Orasul-statiune Slanic Moldova, perla Bacaului
Dimensiune font:
Orasul-statiune Slanic Moldova, perla Bacaului
Mulţi drumeţi au urcat pe valea cea strâmtã a Slãnicului din Moldova de 205 de ani încoace, de când un serdar, pe nume Mihalache, zis şi Mihãlucã Spiridon, mergând la vânãtoare de cerbi în pustietatea codrilor nepãtrunşi pânã atunci de picior de om, a dat de un izvor de apã mineralã. Doborând copacii şi sfãrâmând stâncile, el a deschis o potecã îngustã spre izvor. Pânã atunci, pãdurea, care se lãsa de o parte şi de alta în malurile Slãnicului, fusese sãlaşul urşilor, lupilor, porcilor mistreţi şi al râşilor, iar pârâul cel repede, care se azvârlea în clãbuci la vale, era împãrãţia pãstrãvilor cei iuţi.
Odatã tãiatã poteca, oameni din toate pãrţile au început sã urce spre izvoare, uimiţi de frumuseţea sãlbaticã a locurilor, unde pârâul îşi ferãstruia albia în gresia tare, şi ademeniţi de faima apelor dãtãtoare de sãnãtate.
Unii dintre drumeţii care au început sã urce pe valea cea îngustã a pârâului coborând dintr-un munte ce atingea norii cu crestele sale şi-au sãpat numele în peretele stâncilor. Unele se mai vãd şi astãzi, pe altele le-au şters vânturile şi ploile.
Unul dintre cei dintâi vizitatori în staţiunea care abia începea sã-şi aşeze temeliile a fost, în vara anului 1816, Veniamin Costache, mitropolitul cãrturar al Moldovei.
Mulţi mânuitori ai condeiului au aşternut în scris încântarea lor faţã de frumuseţea acestor locuri dãtãtoare de sãnãtate, ca sã afle şi alþii despre ele şi sã meargã şi sã le cunoascã. Povestitorul Nicu Gane ne-a lãsat în nuvela „2 zile la Slãnic”, amintiri din viaţa staţiunii, din jurul anilor 1890-1900, cu „stîncile cele fioroase, care stãteau atîrnate deasupra capetelor cãlãtorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sãratã, petrecerile ori plimbãrile la Cascadã, vînturişul cel turbat al apei, care de cînd lumea se luptã cu stîncile şi cum hierbe apa printre chietre de te ameţeşte cînd îi vezi”.
„Acolo – mai scria el – se adunã în fiecare varã sumedenie de lume, din toate unghiurile ţãrii şi cine vine odatã, nu se mai saturã de a veni de nenumãrate ori, atît de atrãgãtor e acel colţ al Carpaţilor, din toate punctele de vedere”.
Şi Ion Creangã a fost, în câteva veri, la Bãile Slãnic, ca sã facã „feredenie” şi sã bea ape minerale pentru tãmãduirea beteşugului sãu.
Preţioase ne-au rãmas, nu numai prin pitorescul descrierilor, ci şi prin valoarea lor de document, însemnãrile de cãlãtorie ale lui Wilhem de Kotzebue, consulul Rusiei în Moldova, în acea vreme, şi scriitor de limbã germanã, care a trãit multã vreme la Iaşi, ales fiind şi membru al Academiei Române în anul 1884. A descris drumul anevoios de-a lungul Slãnicului umflat de ploi, viaţa grea din staţiune şi pustietatea locurilor, dând totodatã primele date despre începuturile staţiunii.
Şi tot la Slãnic-Moldova a primit geniul muzicii româneşti, George Enescu, consacrarea publicului. În vara anului 1890, în staţiune afişele anunţau: „Concert în folosul sãracilor… George Enescu în vârstã de numai 9 ani …”. De fapt avea numai 8 ani, în vara aceea când, în faţa vizitatorilor veniţi la curã la Bãile Slãnic, George Enescu prezenta primul sãu recital: fantezie lui Singlee pe ariile din „Fata regimentului” şi o altã fantezie a aceluiaşi compozitor, pe arii din „Faust”. Dar cea mai frumoasã descriere a Bãilor Slãnic ne-a lãsat-o Alexandru Vlahuţã, poetul-drumeţ, care descoperea, pentru prima oarã în literaturã, frumuseţea aşezãrii de pe valea Slãnicului: „… deodatã înaintea noastrã se descoperã luminoase-n rama lor de codru, Bãile Slãnic – Sinaia Moldovei. Aici valea se-nchide din toate pãrţile, o horã de munţi o prind de mijloc, şi apele clocotã grãmãdite ca-ntr-o pîlnie. Pe fundul vãii, de-o parte şi de alta a Slãnicului, se înalþã hoteluri mari, vile atrãgãtoare rãsar dintre copaci, drumuri albe, netede se-ndoaie molatec peste tãpşane verzi, cãrãri pietruite se caţãrã peste brîiele mãgurilor, pe sub bolţi de ramuri; chioşcuri neaşteptate-ţi ies în cale; de sus te strigã vîrfurile munţilor Cerbul, Puful, sã-ţi arate poienile lor înflorite şi largile lor privelişti, peste clocotişul codrilor, înspre Poiana Sãratã de la trecãtoarea Oituzului şi-nspre „Poarta Vînturilor” de la Nemira Mare. Zbucnesc din stînci izvoarele binefãcãtoare, descoperite acum o sutã de ani de Serdarul Mihalache Spiridon, care vîna cerbi şi urşi pe unde ne plimbãm noi azi în cîntecul muzicii”.
Slãnicul a fost numit şi „Perla Moldovei”. I-au adus aceastã faimã aprecierile fãcute asupra apelor sale minerale, neîntrecute de multe izvoare similare din lume, la diferite expoziþii din strãinãtate, primind aproape de fiecare datã medalia de aur.
Anii primului rãzboi mondial (1916-1918) au adus Slãnicului Moldovei mari distrugeri.
La sfârşitul rãzboiului, Perla Moldovei era o ruinã. Zeci de ani la rând, ea şi-a plâns gloria apusã pe propriile ruini.
De abia în ultimele decenii ale secolului XX, Slãnicul Moldovei şi-a recãpãtat strãlucirea.
Mii de oameni din toate colţurile ţãrii îi strãbat în fiecare an potecile umbroase, beau din izvoarele ei dãtãtoare de sãnãtate, care sunt folosite dupã cele mai moderne principii ale ştiinţei medicale.
Vin aici şi cãlãtori din ţãri îndepãrtate, auzind de minunata putere de vindecare a apelor minerale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau