Primavara unei destinatii estivale

Un amalgam de neamuri, culturi si civilizatii au trecut, adastat o vreme sau au ramas sa se contopeasca intre ele in Dobrogea. Astazi, taramul de la gurile Dunarii este o destinatie prin excelenta estivala. Tocmai de aceea am facut in regiune o tura de primavara, insotiti de noul nostru prieten Subaru Forester si de falfaitul aripilor berzelor care-si cautau cuiburile parasite in toamna.

Cea mai veche descriere a tinuturilor de la Dunarea de Jos apartine lui Herodot – sec. al V-lea i.Hr.; iar cea mai de pret comoara a fluviului (al doilea ca lungime din Europa, dupa Volga), Delta Dunarii, cel mai tanar pamant al Europei, se invecineaza cu unii dintre cei mai batrani munti ai planetei (muntii Macin, cu o vechime de cca 400 de milioane de ani).

Aflata intr-o continua evolutie, la propriu, Delta Dunarii a fost descrisa in fel si chip, din Antichitate si pana astazi: avea ba cinci, ba sase, ba sapte brate. Relatarile contradictorii provin din surse demne de incredere ale Antichitatii: Strabon, Pliniu cel Batran sau Ptolemeu. Posibil, insa, ca fiecare dintre versiuni sa fi fost adevarata in epoca, tinutul Deltei fiind intr-o perpetua metamorfoza.

De altfel, dinamica zonei este demonstrata, in zilele noastre, de faptul ca farurile construite la varsarea Dunarii in mare in dreptul localitatilor Sulina si Sfantu Gheorghe se gasesc, astazi, la cativa kilometri de tarm. „Obiect“ de patrimoniu mondial al UNESCO, Delta Dunarii este gazda buna pentru milioane de pasari care vin sa cuibareasca aici pe timpul verii. Spectacolul oferit de acestea celor care au bunul simt si rabdarea de a se apropia in liniste este unul de inceput de lume, paradisiac.

Ajuns in acest punct al povestii, am sa fac o abatere de la o regula pe care m-am straduit s-o respect, si anume reprimarea oricaror comentarii autoreferentiale. Am fost pentru prima data in Delta acum 20 de ani si nu de putine ori am revenit in locurile prin care trecusem anterior. De la an la an am vazut tot mai putine pasari, am vazut ridicandu-se tot mai multe monumentale vile-buncar, apele linistite ale canalelor sunt brazdate din ce in ce mai des de din ce in ce mai puternice motoare de salupe de fite, iar localnicii au ajuns sa-si castige existenta angajandu-se ca slugi la bogatii care si-au construit aici resedinte de vacanta, hoteluri sau pensiuni.

Cetatea celor doi Sfinti Mucenici
Halmyris este numele unei vechi cetati romano-bizantine ale carei ruine pot fi vizitate in preajma actualei localitati Murighiol. Printr-o extraordinara descoperire facuta in 2001, cetatea Halmyris a dobandit o importanta aparte pentru intreaga lume crestina: aici au fost gasite si identificate osemintele a doi Sfinti Mucenici: Epictet preotul si Astion monahul.

Epictet a fost cel care l-a convertit la crestinism pe tanarul Astion, apoi ei s-au stabilit impreuna in cetatea Halmyris. Dupa 17 ani, sosind in cetate comandantul militar al provinciei Scythia Minor, Latronianus, acesta a fost instiintat despre lucrarea pe care o savarseau cei doi ucenici ai lui Hristos. Epictet si Astion au fost arestati si constransi sa abjure.

Dupa mai bine de o luna de chinuri cumplite, in timpul carora Mucenicii au refuzat sa se lepede de credinta lor, Epictet si Astion au fost decapitati. Identificarea moastelor Sfintilor Mucenici a fost posibila datorita fragmentelor de inscriptii gasite pe peretii mormantului in care au fost descoperite, cat si urmare a analizelor antropologice, care au confirmat martiriul si modul de executare a celor doi.

Enisala, cetatea de la care a plecat marea
Mai la sud de Halmyris, cam la jumatatea distantei dintre Babadag si Jurilovca, pe malul lacului Razelm (odinioara la tarmul Marii Negre, pe vremea cand lacul actual era un golf), pe o creasta stancoasa, se inalta ruinele Cetatii Enisala. Istoricii presupun ca cetatea a fost construita de genovezi, cel mai probabil in a doua jumatate a veacului al XIII-lea.

In timp, Enisala a fost cucerita de turci, apoi recucerita de Mircea cel Batran, pentru a fi din nou infranta de trupele otomane. Viata zbuciumata a cetatii a luat sfarsit la inceputul secolului al XVI-lea, cand, datorita izolarii lacului Razelm de mare, fortificatia si-a pierdut importanta strategica.

Umbra lui Dumnezeu. La Malcoci
Am scris despre ele si am publicat in mai multe randuri fotografii cu bisericile sasesti din Transilvania. Stiam si ca in Dobrogea a trait, de-a lungul vremii, un intreg amalgam de neamuri. Cu toate acestea, nu ma asteptam sa intalnim aici o biserica (astazi in ruina) a unei foste, infloritoare odinioara, comunitati germane. Biserica despre care este vorba se gaseste in localitatea Malcoci si a fost ridicata in secolul al XIX-lea.

Germanii care au construit-o n-au venit aici din apus, ci s-au stramutat din rasarit, din zona Odessa, unde fusesera colonizati, iar ocupatiile lor de baza erau cresterea vitelor si prepararea untului. In timpul si dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, etnicii germani au parasit localitatea Malcoci. Au mai ramas doar cateva familii de catolici, care n-au mai putut ingriji de biserica l8or.

Astazi, urmasii celor care au parasit Malcociul acum 70 de ani intentioneaza sa deruleze programe de sprijinire a celor cateva familii de germani ramase aici. Biserica, si ea, ar putea fi refacuta. Dar un calcul (cinic, ca orice calcul) a aratat ca mai ieftina ar fi demolarea acesteia decat constructia uneia noi. Ce va fi, om vedea. Deocamdata, vechea biserica a fostei comunitati germane din Malcoci se incapataneaza sa ramana in picioare.

La fel ca si celelalte fotoreportaje, nici acesta nu este unul exhaustiv. De altfel, Dobrogea n-ar avea cum sa incapa in doar cateva pagini de revista. Si chiar daca ar incapea, ea ar fi Dobrogea celui care a scris despre ea. Or, exista o Dobroge a fiecaruia dintre noi, cu conditia sa o vizitam. Si nu numai vara, cand zburda pe mare voioase ski-jeturi.