Muzeul Obiceiurilor Populare – Gura Humorului

Muzeul Obiceiurilor Populare – Gura Humorului este unicul muzeu, din Romania, care a reusit sa transpuna cu mijloace muzeo-tehnice obisnuite acel segment de spiritualitate definitorie pentru orice etnie, popor, natiune: traditia populara. Vizitatorul intra in atmosfera speciala a satului bucovinean aflat la ceas de sarbatoare. Fiecare decor din muzeu este reprezentativ, insa nu obiectele in sine sunt interesante, ci povestile pe care le ascund.

Descriere Muzeul Obiceiurilor Populare

Tematica muzeului etnografic a fost gandita ca o calatorie virtuala in universul spiritual al satului bucovinean de la sfarsitul secolului al XIX-lea, sat virtual in care vizitatorul poate parcurge principalele momente ale timpului calendaristic, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina fiind o reprezentare a calendarului popular.

Trecerea din lumea artelor plastice, lume mai ales urbana, in lumea rurala, este marcata de un stalp de hotar, reconstituit dupa modelul celor ce au fost inlaturati de tractoarele colectivizarii fortate din anii 50 ai secolului XX. Urcand scarile, vizitatorul poate admira cateva elemente de arhitectura traditionala, acomodandu-se usor cu universul traditiilor bucovinene, ce-si vor destainui, treptat, secretele.

Ajuns la marginea satului, vizitatorul este invitat sa patrunda in prima locuinta, monocelulara, cu fantana cu roata in batatura, unde se petrec practicile magice de Sfantul Andrei. Sfantul Andrei, crestinatorul poporului roman, este considerat, in calendarul popular, ca fiind cap de iarna si patron al lupilor. Noaptea care premerge sarbatoarea Sfantului Andrei era considerata a fi noaptea strigoilor – de ale caror influente malefice te puteai apara mancand usturoi si facand semnul crucii cu usturoiul deasupra usii, a ferestrelor si pe frunte si, in egala masura, noaptea magica in care fetele puteau sa intrevada chipul ursitului. Unele dintre aceste practici sunt reprezentate in acest prim moment din desfasurarea cronologica a timpului calendaristic popular: pazitul usturoiului, pregatirea turtitei sarate, aruncarea caltilor pe vatra, uitatul in fantana si legarea parilor la miezul noptii etc, toate pe fundalul unui interior traditional cu mester-grinda, lada de zestre, laicere, lavita, cuptor, icoane pe sticla – reconstituit dupa un model din zona Dornelor (satul Glodu).

De aici, vizitatorul este invitat in a doua casa, de tip camera-tinda-camera, reconstiture a unei case din Straja, unde, in “casa cea mare” sau “casa cea frumoasa”, este aaternuta masa pentru “Cina cea de taina” ce marcheaza cel mai important moment al Craciunului traditional Ajunul marii sarbatori a Nasterii Mantuitorului. Pe masa se afla cele douasprezece feluri de mancare de post, in mijloc troneaza colacul rotund ca Soarele si Luna si sfesnicul de lemn cu lumanarea facuta din ceara curata de albine, la mester grinda atarna colaceii primiti ca rasplata de colind de catre cel mai tanar fecior din familie, pe marginea cuptorului se mai sfadesc, inca, galustele in oala cea mare drotuita cu sarma, pe fierul de plug scos din cuptor se rotunjeste “Creciunul” (colacul impletit in forma cifrei opt, ce se pastra pana la scoaterea plugului la arat, in luna martie), in gura cuptorului arde “Craciunul” (fragment de trunchi de brad-arborele cosmic in mitologia romaneasca), familia se pregateste sa savarseasca taina “Cinei” in timp ce, afara, “colinda cea tanara” a feciorilor de insurat asteapta sa fie invitata de gazda pentru a da glas colindelor traditionale.

Mai apoi, vizitatorul iese in prispa casei pentru a deveni gazda ce urmeaza sa-i primeasca pe uratorii si mascatii de la Anul Nou. Din prispa reconstituita dupa un model din Manastirea Humorului, se deschidea perspectiva ograzii in care se afla, deja, ursii, tiganul, capra, mosul si baba, caiutii, jandarmul si turcul membrii ai cetei din Udesti, palarierul din ceata de Plavalari si caiutii din Giuletti Boroaia.

De aici, vizitatorul “iese din casa” si intra pe “ulita satului”, traseu imaginar pe care il va parcurge pentru a putea urmari celelalte momente ale calendarului popular.

Va trece, astfel, pe langa o fierarie unde, in luna lui Faur (februarie) erau aduse pentru a fi reparate sau numai purificate prin trecerea prin foc toate uneltele agricole ca un preludiu al anului agrar ce urma sa inceapa in luna martie.

Va vedea, apoi, o stupina arhaica in care buduroaiele scobite in trunchi de copac (stupi primitivi) sunt, tocmai, purificate cu agheasma si tamaie si fertilizate cu crengute de matisori sfintiti cu un an inainte, in ziua de Florii. Este inceputul traditional de an apicol, serbat, alta data, de Alexii (17 martie), zi in care, conform traditiei, toate insectele care au iernat sub pamant revin la viata.

Mai tarziu, va putea sa invete cum se sarbatorea “lunea vaselor”, cum se faceau inacrirea borsului si spolocania obiceiuri de la inceputul Postului Mare si sa admire o casa aflata in curatenia generala din Saptamana cea Mare a sarbatorii pascale. Va ajunge, in cele din urma, in centru satului, in curtea bisericii, pentru a se putea bucura de sarbatoarea cea mare a ortodoxiei romanesti Invierea Domnului. Asezati concentric in curtea bisericii, femei si barbati, tineri si batrani, imbracati in costume autentice de secol nouasprezece, avand in fata lor siruri de pascarite gatite cu cele mai frumoase stergare si incarcate cu pasca, babe, mosnegi, miei de aluat, oua inchistrite, husti de sare participa la sfanta slujba de sfintire a bucatelor rituale din dimineata duminicii pascale.

Din centrul satului, vizitatorul se intoarce pe ulita satului si trece pe langa un plug ce tocmai este scos la arat (ritual savarsit, cel mai adesea, in ziua de 9 martie, ziua echinoctiului de primavara in calendarul iulian, ce marca inceputul de an agrar) si pe langa o ograda in care gospodarul purifica cu apa si coronite de salcie si flori de primavara toate vasele folosite la obtinerea si prelucrarea laptelui. Este sarbatoarea capului mare de primavara Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta ce marcheaza inceputul anului pastoral. Spiritele rele ale strigoilor ce populau, conform credintelor populare, noaptea ce precede sarbatoarea lui Sangeorz, sunt alungate de creanga verde de salcie infipta in brazda inverzita, asezata pe stalpul portilor, iar feciorii si fetele ce poarta numele sfantului sunt cinstiti de tarsul infipt noaptea la poarta, la ceas de mare taina.

Sfantul Gheorghe deschide anul pastoral ce continua cu practicile de la Sfantul Ilie crucea verii pastorale. Vizitatorul este invitat sa-si imagineze ca urca pe varf de munte, acolo unde, alta data, erau savarsite practici de adorare a soarelui devenite, in timp, targuri in care pastorii si agricultorii aveau prilejul sa-si schimbe produsele iar, mai tarziu, sa-si gaseasca viitoarele consoarte.

Si pentru a nu parasi muntele, vizitatorul poate sa intre intr-o stana traditionala si sa ia aminte la traditiile pastoresti ce incheie anul pastoral la sarbatoarea Vineri Mari ( Sfanta Parascheva) sau a lui Samedru (Sfantul Dumitru).

Va fi parcurs, in felul acesta, cercul calendarului popular bucovinean, deschis de sarbatoarea Sfantului Andrei si inchis de sarbatoarea Sfantului Dumitru, si va putea sa revina, dupa o calatorie atemporala, in lumea urbana pe care a parasit-o cu putin timp in urma, trecand, din nou, pe langa stalpul de hotar, martor tacut al unei lumi nu intru totul disparuta.