Reconcilierea de bronz

Soseaua Sabareni in fapt un drum de tara, prafuit incepe cam pe unde se termina cartierul bucurestean Giulesti si, dupa douazeci de minute de mers cu masina, te lasa in dreptul faurariei sculptorului Ioan Bolborea.

Dincolo de gardul inalt, ceea ce era odata un mic atelier s-a transformat in cativa ani intr-o fabrica de bronzuri in toata regula. In cladirea cu pereti din caramida rosie, unde focul se „reconciliaza“ cu materia in cuptoare incinse la rosu, s-au nascut monumente importante: al Infanteristului Roman la Bucuresti, al lui Horea, Closca si Crisan la Alba-Iulia, al lui Burebista la Orastie, al lui Eugen Ionescu la Slatina.

Un om al timpului sau Hefaistos modern, Ioan Bolborea vorbeste la telefonul mobil in timp ce da zor pentru a termina suita de basoreliefuri din bronz care impodobesc astazi arcul de 12 metri inaltime al Monumentului Reconcilierii de la Arad. Om al timpului sau, sculptorul isi preda operele „la cheie“: el le modeleaza, el le toarna in bronz si tot el le si instaleaza. Moment si monument La Arad, in fosta Piata a Pompierilor, devenita Parc al Reconcilierii Romano-Maghiare, Statuia Libertatii si Arcul de Triumf stau, din decembrie 2004, fata in fata, in cadrul celui mai mare ansamblu monumental care exista in tara in clipa de fata.

Bolborea a vrut ca opera lui sa urmeze canoanele artei clasice si a ales drept simbol al reconcilierii arcul triumfal, „permanenta artistica in istorie“, in masura sa creeze armonie si echilibru intre materie si forma, intre spatiu si timp. A cautat sa stabileasca o legatura intre lucrarea sa si Statuia Libertatii, aflata deja in Parc, pornind de la ideea ca, desi sunt realizate in epoci diferite si din perspective diferite, ambele monumente sunt dedicate aceluiasi moment istoric. Si-a mai dorit si ca intre ele sa existe un luciu de apa, care sa le reflecte precum o oglinda.

Cine sunt eroii Dincolo de simboluri, sculptorul a cautat sa faca materia sa vorbeasca si a imprimat personajelor sale ceva din drama pasoptistilor, incar­candu-le cu visare, suferinta si revolta. Le-a „exorcizat“ mai apoi prin trecerea lor pe sub arc. Realizat din piatra de Baschioi si din bronz, Arcul de Triumf are pilonii impodobiti cu zece basoreliefuri de cate 5 metri fiecare: Al. I. Cuza, Avram Iancu, M. Kogal­niceanu, C. Negri, V. Alecsandri, C. A. Rosetti, Gh. Magheru, G. Bari­tiu, N. Balcescu si Kossuth Lajos, cei mai importanti eroi pasoptisti, spun povestea Revolutiei de la 1848, in vreme ce, deasupra lor, pe Arc, patru alegorii dau concretete unor teme precum Romania descatu­san­du-se, Romania si minoritatile, Unirea cea Mare si Uniunea Europeana.

Sub arc „defileaza“ 30 de revolutionari, personaje anonime realizate din bronz, fiecare cu inaltimea de circa 3 metri. Epoca Bronzului, 2005 Fabrica de bronzuri a lui Bolborea este singura din tara unde sculpturile sunt lucrate dupa un procedeu ramas neschimbat din Antichitate: fuziunea „la ceara pierduta“, aceeasi tehnica prin care, de-a lungul timpului, au fost realizate lucrari precum statuia lui Zeus din Atena, caii lui San Marco de la Venetia, statuia lui Marc Aureliu de pe capitoliul de la Roma, marile sculpturi ale Renasterii.

In atelierul de pe strada Sabareni nr. 167-173, fiecare statuie este mai intai modelata in lut; transpusa, apoi, in ipsos, retusata si adusa la forma finala, ea este imbracata intr-un model de ceara, care va fi la randul lui impachetat intr-o compozitie din praf de caramida si ipsos. „Gogosile“ astfel formate vor fi introduse in cuptorul de re­coacere, ceara se va topi, iar spatiul gol va fi umplut cu bronz topit.

Munca artizanului nu se opreste aici: intregul grup statuar va fi montat, bucata cu bucata, doar dupa ce bronzul va fi curatat si slefuit cu meticulozitate. In functie de complexitatea lucrarii, acest proces poate dura de la o luna de zile la un an sau chiar la doi; orice sculptura realizata astfel reprezinta un unicat, caci mulajul original, realizat din ceara, se „pierde“. Asa cum se pierde clipa atunci cand timpul devine vesnicie.

Sa-ti faci chip cioplit...
Am fost in Maramures. Ne-am dorit sa stam mult si sa vedem tot. Am lepadat insa ghidurile. Ne-am prefacut ca nu stim nimic despre taramul asta, si celebru, si pitoresc, si arhaic. Am luat-o, cum se spune, de la zero.
ntr-o buna dimineata, am anuntat ca pornim pe Valea Viseului. Turnandu-ne lapte proaspat in pahare (vai, cat de gros si de bun!), gazdele noastre s-au mirat, cu accent morosenesc, desigur: „De ce tomna pe Visaie? N-aveti ce vedea, acolo nu-s nici biserici de lemn si nici porti cioplite.“ Ei, si?

Cu atat mai bine. Daca, in Maramu’, toata lumea se uita dupa porti si biserici, de ce n-am cauta noi altceva? Am pornit aiurea, probabil catre Borsa. Ceata groasa ne-a tran­sfor­mat calatoria intr-o permanenta descoperire. Intr-o joaca. La fiecare pas, la fiece curba, o lume feerica parea a se intrupa sub ochii nostri: prindeau contur nesigur capite de fan patratoase si cu acoperis, cate o caruta fara surugiu orbecaia pe marginea drumului, iar satele, sufo­ca­te de neguri, pareau mai mici si mai negre decat ni le inchipuiseram.

Dar ceea ce ne-a facut sa ne oprim, fascinati, a fost o padure de fagi, cufundata si ea in ceata – o ceata ciudata, cu consistente inegale. Ai fi zis ca nu e naturala. Copacii devenisera, intr-un fel nedeslusit, personaje. Pareau vii, in miscare, cautand lumina, soarele abia rasarit, care-si repezea lacom razele printre crengi. Ne-am simtit martori la facerea lumii: se nastea un Maramures necunoscut, al unor fapturi vegetale... In Maramures, padurea „cade pe casa“.

Iar lemnul e prima intalnire importanta a „coconului“ morosan, abia desprins de poala maica-sii. Din lemnul acela isi va construi apoi intreaga viata, de la leagan pana la crucea (pictata) de pe urma, pe traseul unei culturi vaste, spectaculoase, ce se intinde intre folosul domestic si adoratia mistica. Cu primul si poate cel mai insemnat gest de pretuire a lemnului te intalnesti inca din ulita: poarta casei. Arcada cioplita si slefuita intr-o horbota de lemn, lucratura portii este semn al bunastarii, dar si masura a firii si harului stapanului casei.

In sculpturile portii sta scris un cod pe care (doar) localnicii il descifreaza, dintr-o singura, patrunzatoare privire... Dar poarta mai are un rol. Mult mai important. Ea desparte ograda si casa, spatiul sacru al familiei, de lumea necunoscuta si aspra de afara. Bogat impodobita cu simboluri magice, arc de triumf invocand belsugul, fertilitatea si viata indelungata, poarta maramureseana este o pavaza, un totem, un talisman.

Ii ocroteste pe toti cei ai casei. Alcatuire de pret ce este lasata mostenire urmasilor – e facuta din stejar ce dureaza veacuri –, poarta morosana e emblema si membru al familiei, martor la viata zilnica, incarcat de amintiri. O cronica peste timp, roasa de cari. De treci dincolo de poarta, tot cu lemnul te intalnesti. Caci lemnul e viata maramureseanului. Deopotriva unealta si podoaba, foc si adapost, jucarie si zeu.

Foto: Adrian Stoicoviciu, Adrian Piclisan/Banateanul

 

EXPERTS

---

Faurarul
S-a nascut in 1956 la Hune­doa­ra, a urmat scoala gene­rala si liceul la Brasov, iar anul 1981 l-a gasit la Bucuresti, unde a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu. Au urmat burse de studiu in Franta si Italia si numeroase expozitii personale de sculptura, in tara si in strainatate. La sculptura monumentala, artistul crede ca a ajuns prin forta impre­jurarilor.

Lucrase o vreme pe cont propriu sticlarie, pielarie si ceramica pentru maga­zi­nele Fondului Plastic, cum se obisnuia la acea vreme, asa incat prima comanda de arta monumentala aproape ca l-a speriat. Dupa 1990, Bolborea a evoluat ca sculptor monumen­talist pas cu pas, pe masura dezvoltarii atelierului sau de bron­zuri. Acum a trecut deja la urmatorul proiect: in halele de productie si in turnatorii, locul pasoptistilor a fost luat de personajele lui Nenea Iancu. Candva pe parcursul acestui an, monumentul va fi amplasat in fata Teatrului National din Bucuresti.

 

FACTS

---

Cui ii este frica de statui?
Povestea Statuii Libertatii, cunoscuta si sub numele de Monumentul celor 13 generali sau Monumentul Ungariei Milenare, incepe in 1890
In acel an, grupul statuar a fost inaugurat la Arad, cu ocazia comemorarii a 41 de ani de la moartea celor 13 generali ai armatei maghiare executati aici de catre autoritatile de la Viena pentru dezertare si inalta tradare. Proiectul artistic a fost realizat de Huszar Adolf, dar, din cauza mortii premature a acestuia, continuarea i-a fost incredintata sculptorului Gyorgy Zala, care l-a modificat in totalitate. Pe un soclu de granit se inalta figura centrala a monumentului, o femeie care simbolizeaza Ungaria.

In jurul acesteia, au fost dispuse patru grupuri alegorice, intruchipand spiritul de lupta, spiritul de sacrificiu, moartea eroica si forta regeneratoare. La baza, de jur-imprejur, artistul a montat meda­lioanele in semirelief ale generalilor-martiri. In iulie 1925, la 7 ani de la unirea Transilvaniei cu Roma­nia, guvernul liberal condus de I.C. Bratianu a dispus demon­ta­rea monumentului, care a fost depozitat mai intai intr-un grajd dezafectat, iar apoi in curtea unei unitati militare din Cetatea Aradului.

Dupa 1989, reamplasarea statuii a devenit o problema nationala, dar tratativele dintre guvernul roman si cel maghiar au avansat cu dificultate. Zece ani mai tarziu, monumentul a trecut din administrarea MApN in cea a Ordinului Minoritatilor din Arad, iar in 2003, Consiliul Municipal a votat amplasarea lui in Piata Pompierilor. Lucrarile au fost insa stopate dupa ce Comisia Nationala pentru Monumente de Sort Public a hotarat cu unanimitate de voturi neacordarea avizului de reamplasare.

La inceputul lui 2004, politicienii au hotarat, totusi, ca Statuia Libertatii sa fie asezata in locul stabilit anterior, iar alaturi de monumentul maghiar sa fie ridicat unul romanesc, intregul ansamblu urmand sa devina Piata Reconcilierii. In jurul reamplasarii la Arad a Statuii Libertatii, ca de altfel in jurul intregului ansamblu, polemicile nu se vor stinge prea curand. Considerata de unii „eclectica si academica“, iar de altii deosebit de valoroasa, statuia maghiarilor este una dintre cele mai spectaculoase opere de arta monumentala amplasate in Romania. In ceea ce-l priveste pe Ioan Bolborea, criticile aduse Arcului de Triumf nu-l afecteaza. Atata vreme cat se vorbeste despre asta, spune el, e bine.

Sursa: http://www.descopera.ro/