Muntii Bargau – Carpatii Orientali

Muntii Bargau constituie o unitate mai redusa ca suprafata (circa 1500 km2), dar mai ales ca inaltime, in comparatie cu cei doi uriasi ai nordului carpatic, care ii strajuieste pe latura septentrionala si cea meridionala. Prezinta un relief complex, determinat de existenta vulcanismului cu caracter subteran scos la zi in urma erodarii si inlaturarii cuverturii rocilor sedimentare, mai friabile.

Descriere Muntii Bargau

Muntii Bargau (altitudine maxima 1611 m) apartin culoarului depresionar transversal – o zona de discontinuitate geomorfologica – ce se continua spre Vatra Dornei si Campulung, o “tarnita” larg extinsa intre muntii inalti cristalini ai Rodnei (2308 m) si masivul vulcanic al Calimanului (2100 m) din grupa nordica (maramuresana) si respectiv, centrala (moldo-transilvana) a Carpatilor Orientali. Numele de “Bargau”, dat intregului masiv, a fost larg discutat, dar pana in prezent nu s-a ajuns inca la o explicatie unanim acceptata. Incercarea de a lega numele de Bargau de termenul german Berg (deal, munte) apare fortata, ca si aceea bazata pe denumirea de Bergabhand (coasta, povarnis). Muntii Bargau se situeaza pe latura sudica a grupei nordice a Carpatilor Orientali. Limita septentrionala corespunde vaii superioare a Somesului Mare (intre confluenta cu Paraul Maria si cea cu Aniesul), iar in continuare, spre vest, abruptul sudic al Rodnei. Limita vestica urmareste linia care trece prin culmea de dealuri – Vf. Frasinis (932 m), Vf. Marcus (1042 m) – ce inchid catre apus Depresiunea Sangeorz – intersecteaza valea Somesului la vest de confluenta cu Ilva, urmareste si intretaie valea Stramba si ajunge in Dealul Tanasa, situat la sud de valea Bistritei.
Limita aceasta jaloneaza un relief inalt (culmea Frasinis-Marcus si Dealul Tanasa), care bareaza depresiunile Bargaului spre vest (Podisul Transilvaniei) sau un uluc (valea Stramba) situat la baza reliefului vulcanic inalt din Bargau. Limita estica corespunde culoarului vailor Maria-Cosna ce separa Muntii Suhardului de cei ai Bargaului si al vaii Dornei superioare catre Caliman. Limita sudica este greu de trasat datorita intrepatrunderii si suprapunerii zonei sedimentare a Bargaului cu masa eruptiva a Calimanului. Ca urmare, apreciem ca limita este marcata – cu mici depasiri – de Bistrita si afluentul sau Colbul. Gresiile si sisturile argiloase slab bituminoase (Oligocen), cu o grosime de 3000m, apar pe o arie intinsa intre cristalinul Muntilor Rodna (pe teritoriul Muntilor Bargau) si valea raului Neagra Sarului. Datorita friabilitatii, gresiile si sisturile argiloase au generat un relief domol, cu suprafete usor ondulate specifice Muntilor Bargau. Planitatea reliefului bargauan este intrerupta de prezenta uriaselor clai constituite din roci vulcanice, care corespund varfurilor risipite pe plaiurile grezo-argiloase larg extinse ale Bargaului. Invelisul monoclinal coboara constant spre vest, unde depozitele grezoase trec sub formatiunile Depresiunii Transilvaniei, cat si catre sud-vest, unde sunt acoperite de cuvertura vulcano-sedimentara a piemontului de pe latura nordica a Calimanului. Monotonia invelisului grezos este intrerupta de cateva falii de-a lungul carora s-au insinuat cele mai importante corpuri vulcanice, reprezentate prin varfurile Heniul Mare – Gogoasa – Casarul – Magurita. In Muntii Bargaului fenomenul vulcanic a avut o evolutie distincta, in comparatie cu Masivul Caliman din partea sa sudica, cladit in urma suprapunerii topiturilor incandescente de lava erupta din adancurile pamantului. Bargaul este domeniul corpurilor magmatice subvulcanice subterane, care au strabatut o parte din stiva de 3000m a cuverturii grezoase, fara sa ajunga la suprafata si sa erupa aruncand valuri nesfarsite de lava. In urma erodarii gresiilor acoperitoare, corpurile magmatice initial subterane au fost scoase la suprafata constituind varfurile Bargaului, cupole si conuri din roci vulcanice. Corpurile subvulcanice din Bargau sint reprezentate prin lacolite (intruziuni cu aspect de lentile sau cupole de kilometri, chiar zeci de km2), silluri (filoane longitudinale insinuate intre stratele grezoase sau transversale), dykeuri (”ziduri” de magma consolidata) si chiar stokuri (mase profunde-batolitice solidificate chiar in locul de formare a topiturii), alcatuite din diorite, dacite si andezite, care la contactul cu rocile sedimentare au dat nastere la fenomene de metamorfism termic, transformand gresiile in “sisturi grezoase negre”. In partea estica a Bargaului se gasesc mai multe corpuri subvulcanice de dimensiuni reduse, alcatuite din andezite bazaltice mai rezistente, dintre care amintim Obcina Maguricii, Batca Priporului etc.
Partea sudica a Bargaului, asemenea celei centrale si nordice, este alcatuita tot din formatiuni sedimentare grezo-argiloase ce apartin invelisului postaustric, strapunse de corpuri intruzive care au fost dezgropate de eroziune constituind varfurile ce domina planitatea specifica sectorului situat la sud de valea Bargaului pana la Colibita. In afara de cupolele subvulcanice care domina relieful domol al formatiunilor sedimentare, de sillurile intercalate in masa gresiilor generatoare de rupturi de panta in profilul longitudinal al vailor si de fronturi abrupte pe versanti, apare si un relief modelat in depozite vulcano-sedimentare ce apartin Calimanului, o cuvertura care acopera sedimentarul grezo-argilos din partea sudica a Bargaului, cu precadere in cheile Bistritei, unde eroziunea a decupat coloane, piramide si turnuri. In sectorul sud-estic, intre Dornisoara si valea Colbului, afluent al Bistritei, curgerile de lave venite din Caliman au acoperit formatiunile grezo-argiloase ale invelisului sedimentar postaustric al Bargaului.