Maramures taramul primordial

Plouase strasnic cu o zi in urma. La fel a plouat si in dupa-amiaza zilei cand am ajuns la Viseul de Sus. Porniseram dis-de-di­mineata din Bucuresti si tineam mortis ca, in aceeasi zi, sa apucam pe calea Mocanitei. Nu veti putea intra pe Valea Vaserului ni s-a spus. Nici drum nu este, a si plouat. Iar dac-o sa intrati, n-o sa mai puteti iesi. Noroc ca masina, un Grand Cherokee Limited, nu stie o boaba romaneste: am intrat pe valea inundata, am vazut, am fotogra­fiat, am iesit si-am mers mai departe, prin Maramures.

In rai pamantesc locuit de oameni – acesta este Maramuresul. Cine l-a cunoscut se va intoarce; cine nu-l stie inca ar face bine sa-l viziteze. Tinut de povesti si de legenda, tinut de voievozi descalecatori, pamant plamadit de Dumnezeu cu dragoste si neasemuita tandrete, taram de basm si de horinca, de cantec si miros de fan proaspat cosit, Maramuresul n-ar trebui sa lipseasca din camara cu amintiri frumoase a nici unuia dintre noi.

Calatoria noastra a inceput la Viseul de Sus: am alergat sa ne intal­nim cu Mocanita – trenuletul la care este inhamata o batrana locomotiva cu aburi circula inca si astazi pe sinele cu ecartament ingust, urcand si coborand in fiecare zi Muntii Maramuresului, ca la inceputul veacului al XX-lea. Mocanita inca mai face treaba – coboara din munte copacii taiati in exploatarile forestiere si ofera turistilor posibilitatea de a petrece o zi intreaga strabatand un peisaj de o inegalabila frumusete. Din cand in cand, mecanicul coboara din locomotiva, fuge pe langa tren cu un bidon de ulei in mana, unge cate un mecanism intepenit, apoi da fuga iar la locomotiva si se urca la locul sau, tot din mers.

Mocanita nu se grabeste. Timpul, in preajma sa, se scurge altfel, intr-o cadenta solara, pe care n-o pot masura ceasornicele omenesti. Tot in preajma Viseului de Sus, am urcat pe Valea Vinului, bogata in izvoare minerale. Apoi ne-am strecurat pana la Izvorul Albastru al Izei, am mers la Ieud, am vizitat cea mai veche biserica de lemn din Europa, am cautat si am gasit un complex mecanic tara­nesc (moara, piua, valtoare), am cunoscut pretutindeni oameni prietenosi, bucurosi sa ne raspunda la intrebari, sa ne indrume.

Am fost la Sighetul Marmatiei, la Sapanta, ca si printr-o sumedenie de alte sate. Am petrecut ceva vreme intr-o horincie, laboratorul alchimic in care se prepara, picatura dupa picatura, neasemuita horinca, am batut mai bine de 1.500 de kilometri si ne-am intors fericiti. Frumusetea nu este doar un concept in tratatele de estetica – ea exista aievea si numele ei, in limba romana, este Maramures. Mergeti acolo si va va fi bine.

Sursa: http://www.descopera.ro/