Manastirea Tarcau – Neamt
Dimensiune font:
Pe valea Tarcaului, la mai mult de 15 km de confluenta acestui rau cu Bistrita si la 43 km de Piatra-Neamt, intre localitatile Brates si Ardeluta, o poiana deschisa la margine de padure formeaza cadrul natural al Manastirii Tarcau, cunoscuta pana nu demult drept Schitul Tarcau, schit de calugari.
Descriere Manastirea Tarcau
Ctitorii si altii care le-au urmat, au inzestrat schitul cu loturi de padure, fanete si mori pe Tarcau, suficiente surse de venit pentru cei aproximativ 20 de calugari care vietuiau aici. Ulterior, numarul calugarilor s-a mai redus si Schitul Tarcau a trecut sub ascultarea Manastirii Bistrita, de care a depins pana in anul 1990 cand a obtinut statut de manastire. Biserica cu hramul “Duminica Tuturor Sfintilor” e construita din lemn de frasin avand planul in forma de cruce, extremitatile de la apus si rasarit rotunjite, absidele laterale fiind bine pronuntate, de forma pentagonala. Acoperisul in doua pante repezi subliniaza prin usoare ondulatii prezenta sanurilor laterale, iar turnul-clopotnita construit separat in 1868 din barne de lemn are doua nivele si un acoperis bulbat, mai putin obisnuit la bisericile moldovenesti.
Intrarea in biserica, situata spre sud, este protejata de un pridvor inchis, adaugat in 1936, iar in interior o arcada din barne separa pronaosul de naos. Cele doua parti interioare sunt acoperite de bolti caracteristice acestui gen de constructii, rezultate din imbinarea unor barne a caror lungime se reduce succesiv. Bolta naosului se desfasoara pe axul longitudinal, avand la partea superioara o suprafata hexagonala spre care converg fasiile curbe din care este alcatuita. Catapeteasma, cu cele cinci randuri de icoane, este executata pe scanduri late de tei, fixate pe un schelet de barne. A fost zugravita si montata in secolul trecut, probabil tot in jurul anului 1833. Este bine conservata si etaleaza calitati artistice de netagaduit, exprimate indeosebi prin cursivitatea liniilor, precizie si vivacitate cromatica. Tot din secolul al XIX-lea dateaza si doua case monahale, carora li s-au adaugat in ultimii ani si alte constructii, care inchid incinta manastirii pe latura sa vestica.
Sursa: turismland.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau