O curva cinstita - Ion Pribeagu

Parc-aud cînd trec pe stradă

Fluierînd fete golanii,

Că nici nu băgăm de seamă

Cum în viaţă ne trec anii!

Cred că n-are importanţă

Dacă-i Deva, Petroşani,

Ceea ce mi-aduc aminte

C-aveam optsprezece ani.

Şi-n oraşul plin de crîşme

Şi cu centrul plin ca cerul,

Era un cinematograf

Şi-un restaurant: Minerul.

Singurul locşor mai intim

Să petreci c-o nătăfleaţă

Şi să poţi mînca şi bine

Era chiar jos, în piaţă.

Fiindcă aducea patroana

Numere de-atracţii noi,

Chelneriţe apetisante,

Ce-atrăgeau clienţii, roi.

Cum sosea vreo chelnăriţă

Începea şi agăţatul -

Într-o zi o curta unul,

Altă zi, o sălta altul.

După ce sfîrşea programul

Chefuia cu fotbaliştii

Iar cînd ăştia beţi picau,

O interceptau rugbiştii.

Pe cînd noi, studenţi, săracii,

Visînd zîne şi himere,

O priveam cu jind, sorbind-o

C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, noroc chior,

Năstruşnica chelnăriţă

N-avu niciun fotbalist

Ca s-o pupe pe guriţă.

Avea părul scurt şi negru

Braţe albe subţirele,

Ce să zic nişte picioare

Care te chemau spre ele.

Noi, ştrengari, voioşi şi tineri,

Nici o taină nu ne scapă:

O doream şi tuturora

Ne lăsase gura apă.

Se auzise atunci un pont

În cămin la cineva:

Că de-i dai o sută-n mînă

Poţi ca să petreci cu ea.

Însă cine din studenţi,

Dintre gaşca cunoscută,

Îşi putea permite luxul

Ca să-i dea fetii o sută?

Şi atunci Horică vine

C-o idee salvatoare:

- Bă, putem strînge o sută,

Să dăm cinci lei fiecare.

Şi-apoi tragem bileţele,

După cum avem noroc,

Şi cine cîştigă suta,

La toţi cinci le ţine loc.

Asta a fost. Nici azi nu ştiu

Nici cînd a trecut minuta,

Nici cum m-a bătut norocul

Ca să-mi iasă mie suta!

Ştiu atît, că nu credeam

Şi nici nu aveam idee

Pentru marea fericire

De-avea prima femeie.

Cu-n buchet de trandafiri

Şi-un costum de facultate

I-am depus în mînă suta

Şi ea a palmat-o-n spate.

Ce a fost nu am cuvinte,

Vii dorinţi şi clipe pline,

Care le-au trăit şi alţii

Poate aşa, poate mai bine.

Pot să spun, că n-am să uit

Ca un prinţ înamorat,

I-am compus un cîntec tandru

Şi în pat i l-am cîntat.

Într-atît a-nduioşat-o

Cîntul meu înaripat,

Că frumoasa chelnăriţă

Cu glas dulce m-a-ntrebat:

- Spune-mi, dragul meu student,

Pentr-o mică desfătare

Ce ai avut-o aici cu mine

Dai o sumă-aşa de mare?

Ai părinţi agricultori? Ai case?

Sau contabili, fiecare?

Fiindcă ştiu din auzite

Că studenţii n-au parale.

Îmbătat de-accentu-i sincer,

Ca să nu stric feeria,

I-am destăinuit da capo

Cum a fost cu loteria.

- Vai, a spus ea drăgăstoasă,

Ce galant, dar, nu se poate!

Şi strîngîndu-mă în braţe

Mi-a şoptit cu voluptate:

Tu, că eşti cel mai simpatic

Dintre ceilalţi băieţani,

Mai ales că scrii şi versuri,

De la tine nu iau bani.

Cînd văzui că umblă-n geantă

M-a emoţionat pe loc

Şi mi-am zis: - Slăvit fii, Doamne,

Ăsta zic şi eu noroc!

Şi cu un surîs angelic

Ce te-mbată,vrei nu vrei,

Mi-a ciupit uşor obrazu

Şi mi-a-napoiat: cinci lei.