Manastirea Dobrovat – Iasi

Manastirea Dobrovat este o manastire de calugari amplasata in satul Dobrovat-Rusi din comuna Dobrovat (judetul Iasi) si este ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare, acesta murind inainte de finalizarea constructiei. Manastirea se afla la o distanta de 25 de kilometri sud-est de Iasi si la 35 de kilometri nord de Vaslui, intr-o fosta poiana inconjurata de codri seculari, pe malul paraului Dobrovat. Drumul prin padure spre Manastirea Dobrovat este nemodernizat si foarte greu de strabatut.

Descriere Manastirea Dobrovat

Ansamblul manastirii Dobrovat a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2004 fiind alcatuit din urmatoarele 4 obiective: Biserica “Pogorarea Sf. Duh” – datand din anul 1503-1504, Biserica paraclis “Sf. Gheorghe” – datand din anul 1607, Zidul de incinta si Zidul de incinta. Viata monahala in codrii Dobrovatului a existat inainte de construirea bisericii lui stefan cel mare. In apropiere de locul unde se afla astazi manastirea, a fiintat in secolul al XV-lea un vechi schit de lemn a lui Giurgiu Calugarul, cu hramul Schimbarea la Fata, unde vietuiau cativa calugari sihastri. La data de 27 aprilie 1503, dupa cum precizeaza pisania aflata pe zidul bisericii, s-a inceput construirea bisericii Manastirii Dobrovat, ctitorita de domnitorul stefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a inzestrat cu cinci sate manastirea, care era pastorita pe atunci de parintele Pahomie.
Manastirea Dobrovat a fost pradata de tatari in anul 1658. Ulterior, familia boierilor Racovita a transformat-o in necropola, aici aflandu-se sapte pietre funerare cu chenare si inscriptii intre 1664 si 1685. Boierii Racovita au efectuat lucrari de restaurare a complexului monahal dupa anul 1663.
Manastirea a trecut apoi prin noi perioade de restriste. Rusii stabiliti la sud-est de Dobrovat in timpul luptelor din septembrie 1739 dintre Imperiul Otoman si Imperiul tarist au jefuit manastirea de toate odoarele scumpe aflate aici. De asemenea, Eteria care a fost implicata in Revolutia din 1821 a produs prejudicii manastirii. In anul 1851, la initiativa egumenului Acachie, biserica este supusa unei interventii dictata de moda epocii (de inspiratie ruseasca). Boltile naosului si pronaosului au fost sparte pentru a permite construirea a cate unei turle in zid, in forma de bulb de ceapa. Deasupra gropnitei a fost construita o turla falsa din lemn, acoperita cu tencuiala. In decembrie 1863, prin Legea secularizarii averilor manastiresti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Manastirea Dobrovat a fost scoasa de sub tutela Manastirii Zografu, iar calugarii greci au plecat. Lipsita de sursele sale de venituri, manastirea a decazut. Aici a fost instalata o puscarie (in perioada 1865-1900), un orfelinat de fete (1900-1903) si in cele din urma o scoala de agricultura (1903-1930). Cu timpul, pictura bisericii s-a degradat, astfel ca in anul 1907 se puteau distinge doar portretele ctitorilor zugravite pe tabloul votiv din naos. Intre anii 1930-1936, Comisia Monumentelor Istorice, aflata sub presedintia lui Nicolae Iorga, a patronat restaurarea picturii bisericii. In perioada 1974-1976, au avut loc lucrari ample de restaurare ale bisericii sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, urmarindu-se sa se redea monumentului infatisarea sa originala din epoca stefaniana. Cu aceasta ocazie au fost inlaturate cele trei turle, iar biserica a fost acoperita cu o invelitoare unitara din tabla de cupru. S-a inceput restaurarea zidului de incinta, dar lucrarile au fost brusc intrerupte de desfiintarea in 1977 a Directiei Monumentelor Istorice.
In anul 1990, Dobrovatul si-a redobandit destinatia initiala de asezamant monahal, cu obste de maici. Incepand din anul 1992, are obste de calugari.
Restaurarea complexului manastiresc a fost reluata abia in anul 1994, fiind incepute lucrarile de consolidare ale turnului clopotnita, lucrari care sunt si in prezent in curs. Biserica a fost construita in plan dreptunghiular din piatra bruta (soclul), piatra cioplita (peretii) si caramida (boltile). Ea este inconjurata la partea superioara a naosului si pronaosului de doua randuri de ocnite suprapuse, doua ocnite din partea de sus corespunzand uneia din partea de jos. Absidele laterale sunt inscrise in grosimea zidului, iar absida altarului este semicirculara. Construita in stil moldovenesc, biserica lui stefan cel Mare se remarca prin doua trasaturi definitorii: lipsa turlelor si intercalarea intre pronaos si naos a unei gropnite (camera a mormintelor), element arhitectonic intalnit si la biserica Manastirii Neamt. Biserica este formata din patru incaperi: pronaos, gropnita, naos si altar si nu are pridvor, intrarea facandu-se direct in pronaos. In constructia sa se observa prezenta mai multor elemente de stil gotic cum ar fi contraforturile, ancadramente de ferestre si usi, cu vigniete si muluri, care impresioneaza pe vizitatori. Biserica are cate trei contraforturi pe laturile de nord si sud, spre apus deschizandu-se portalul in arc frant. De asemenea, pe peretii bisericii sunt si trei picturi cu valoare de unicat: Minunea Sf. Atanasie de la Athos, Scara Virtutilor a Sf. Ioan Sinaitul si Minunea Sf. Sava de la manastirea de langa Ierusalim. In incaperea mormintelor sunt reprezentate in special scene de martiraje. Unele picturi au grafite datorate ostasilor din armata lui Ioan al III-lea Sobieski, care au trecut pe aici pe la anul 1686. Turnul clopotnita a fost construit in anul 1743 cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi si avand si rolul de loc de intrare in manastire. Turnul are trei etaje si o inaltime de 30 metri si este intarit cu contraforturi. In incinta manastirii se intra printr-o bolta inalta si larga, decorata cu rozete. Primul etaj este de forma dreptunghiulara, iar celelalte de forma octogonala.
Cele trei etaje aveau urmatoarea functionalitate: primul etaj este prevazut cu ferestre de tragere aici aflandu-se locuinta pentru paznicii manastirii si pentru clopotari, la al doilea etaj se afla un mic paraclis cu hramul Sf. Gheorghe, prevazut cu o cupola semisferica in partea centrala, etajul al treilea cu ferestre largi, pe fiecare dintre cele opt laturi, adapostea clopotnita. In cladirea turnului se afla si o hruba secreta pentru adapostirea odoarelor bisericesti in vremuri de primejdie. La 50 metri sud de cladirea bisericii stefaniene, in anul 1607, domnitorul Simion Movila a zidit un paraclis cu hramul “Sf. Gheorghe” pentru a adaposti mormantul fiului sau, Pavel, mort la o varsta frageda. In anul 1851, din initiativa aceluiasi egumen Acachie, a fost extinsa cladirea paraclisului si s-a repictat interiorul. Cutremurul din 4 martie 1977 a dus la fisurarea grava a cladirii paraclisului. Icoanele si catapeteasma din lemn de tisa si poleita cu aur a fost mutata la Muzeul Manastirii Golia. La cutremurul din iunie 1986, paraclisul s-a daramat, ramanand in picioare doar peretele vestic si o parte din peretii de la nord si sud. In perioada 1990-1992, paraclisul a fost refacut pe vechea fundatie, pastrandu-se planul arhitectonic initial. In incinta manastirii, la 70 de metri vest de biserica, hatmanul Nicolae Racovita a construit incepand din anul 1663 o cladire masiva cu pivnite mari, careia i s-a adaugat ulterior un etaj. Cladirea a fost folosita de calugari pana in 1863. In aceasta cladire au functionat dupa secularizarea averilor manastiresti o puscarie (1865-1900), un orfelinat de fete (1900-1903), o scoala de agricultura (1903-1930) si o scoala si atelier de impletit cosuri din rachita a Inspectoratului Silvic Iasi (1948-1970). Incepand din anul 1990, aici s-au amenajat chiliile calugarilor, trapeza si un mic paraclis. In anul 2004, a fost amplasat in incinta manastirii un bust de bronz al lui Stefan cel Mare si Sfant, realizat de sculptorul iesean Dan Covataru.

 

Sursa: turismland.ro