La Balcic, inima mea

Uneori, ca sa te intalnesti cu propriul trecut, trebuie sa te legitimezi cu pasaportul. Asa se intampla, de pilda, cu germanii care vin anual, in numar mare, sa se preumble prin Romania, in tinutul sasesc. La fel am facut si noi cand am vizitat Balcicul. Doar insotitorul nostru Seat Altea s-a legitimat cu propria eleganta.

Exista, intre cele doua pelerinaje, un numitor comun: lipsa de resentimente a vizitatorilor fata de localnici (si viceversa) si o matura asumare a trecutului. Exista insa si o diferenta: in timp ce bisericile fortificate sasesti se scufunda in ruina nepasarii, Balcicul cunoaste, prin grija autoritatilor bulgare, o noua viata- aceea a turismului aducator de bani. De multi bani.

Regina Maria a Romaniei este cea careia Balcicul ii datoreaza faima care dainuie si astazi, peste timp. Mama de regi si de regine (Carol, viitorul rege al României, Elisabeta, viitoarea regina a Greciei si Marioara, viitoarea regina a Iugoslaviei), Maria a indragit atat de mult Balcicul incat, pe langa terenul primit aici in dar de la un bancher, a mai cumparat inca multe altele, de la localnici. Apoi a purces la construirea a ceea ce avea sa devina Cuibul Linistit- Palatul de la Balcic. Palat este in pliantele turistice- in fapt este o vila ceva mai rasarita, construita in acord cu ceea ce era o trasatura definitorie a reginei: bun-simt si simplitate.

Dupa moartea regelui Ferdinand, in 1927, regina Maria a exercitat o mare influenta asupra regentei, asta pana in anul 1930 cand fiul sau, Carol al II-lea, a fost proclamat rege. Una dintre primele griji ale proaspatului cap incoronat a fost aceea de a o indeparta pe mama sa de zona de decizie a Curtii. Astfel stand lucrurile, regina Maria s-a autoizolat, petrecand tot mai mult timp la Bran si la Balcic.

Peste ani, bolnava, regina s-a intors in tara din Italia, unde incercase sa-si salveze sanatatea. S-a dus la cele vesnice in 1938, la Pelisor, iar ultima sa dorinta a fost ca inima sa sa fie depusa in capela pe care o ctitorise, cu ani in urma, la Balcic. Asa s-a si fost facut, dar nici dupa moarte inima bunei regine nu a cunoscut linistea. La cedarea Cadrilaterului, inima a parasit Balcicul si a luat drumul Branului, unde s-a odihnit cateva zeci de ani. Apoi, in 1971, inima reginei a devenit "obiect de patrimoniu" al Muzeului National de Istorie a Romaniei.

Cadrilaterul: o controversa inchisa
Chestiunea Cadrilaterului este, in general, putin si superficial cunoscuta de catre opinia publica romaneasca. Persoanele avizate ar putea, eventual, povesti despre splendidul palat de la Balcic al reginei Maria. Altii, din ce in ce mai putini, inca asteapta despagubirile datorate de statul roman cetatenilor stramutati din zona in 1940.

Ce poate spune istoricul despre acest teritoriu? Denumirea de Cadrilater trimite la perimetrul dreptunghiular al regiunii, marcat de patru cetati: Rusciuk, Sumla, Varna si Silistra. Geografic, Cadrilaterul insemna partea de sud a Dobrogei, iar administrativ reunea doua judete: Caliacra (4.500 kmp) si Durostor (3.226 kmp).

Prin veacurile VIII-VI i.Hr., grecii au intemeiat pe tarmul vestic al Marii Negre o salba de orase, printre care Dionysopolis-ul, viitorul Balcic. Interiorul regiunii era populat de traci, al caror stat a fost transformat de catre romani, in anul 46 d.Hr., in provincie a imperiului, sub denumirea de Moesia Inferior.

Dupa reforma administrativa a lui Diocletian (293), regiunea a fost incorporata Scythiei Minor, care, in linii mari, se suprapunea teritoriului Dobrogei interbelice. Populatia s-a romanizat, insa venirea slavilor, la 602, a rupt, practic, romanitatea orientala in doua: cea nord-dunareana si cea de la sud de Dunare.

Intre secolele III-XIII, Dobrogea a devenit poarta de intrare a populatiilor migratoare care voiau sa ajunga la Marea Mediterana, incepand cu vizigotii, continuand cu slavii si bulgarii si sfarsind cu pecenegii, cumanii si tatarii. Componenta etnica a regiunii s-a modificat si ea, alaturi de vlahi (romani) o pondere insemnata dobandind-o slavii si turcii. La inceputul veacului al XIV-lea, Balica si mai cu seama urmasul sau, Dobrotici, conduceau o formatiune statala recunoscuta de catre imparatul bizantin drept despotat.

Moartea lui Dobrotici, in 1386, a dat semnalul luptelor pentru acapararea regiunii, in care s-au angajat Tara Romaneasca, Taratul Bulgar si Imperiul Otoman. Mircea cel Batran a reusit sa preia si sa mentina controlul asupra zonei, inclusiv asupra Durostorului (Silistra), cetate care apare mentionata si in titulatura sa oficiala. Dupa 1418, timp de patru veacuri si jumatate, Dobrogea a intrat sub stapanire turceasca, noii ocupanti acordand provinciei numele celui mai vechi stapanitor pe care il cunosteau: Dobrotici.

EXPERTS
Dupa Razboiul de Independenta (1877-1878), Rusia a planuit sa dea intreaga Dobroge Romaniei, drept compensatie pentru ocuparea sudului Basarabiei; ulterior, insa, s-a razgandit, asa incat Cadrilaterul i-a ramas Bulgariei. La 1912, componenta populatiei acestei regiuni se prezenta in felul urmator: 48% turco-tatari, 43% bulgari si doar 2,3% romani.

Un an mai tarziu, prin Pacea de la Bucuresti, Romania a obtinut Cadrilaterul, in special pe baza unor considerente strategice si de echilibru regional. Aceasta situatie a condus la decizia Bulgariei de a intra in primul Razboi Mondial de partea Puterilor Centrale si de a sili Romania sa lupte pe doua fronturi, cu consecintele de rigoare. Intre cele doua razboaie, ponderea romanilor in Cadrilater a crescut, ajungand la 29%, mai ales datorita afluxului de macedoromani (peste 80.000), veniti din Grecia dupa anul 1925.

Macedoromanii au intemeiat comune infloritoare, precum Gramostea, Regina Maria sau General Dragalina. Regina Maria, impresionata de farmecul locurilor, a dat unda verde construirii Palatului de la Balcic, in a carui capela, Stella Maris, i-a fost depusa inima, conform dorintei ei testamentare, in 1938.

In nefastul an 1940, pe 7 septembrie, s-a semnat la Craiova tratatul prin care Romania a cedat Cadrilaterul Bulgariei. A avut loc si un transfer de populatii, 61.000 de bulgari parasind Romania si peste 100.000 de romani trecand din Cadrilater in tara-mama.

Lipsita oarecum de motivatiile istorica si nationala, ca si de tragismul situatiei prin care au trecut Basarabia, Bucovina de Nord si Transilvania, problema Cadrilaterului pare a fi astazi o rana deja inchisa a istoriei.

 

FACTS

---

Balcic facts
Am aflat, in zilele petrecute la Balcic, cel putin doua lucruri:

1. Orice comparatie ai face intre litoralul bulgaresc si cel romanesc din punct de vedere turistic, cel romanesc pierde fara drept de apel. Intre statiunile romanesti si cele bulgaresti sunt doar vreo 60 de kilometri si o uriasa diferenta de mentalitate.

2. Un obiectiv turistic de felul Palatului din Balcic si al parcului care-l inconjoara poate fi transformat si intr-un complex de petrecere a timpului liber: sunt acolo baruri, cofetarii, restaurante, spatii destinate degustarii de vinuri, buticuri cu antichitati si artizanat etc.

Poate cineva sa-mi dea un exemplu asemanator in Romania?Vedi Balcic e poi muori...
Afara de ceea ce in mod evident este ? adica o suma de indraznete figuri de stil ale naturii sau, daca vreti, o intalnire extrema, periculos de frumoasa a marii cu muntele ?, Balcicul mai inseamna si constructia artistica, durata pret de cateva decenii, a celor mai de seama pictori romani din veacul XX.

Altfel spus, jerba de nuante si irizari de semnificatie pe care simpla rostire a numelui sau o produce este si rodul stradaniilor celor care, an de an, la vreme de vara, in perioada interbelica (mai precis in perioada administratiei romanesti asupra Cadrilaterului, 1913-1940), soseau aici cu sevaletul subsuoara si incercau sa dea o replica indrazneata culorilor din care se intrupa orasul alb al Coastei de Argint sau, in multe cazuri, sa-i restaureze, in termeni personali, profilul.

Istoria aventurii lor artistice, consemnata sarguincios sau cu patos nostalgic de la Emanoil Bucuta la Balcica Maciuca (fiica ultimului primar roman al Balcicului, Octavian Mosescu), este poate cea mai frumoasa si mai densa pagina din viata acestui ansamblu neobisnuit, cu stradute incolacite pe dupa gatul calcaros al muntelui, cu acoperisuri rosii si intortocheri vegetale ce amintesc nu de Cerno More (Marea Neagra) si de duhul ei sever, ci mai degraba de verdele bazinului mediteranean: targ maritim, statiune estivala, aproape-port, orasel exotic, centru academic, amestec de civilizatii, Babel prietenos prin ale carui labirinturi solare s-au intalnit noian de limbi, de arhitecturi si de traditii.

Asa cum a existat pentru pictorii francezi o Scoala de la Barbizon, pentru germani Worpswede, pentru maghiari Scoala de la Baia Mare, tot asa, pentru romani, a fost si a ramas in istorie Scoala de la Balcic. Un paradis pierdut pe care autoritatile culturale romane inca se straduiesc sa-l reinvie prin diverse tabere de pictura, un loc unde, in vremurile de glorie, pe cand ?pictura noastra nu avea decat un subiect: Balcicul? (Camil Petrescu), s-au intalnit viziuni si stiluri diferite, in fata unui acelasi obsedant peisaj.

Ii amintim doar pe cativa dintre cei care, iremediabil sedusi de farmecul sau, au ramas macar pret de o clipa cu cutitul (de pictura) in mana, suspendandu-si, parca, teama de a nu rani panza: Tonitza, Cecilia Cutescu Storck, Iser, Sirato, Darascu, Petrascu, Mutzner, Vasile Popescu, Ion Theodorescu Sion, Steriadi, Paul Miracovici, Leon Biju, Kimon Loghi, Micaela Eleutheriade, Sabin Popp, Henri Catargi, Ghiata, Eustatiu Stoenescu, Petre Iorgulescu-Yor, Stefan Popescu...

Sursa: http://www.descopera.ro/