Manastirea Bistrita – Neamt

Intre vetrele de credinta ortodoxa si de cultura romaneasca ce innobileaza trecutul acestei tari, Manastirea Bistrita ocupa un loc deosebit, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului nostru. Situata la aproximativ 8 km de limita vestica a orasului Piatra-Neamt, in comuna Viisoara (actualmente comuna Alexandru cel Bun), Manastirea Bistrita a dainuit timp de peste sase veacuri la adapostul culmilor impadurite care o inconjoara, infruntand – ca toate lacasurile noastre de credinta si cultura – napraznicele incercari ale istoriei.

Descriere Manastirea Bistrita

Dupa traditie, inceputurile obstei monahale din Bistrita moldava s-ar situa in timpul domniei lui Petru I Musat, la asfintit de secol XIV, cand s-a ridicat aici o modesta bisericuta de lemn, prin osteneala ieromonahului Pafnutie. In locul acesteia, Alexandru cel Bun a zidit – in 1402 – o frumoasa biserica de piatra, de peste 30m lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, pentru a-i fi loc de vesnica odihna, lui si familiei sale. Actul fondator al lui Alexandru cel Bun nu a fost deloc intamplator, inscriindu-se pe linia preocuparilor acestuia de consolidare a bisericii ortodoxe, pentru a o transforma intr-un adevarat stalp de sustinere a edificiului tanarului stat feudal independent. Ca Manastirea Bistrita ocupa un loc important in sistemul religios si institutional creat de Alexandru cel Bun, o dovedeste si actul din 7 ianuarie 1407 emis de Mitropolitul Iosif Musat – cu acordul voievodului – prin care acest lacas era pus pe picior de egalitate cu Manastirea Neamt, stabilindu-se o conducere comuna a acestor doua asezaminte.
De-a lungul mai multor ani, ctitorul inzestreaza Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii, asigurandu-i si alte surse de venituri. Suficient sa amintim ca numai pe baza hrisovului din 6 ianuarie 1411 manastirea primeste doua sate si biserica de la Bohotin impreuna cu zece butii de vin, zece “coloane de grau” si tot atatea postavuri de Cehia, in fiecare an. Daca adaugam la acestea si vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau, putem sa ne facem o imagine mai clara cu privire la forta economica la care ajunsese manastirea in decurs de numai trei decenii. Dupa ce in 1418 Doamna Ana a fost asezata sub lespedea din gropnita bisericii, la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun in mormantul dinainte pregatit, incheind astfel o domnie lunga si rodnica pusa in slujba intaririi statului feudal si principalelor institutii ale acestuia. La sfarsit de veac, in 1498, Stefan cel Mare si-a inscris numele printre ctitorii de la Bistrita ridicand o impunatoare clopotnita cu paraclis. Amploarea lucrarilor realizate de Petru Rares la Bistrita intre 1541-1546 nu poate fi stabilita cu precizie, neavand date certe in aceasta privinta. Ca atare, unii cercetatori considera ca efortul constructiv al voievodului s-a rezumat la consolidarea si intregirea bisericii lui Alexandru cel Bun, in timp ce altii, dimpotriva, ii atribuie o noua biserica ce nu s-a mai pastrat din motive necunoscute. In sfarsit, nu lipsesc nici cei care afirma ca lucrarile incepute de Petru Rares au fost continuate apoi si terminate de ginerele sau Alexandru Lapusneanu, inscriindu-se si el printre ctitorii acestui vestit lacas de credinta si cultura romaneasca. Coroborand stirile existente cu datele oferite de cercetarea arheologica s-a putut stabili ca Petru Rares a refacut zidul de incinta cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic paraclis cu hramul Sfantului Nicolae, a refacut casa domneasca pe care a impodobit-o cu fresca si a extins paraclisul din clopotnita ridicata de Stefan cel Mare, adaugandu-i o nava sustinuta de elegante arce de zid. Se mai stie ca tot lui Petru Rares i se datoreaza si cladirea de piatra din coltul sud-vestic al incintei, unde a functionat pana in secolul al XIX-lea o scoala domneasca si care gazduieste astazi muzeul manastirii. In 1932, cand s-a implinit o jumatate de mileniu de la stingerea din viata a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor si reasezate pe latura nordica a gropnitei sub doua bolti de piatra. Tot atunci, Manastirea Bistrita a fost gazda unei ample serbari nationale, omagiu peste ani adus celui care a intrat in istoria tarii sub numele de “parintele Moldovei”. O manifestare similara a avut loc si la sfarsitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului, cand slujba parastasului a fost oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, devenit mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane (intre 1986-2007), si s-a sfintit statuia in marmura alba a lui Alexandru cel Bun, opera remarcabila a sculptorului Gir Radulescu, situata langa biserica pe latura de sud si realizata prin stradania staretului de atunci al manastirii, arhimandritul Ciprian Zaharia. Incinta manastirii are o forma cvasipatrata, fiind protejata de ziduri puternice de piatra cu o inaltime initiala de aproximativ 4m, prevazute cu metereze si drum de straja ce se desfasoara pe toata lungimea lor. Intrarea principala e situata pe latura sudica si este arcuita sub un turn cu trei nivele: o incapere cu bolta semicirculara, sprijinita pe doua arce in ogiva la parter, un paraclis inchinat Sfantului Ierarh Nicolae la primul etaj si o camera la etajul superior, destinata probabil corpului de garda ce strajuia accesul in manastire. Paraclisul nu este pictat si se pare ca nici nu a avut zugraveli anterioare, intreaga atmosfera interioara fiind creata de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea. In partea de miazanoapte a incintei se afla turnul-clopotnita zidit de Stefan cel Mare in 1498, dupa victoria de la Codrii Cosminului obtinuta asupra regelui polon Ioan Albert. Desi contemporana cu cele de la Popauti si Sfantul Ion Domnesc din Piatra-Neamt, clopotnita de la Bistrita nu este identica cu acestea. Baza reprezinta aproape jumatate din inaltimea totala a turnului, care are forma unei prisme dreptunghiulare cu laturile de lungime egala. Doar contraforturile ce sprijina colturile bazei intrerup linia continua a zidurilor, fiind construite – ca si la Tazlau si “Sf. Ioan” din Piatra-Neamt – cu o copertina intermediara din piatra de talie. Comunicatia dintre cele trei nivele ale turnului (parter, paraclis si camera clopotelor) se asigura atat prin cladirea anexa, cat si printr-o scara exterioara, fiecare etaj avand propria sa intrare. Cele doua ferestre mici ale primului etaj au ancadrament de piatra ornat cu baghete incrucisate, in timp ce deschiderile mari de la camera clopotelor sunt impodobite cu muluri arcuite, deasupra carora se afla patru ocnite oarbe.
Cu prilejul sapaturilor arheologice s-au descoperit in coltul nord-vestic al incintei, aproape de clopotnita, ruinele unei alte cladiri de piatra, cu dimensiunile de 12 x 14m. Se considera ca aceasta ar fi fost o noua casa domneasca ridicata de Stefan cel Mare in 1498, atunci cand a zidit si turnul-clopotnita, resedinta ce a functionat o vreme in paralel cu cea a lui Alexandru cel Bun. Ce l-a determinat pe Stefan cel Mare sa realizeze aceasta constructie este dificil de explicat. A fost afectata vechea casa voievodala in timpul campaniei lui Mahomed II din vara anului 1476 si viteazul domn a preferat sa ridice o noua constructie? Sau a considerat ca spatiul existent nu mai satisface nevoile unui anturaj in continua crestere si a mai adaugat acest nou edificiu care avea legatura directa cu paraclisul din turnul-clopotnita? Si in ce imprejurari a fost abandonata aceasta noua casa voievodala? Iata intrebari ce asteapta raspuns prin cercetari viitoare. De cealalta parte a laturii vestice a incintei, in coltul sud-vestic si in imediata apropiere a turnului de intrare, s-a pastrat o cladire de piatra din secolul al XVI-lea, intrata in traditie sub numele de Scoala Domneasca. Ea s-a zidit tot cu prilejul lucrarilor de reinnoire initiate de Petru Rares si a gazduit o fecunda scoala de dieci, copisti, cantareti si preoti la care predau cunoscuti calugari-carturari. Scoala a functionat pana in veacul trecut, cand au aparut scolile parohiale si cand unica incapere existenta aici a fost compartimentata in chilii. Restaurata in 1983-1984, vechea “Scoala Domneasca” de la Bistrita a fost transformata astazi in muzeu si impresioneaza vizitatorul prin monumentalitatea si originalitatea plafonului, sustinut de barne masive de brad care s-au conservat surprinzator de bine si care constituie un ansamblu constructiv putin obisnuit. Spre sud-est se afla mormantul lui Ivascu Golescu, mare vornic din Tara Romaneasca, pretendent la tronul lui Petru Cercel, mort in pribegie la 20 decembrie 1584, in timp ce venea in Moldova la chemarea lui Petru Schiopul. La nord-est se afla mormantul atribuit cronicarului Grigore Ureche, mormant pregatit pentru tatal sau, Nestor Ureche. Usa de trecere in camera mormintelor are un chenar simplu de piatra fara baze ornamentate, impodobit doar cu doua baghete din care se desfac ramuri secundare la colturi. Gropnita, boltita cu un semicilindru transversal, adaposteste cele mai importante morminte, constituind necropola domneasca. Intr-o nisa nordica, sub o lespede artistic lucrata, se afla mormantul Doamnei Ana (Neacsa), prima sotie a lui Alexandru cel Bun, mormant ingrijit de Stefan cel Mare. Trecerea in naos se face printr-o usa cu ancadrament de piatra asemanator cu cel precedent, insa ramificatiile baghetelor se dubleaza, iar triunghiurile din colturile superioare sunt ornate cu mici incrustatii unghiulare. Greutatea turlei de pe naos este preluata de arce piezise si pandantivi ce alcatuiesc sistemul de boltire specific moldovenesc. Ferestrele mici din axul absidelor filtreaza lumina din acest spatiu, creand o atmosfera de impacare si reculegere, accentuata si mai mult de prezenta icoanei Sfintei Ana.
In atelierul care a fiintat probabil la Manastirea Bistrita inca din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, s-au lucrat in fir de aur si argint mai multe broderii si vesminte bisericesti cu o mare valoare artistica. Dintre acestea se detaseaza cele patru piese daruite de Alexandru cel Bun ctitoriei sale: Epitrahilul din 1427, cu 16 medalioane, si portretele voievodului si Doamnei Marina, care a fost expus la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg si apoi a disparut dupa primul razboi mondial, Epitrahilul cu marile sarbatori imparatesti si inscriptii cu litere grecesti care se pastreaza la Muzeul de Arta al Romaniei, Epitaful lucrat in 1428, care a fost dus la Lvov in 1686 de catre Mitropolitul Dosoftei si s-a pierdut in timpul celui de-al doilea razboi mondial si Epitaful cu scena Punerii Domnului in mormant, realizat tot in 1428 si care poate fi vazut in Muzeul Manastirii Bistrita.

 

Sursa: turismland.ro