Manastirea Sf. Ioan cel Nou – Suceava

Catedrala si resedinta mitropolitana a Moldovei timp de peste 150 de ani, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava este cel mai important si impetuos asezamant religios si istoric din fosta capitala a Tarii Moldovei. Celebra manastire, care adaposteste moastele Sfantului Ioan cel Nou, impresioneaza si azi prin ritmul si armonia elementelor arhitectonice, prin ingemanarea dintre falnicii copaci, arborii ornamentali si turlele semete ale bisericii si clopotnitei sau prin unitatea simfonica a intregului ansamblu.\

Descriere Manastirea Sf. Ioan cel Nou

De sute de ani, de Sanziene, vin aici in pelerinaj numerosi credinciosi din toate provinciile istorice ale tarii, pentru a se ruga si a atinge inima iradianta si pura a orasului-racla de argint aurit cu ramasitele pamantesti ale martirului atat de venerat. Acest sfant lacas, cu o lumina suprafireasca tesuta din umbrele unor mari inaintasi (domnitori, ierarhi ai bisericii, mari demnitari, carturari sau monahi, dar si oameni simpli, unii dintre ei sfinti necunoscuti), care au petrecut cu totii aici sublime momente de reculegere si traire intru Hristos, este o carte-oglinda din piatra si spirit cu peceti de taina, in care fiecare sucevean isi poate regasi identitatea profunda, atemporala. Desi principalii ctitori ai bisericii sunt fiul si nepotul lui Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefanita Voda, un pomelnic al bisericii din 1796 se apropie probabil mai mult de realitate, numele lui Stefan cel Mare si cele ale sotiilor sale, Maria de Mangop si Maria Voichita, fiind trecute inaintea celor doi. Biserica Sfantul Gheorghe, construita in spiritul celei de la Manastirea Neamt, cu scopul de a fi resedinta mitropolitana (cea de la Mirauti fiind demult neincapatoare pentru Curtea Domneasca), este un adevarat testament de piatra, impodobit cu roua spiritului, al lui Stefan cel Mare.
Inaltata din piatra bruta si caramida (la bolti si fatade) de Bogdan al III-lea pana la nivelul ferestrelor, constructia bisericii a fost reluata si definitivata de Stefanita Voda abia in 1522, fiind sfintita de catre mitropolitul Teoctist al II-lea, dar acoperisul de plumb, metal comandat de la regele Poloniei abia in luna decembrie, a fost montat probabil la inceputul anului 1523. Tot Stefanita Voda a dispus realizarea picturii interioare, dupa un program iconografic care respecta noul stil moldovenesc cristalizat intre 1487 si 1497, impresionanta fiind mai ales scena ”Rastignirii” din naos. Pictura originara a fost spalata si refacuta partial, mai ales in pronaos si pridvor, de pictorul austriac Johan Viertelberger, care a lucrat timp de trei ani in perioada restaurarii generale coordonata de compatriotul sau, arhitectul Romstorfer, la inceputul secolului al XX-lea. Innegrita din nou de fum, ea a inceput sa fie refacuta si spalata din anul 2000, sub conducerea cunoscutului pictor profesor Oliviu Boldura, dar lucrarile stagneaza din lipsa de fonduri. Cele mai de pret odoare ale bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, sunt desigur sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, asezate intr-o racla de argint aurit realizata cu mare maiestrie de mesterii locali in vremea lui Alexandru cel Bun, ”capodopera argintariei din Moldova si totodata din tarile romane in secolul al XV-lea”(Vasile Dragut). Modelate prin ciocanire si gravare, placile de argint contin 12 scene asezate pe doua registre cu imagini din viata martirului. Numarul mare de personaje, multe dintre ele in pozitii care sugereaza miscarea si dramatismul, finetea si exactitatea desenului, expresivitatea chipurilor redate pe spatii atat de mici, freamatul de argint al gesturilor si trasaturilor multimilor, fac din aceasta racla un obiect pe masura continutului pe care-l adaposteste, o minune a artei medievale romanesti. Ioan era un negustor crestin din Trapezunt (Asia Mica), unde s-a nascut in jurul anului 1300, si care obisnuia sa vanda matasuri, smirna, icoane, cadelnite si sa cumpere de pe alte meleaguri, in special din Tara Moldovei, vite, grau, vin. In anul 1332, calatorind spre Cetatea Alba pe corabia venetiana a armatorului Reiz, intra intr-o disputa religioasa cu acesta, care era un fervent adept al unor idei schismatice. Infuriat si dornic de razbunare, dupa ce pune piciorul pe tarm, Reiz merge la hanul tatar, eparhul Cetatii Albe, pe care il minte ca respectatul si cuviosul negustor Ioan doreste sa-si paraseasca credinta si sa treaca la cea islamica. Cand aude de la han aceste vorbe ”mai amare ca fierea”, tanarul Ioan denunta inscenarea si vorbeste ca un adevarat si statornic adept al lui Hristos. Cuprins de manie si socotind ca a fost jignit, eparhul cetatii ordona ca negustorul din Trapezunt sa fie supus celor mai groaznice torturi pentru a-si renega credinta. El este legat de coada unui armasar si tarat pe strazile orasului, cu trupul sfasiat de pietrele caldaramului, apoi decapitat si abandonat. Trei ingeri imbracati in costume albe stralucitoare coboara pentru a transfigura trupul pamantesc al martirului, confundati de un pagan cu preoti crestini veniti sa-l ridice. Incercand sa traga cu arcul in ei, paganul ramane impietrit in pozitia de tragere o noapte intreaga. La auzul minunii, hanul tatar accepta ca Ioan sa fie inmormantat in cimitirul crestin, dupa randuielile bisericii ortodoxe. Asezate pe sfanta masa a altarului bisericii ortodoxe din Cetatea Alba, moastele Sfantului Ioan au stat acolo circa 70 de ani, fiind venerate de credinciosi, incepand de atunci, pentru sirul nesfarsit de minuni si tamaduiri. In 1402, ele au fost aduse la Suceava de Alexandru cel Bun si sotia sa Ana, care era bolnava, dar a fost vindecata apoi si ea in chip miraculos de acestea, fiind depuse in biserica Mirauti, sediul Mitropoliei Moldovei pana la inaltarea bisericii Sfantul Gheorghe. Partea superioara a peretelui vestic a fost pictata in 1895 de catre Vladimir Mironescu, cele patru scene realizate in culori calde si cu o tehnica si o viziune mai apropiate de arta laica decat de cea post-bizantina, infatisand momente semnificative din viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, unul din marii ocrotitori ai Moldovei: judecata, martiriul, ingerii inconjurand trupul mucenicului si aducerea moastelor la Suceava. Cele doua randuri de chilii de la est si sud au fost inaltate de mitropolitul Iacob Putneanul in 1750, iar cladirea staretiei in anii 1894-1896, sub directa indrumare a arhimandritului Emanuil Ciuntuleac. Pictura exterioara a fostei catedrale mitropolitane, din pacate in mare parte deteriorata, a fost realizata in 1534, deci apartine epocii lui Petru Rares, cand s-a format si s-a consolidat in acest sfant lacas celebra Scoala de pictura sacra de la Suceava, care a dat pictori de geniu, precum Dragos Coman sau Toma de la Suceava. La nici o alta manastire din nordul Moldovei nu se regaseste o atat de complexa comuniune de stiluri si ctitori din epoci diferite, ce se desfasoara pe durata a 600 de ani, de la racla de argint aurit din vremea lui Alexandru cel Bun la noul paraclis cu hramul Sfantul Ioan cel Nou, sfintit in 1998, ctitorie a IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor.
Compusa din pridvor (un element care se va impune mai ales in epoca lui Petru Rares), pronaos, naos si sfantul altar, biserica Sfantul Gheorghe respecta planul triconc cu turla pe naos.
Actualul pridvoras de la intrare a fost adaugat de mitropolitul Veniamin Costachi in anul 1837. Stralucitorul acoperis, care pastreaza doar forma initiala, este alcatuit din 10.000 de tigle smaltuite de culoare caramizie, galbena, albastra, verde si neagra, cu motive geometrice, fiind refacut in 1985, cand staret era parintele Grigorie, respectandu-se aspectul si tehnica folosite de arhitectul austriac Karl Romstorfer la restaurarea generala din anii 1904-1910. Acelasi arhitect cu studii la Viena a construit un nou si impozant baldachin pentru racla Sfantului Ioan cel Nou, pe locul celui vechi donat de fratii Ieremia, Simion si Gheorghe Movila. Catapeteasma sculptata in lemn, cu ornamente bogate si frumoase, a fost realizata in 1796 de slugerul Toader din tinutul Dorohoiului, fiind refacuta si poleita din nou in 1870, de catre zugravul A. Strajescul. Contraforturile si firidele alungite, ocnitele si discurile smaltuite, cu bumb la mijloc, diferit colorate, accentueaza caracterul de maretie si monumentalitate al sfantului lacas. Masivul si elegantul turn-clopotnita, construit cu un singur cat, prin stradania domnitorului Petru Schiopul, in 1589, a castigat in inaltime si maretie tot in timpul restaurarii realizate de Romstorfer, care i-a adaugat etajul si turla, decorate cu firide si ocnite. Eclesiarnita-paraclis de dimensiuni mici, situata pe latura de nord-est a ansamblului manastiresc, este ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, zidita in timpul domniei lui Miron Barnovski.

 

Sursa: turismland.ro