu caractere runice, chirilice, grecesti. Fascineaza zecile de inscriptii runice care nu au fost inca descifrate. Sapat intr-o roca friabila, ansamblul rupestru de la Basarabi are nevoie de protectie – in acest sens se incearca ridicarea unei „case“ in care sa „locuiasca“ muntele de creta laolalta cu inestimabilele sale comori austere.

Pestera Sf. Apostol Andrei

Sf. Apostol Andrei, fratele Sf. Apostol Petru, a fost cel dintai chemat de Hristos sa devina din „pescar, pescar de oameni“. Se spune ca Sfintii Apostoli au tras la sorti regiunile un­de urmau sa plece pentru a propovadui Cuvantul lui Dumne­zeu. Astfel, Scythia Minor, actualul teritoriu al Dobrogei, i-a revenit Sf. Apostol Andrei. Pestera (situata in apropierea locali­ta­­tii Ioan Corvin) unde acesta a poposit a fost descoperita la anul 1920 si a fost sfintita ca biserica la 1943. Batjocorita in pe­rioada comunista (a fost folosita drept staul pentru vite), bise­rica din Pestera Sf. Apostol Andrei a revenit la viata in anii din urma.

Sinca Veche

Sfintita (sau re-sfintita) acum cativa ani, biserica de la Sinca Veche a strans in jurul ei basme care, incet-incet, au aburit adevarul istoric. Nimeni nu mai poate spune astazi cu precizie care este vechimea acestui lacas, de ce a fost el sapat in piatra si de catre cine. Teoriile cele mai avantate avanseaza ipoteza originii dacice sau chiar predacice, iar cele mai cuminti plaseaza inceputul vietii bisericutei prin secolele XVII-XVIII. Un lucru este cert: Sinca Veche (localitatea) este atestata documentar incepand cu secolul al XII-lea.

Restul sunt doar ipoteze. Atmosfera din scorbura subpamanteana este insa una care impune – nu te simti astfel in orice vagauna; trebuie ca aici s-au savarsit (se savarsesc inca?) lucruri insemnate. Iar a te regasi pe tine insuti este un astfel de lucru insemnat si el se poate petrece la Sinca Veche. Elementul care adauga un plus de inedit si de mister este turla bisericii. Scobita in piatra muntelui, in forma de trunchi de con si inalta de mai bine de zece metri, turla perforeaza peretele de stanca, oferind o viziune unica asupra inaltului, in special in noptile cand cerul este spuzit de stele.

Alunis

Situata la numai sase kilometri de comuna buzoiana Colti, se gaseste o alta biserica rupestra, atestata documentar de la anul 1274. Pronaosul este construit din lemn, iar naosul si altarul sunt sapate in piatra. La fel sunt si ferestrele altarului, care au devenit, astfel, ferestre ale muntelui. In preajma se afla o seama de chilii scobite in carnea masivului de piatra, semn ca aici a fiintat un vechi asezamant monahal (schit).

Povestea spune ca doi ciobani au auzit intr-o noapte un glas care-i indemna sa caute o icoana ascunsa in stanca. Ziua s-au apucat de sapat si au sapat apoi vreme indelungata pana au gasit, intr-adevar, icoana. In timp, biserica lor s-a pastrat, dar icoana s-a ratacit intr-unul dintre cotloanele istoriei. Astazi, biserica de la Alunis aduna multimi de credinciosi din toate colturile tarii, mai ales de ziua hramului – Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul. Intr-o asemenea zi (29 august) am vizitat complexul de la Alunis.Corbii de Piatra

Ca mai toate bisericile rupestre, povestea celei de la Corbii de Piatra se afunda adanc in istorie, apoi se incalceste in legenda. In zona au fost gasite vestigii care atesta prezenta omului pe aceste meleaguri inca de acum 10.000 de ani. Se spune ca, in urma cu mai bine de 2.000 de ani, actuala biserica sapata in stanca ar fi servit drept adapost regelui Dromichete, cel care l-a infrant pe trufasul macedonean Lisimah si l-a luat in robie impreuna cu oastea lui intreaga, punandu-l sa inalte o cetate cum nu se mai vazuse – Geri­dava.

Dupa savarsirea constructiei, Dromichete l-ar fi slobozit pe Lisimah, nu insa inainte de a se casatori cu fata acestuia (la fel proceda si Alexandru cel Mare, care se casatorea cu fiicele invinsilor sai). In fine, legendele povestesc si ca, in vremuri imemoriale, aici s-ar fi desfasurat pagane ritualuri sacrificiale. Pietrele uriase din curtea bisericii poarta, intr-adevar, urme de jgheaburi si scobituri prin care s-ar fi putut prelinge sangele celor sacrificati.

Tot aici s-ar fi nascut si Iancu Corvin de Hunedoara, pe al carui blazon figureaza un corb, tot aici s-ar fi aflat si adapostul haiducului Zdrelea, una dintre capeteniile de incredere ale lui Tudor Vladimirescu. Salas al unor corbi uriasi, care si-au sapat cu ciocul si cu ghearele adapost in stanca, paradis terestru al intailor oameni, Corbii de Piatra sunt un alt fel de a fi al muntelui, ceva ce nu poti intalni nicaieri in alta parte. Cum nicaieri aiurea n-ai sa poti vedea in curtea unei case o cascada.

Sursa: http://www.descopera.ro/