Povestile pamantului ars

Nu-i vorba despre vreun tinut parjolit de seceta sau scrumit de incendii. Si nici despre arderea care distruge, ci despre aceea care creeaza. Adica despre pamantul care, ars in cuptoare, se preface din lut in ceramica.

Calatorind cateva sute de kilometri printr-unul dintre tinuturile sudice ale Romaniei – judetul Olt –, am bagat de seama ca intalneam pamantul ars pretutindeni: in alcatuiri noi sau in vestigii vechi de secole, in constructii si in lucrari de artizanat, in experi­mente stiintifice si in creatii artistice. N-am putut sa nu-mi amintesc ca, la temelia legendelor facerii omului, sade lutul. De ce lutul si nu piatra sau lemnul?

Poate pentru ca acestea din urma, trecand prin mainile noastre, isi schimba doar forma spre a deveni obiecte, in timp ce aventura lutului e cu mult mai tulburatoare: el trece, in incercarea focului, printr-o prefacere magica, transformandu-se, dintr-o materie moale si umeda, ce aminteste de inceputurile firii, intr-o alcatuire trainica, din care se pot inalta orase.

Prima intalnire
La Celei, pe malul nordic al Dunarii, oamenii locuiesc neintrerupt de mii de ani. Populatiei neolitice i-au luat locul dacii, care au inaltat aici una dintre cetatile lor: Sucidava. Apoi, romanii au intemeiat o asezare civila pe care imparatul Constantin cel Mare avea sa o transforme in baza militara, menita sa apere podul construit peste Dunare in anul 328. Un mileniu si jumatate de cresteri si descresteri: cucerita de huni in anul 447, cetatea renaste pe vremea imparatului Iustinian, ingenuncheaza sub atacurile avaro-slave din secolul al VI-lea, dupa care, in vremea lui Mihai Viteazul, devine un punct de rezis­tenta antiotomana.

Pe aceste locuri s-a ridicat asezarea Celei, azi un cartier al orasului Corabia. In situl arheologic ramas ca amintire, ziduri din calcar fosilifer si caramida romana, dezvelite cu migala de catre arheologi, contureaza feluritele constructii din interiorul cetatii: termele, bazilica paleocrestina, mai multe locuinte, porti si turnuri… Plin de copaci, de iarba si de flori salbatice, locul are infatisarea unei gradini secrete. Dar adevarata taina se afla undeva sub pamant: asa-numita fantana secreta. Un tunel de peste 25 de metri coboara, oblic, spre un izvor aflat la 18 metri adancime.

De ce or fi trudit atata locuitorii cetatii, in loc sa sape o fantana verticala deasupra izvorului? Pentru ca izvorul se afla in afara zidului cetatii, iar in vremuri de asediu, cei de dinauntru aveau astfel la indemana o sursa de apa nestiuta de dusmani. Lutul ars si-a indeplinit si aici menirea: tunelul e alcatuit, in cea mai mare parte, din caramida romana originala, minunat pastrata. O vizita aici inseamna o coplesitoare bogatie de senzatii: lumina scazuta, linistea, racoarea, mirosul reavan de caramida si gustul apei adunate in fantana tainica, deasupra careia, prinsa in perete, se afla o amfora romano-bi­zan­tina – o amintire simbolica.
A doua intalnire…
…cu lutul stravechi s-a petrecut la Orlea, la Muzeul Satesc. Auzisem ca aici s-ar afla o interesanta colectie de ceramica antica. Micul muzeu este mic doar ca spatiu; altminteri, colectia de istorie-arheologie si cea de stiinte naturale insumeaza aproape 10.000 de piese. Intr-o sala lunga sunt asezate cateva sute de exponate din sfera isto­riei si arheologiei – printre acestea, minunate vase de lut datand din Antichitate.

Muzeul este rodul trudei catorva oameni cu drag de istoria locului, incepand cu invatatorul C-tin T. Cumpanasu (1859-1952), primul care a adunat si adapostit marturii ale trecutului local, dandu-le urmasilor putinta de a intemeia cu ele un muzeu. Oare cate astfel de muzee micute, cu comori nestiute, s-or mai fi gasind in Romania?

A treia intalnire
Pentru cei ce indragesc ceramica populara, numele Oboga suna cunoscut. Insa ceramica de Oboga se produce azi in putine locuri. Din cei vreo 200 de olari care lucrau aici in urma cu o jumatate de veac, au mai ramas, dupa spusele localnicilor, mai putin de 20, mai toti adunati in comuna Oboga si in Romana, o asezare ce tine azi de orasul Bals. Vasele lucrate aici au un farmec numai al lor. Smaltul lucios straluceste in lumina, aratandu-si podoabele: paunul si pomul vietii, decoruri in relief cu ursi, broaste sau serpi pe ulcioarele de nunta ori un neasteptat decor de pete, o armonie calda de brun, verde si galben, obtinuta prin „stropire cu lingura“.

A patra intalnire…
…cu lutul a avut loc la Vadastra. Aici se desfasoara un proiect complex de arheologie experimentala, la care iau parte oameni de stiinta si artisti veniti de la prestigioase institutii din Europa. Cultura Vadastra, binecunoscuta arheologilor, este definita in primul rand de vasele de lut lucrate intr-o tehnica aparte, cu elemente specifice, puternic individualizate. De la ele a pornit proiectul, initiat de prof. dr. Dragos Gheorghiu (Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti), proiect care, de-a lungul a sapte ani, s-a imbogatit cu noi deschideri, uneori surprinza­toare.

 

Remarcabil este felul in care stiinta si arta ceramicii se imbina aici cu alte domenii de cercetare stiintifica si cu diverse modalitati de expresie artistica, parca spre a sublinia cat de insemnat si complex a fost dintot­dea­una rostul pamantului ars in viata omenirii. Pe langa experimentele cu ceramica (anul acesta, cativa cercetatori polonezi au reconstituit cuptoare din Paleolitic si din Evul Mediu), au fost reinviate tehnologii medievale de obtinere a gudronului si au fost realizate experimente de vopsire cu coloranti vegetali si de imprimare textila cu stampile ceramice.

Dupa sapte ani de experi­men­te si la 7.000 de ani distanta in timp de cultura neolitica Vadastra, se contureaza o noua „cultura Vadastra“ – bazata pe reconstituiri istorice, pe initiative pedagogice si pe fapte artistice –, unul dintre cele mai interesante programe de arheologie experimentala din Europa.

Acest material a fost realizat de: Mihaela Stanescu (documentare, text), Mihai Das­ca­lescu si Danie­la Frumuseanu (fotografii) si Marian Simon (viziune grafica).

 

 

EXPERTS

---

Un mestesug furat de la zei
Importanta pe care au avut-o olarul si munca lui in comunitatile umane poate fi dedusa din credintele popu­lare care explica originea acestui mestesug prin faptul ca el a fost un atribut al divinitatii, pe care omul l-a furat. Procesul complex si specta­culos prin care, cu ajutorul celor trei elemente fundamentale (pamânt, apa, foc), un olar realiza obiecte cu functii, forme si ornamente dintre cele mai diverse, a intrigat intotdeauna.

Olarul trebuia sa efectueze rituri de purificare spirituala, menite a da trainicie rezultatelor muncii sale, indiferent ca era vorba de simple oale ori blide pentru uz casnic sau de vase cu puternice semnificatii rituale. La nunta era utilizata o categorie speciala de ulcioare, ornamentate cu simboluri menite sa aduca noroc, prosperitate si copii frumosi si sanatosi tinerilor casatoriti.

Tot cu prilejul nuntii erau con­fectionate, in anumite zone ale tarii, „oluri de nanas“, daruite, de catre fini, nasului si pe care acesta le aseza la grinda, pentru ca intreg satul sa stie câte perechi de tineri a cununat. Un obicei raspândit la inmormântari era acela de a sparge un vas de lut in momentul in care raposatul era scos din casa spre a fi dus la cimitir. Se credea ca astfel se „spargeau relele“, iar sufletul decedatului isi putea lua zborul, parasind vremelnicul lacas terestru.

Sursa: http://www.descopera.ro/