Sinagoga „Status Quo Ante”

default

Dimensiune font:

| 24-03-2014 04:55

 Sinagoga din Târgu Mureş a fost ridicată de comunitatea evreiască a oraşului, între anii 1899-1900. Denumită „Status Quo Ante”, aceasta mai este cunoscută în zonă şi sub denumirea de Templul Mare şi este considerată una dintre cele mai reprezentative construcţii de acest fel din România.
În holul templului se află încrustate, pe o tăbliţă din marmură, numele celor care au contribuit material şi spiritual la ridicarea acestui edificiu, printre care se numără vicepreşedintele comunităţii evreieşti, Farkas Mendel, alături de preşedintele Burger Adalbert, rabinul Wilhem Joachim şi alţi donatori.
Proiectul sinagogii evreieşti a fost întocmit de arhitectul evreu Gartner Jacob din Viena, iar lucrările au fost executate de meşterul constructor Sóos Pál al cărui nume se leagă de construcţia mai multor clădiri din oraş.
Din punct de vedere arhitectural, acest lăcaş de cult impresionează prin monumentalitatea şi ecletismul proporţionat. Pentru a se obţine un efect de grandoare şi bogăţie, au fost îmbinate mai multe stiluri caracteristice Europei Occidentale cu cele specifice lumii musulmane. Se obţine astfel o sinagogă de o frumuseţe uimitoare, cu faţada principală compusă din partea centrală şi două turnuri laterale. Acestea din urmă sunt încoronate cu câte o cupolă bulbară de inspiraţie orientală, iar în centrul lor se află cupola principală ce domină întreaga construcţie. Pe fiecare latură a cupolei centrale se află câte o rozasă florală, asemănătoare cu cele de pe faţadă. De asemenea, acest tip de fereastră este folosit şi în cazul faţadelor laterale.

Sursa foto: wikimedia.org

Intrarea principală a sinagogii este alcătuită dintr-un portic format din trei arcuri semicirculare sprijinite pe coloane. În partea superioară a acestui portic se află marea rozasă florală, deasupra căreia se află o inscripţie în ebraică. Aceasta este de fapt, un citat din vechiul testament, dispus în aşa fel încât să urmărească linia curbată a rozasei şi a frontonului, şi înseamnă :„Casa mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56/7).
Fiecare turn al sinagogii are, la parter, câte o uşă de acces spre scările ce duc la balconul din interiorul templului. Interiorul îşi păstrează caracterul ecletic, dar în acelaşi timp luxuriant. Capacitatea templului este de 238 de locuri, la etaj pentru femei şi 314 locuri, la parter pentru bărbaţi, iar spaţiul se compune dintr-un hol de acces despărţit de nava centrală prin uşi decorate cu vitralii.
Nava centrală este delimitată de navele laterale, deasupra cărora se află balcoanele sprijinite de socluri înalte. Bolta centrală, în mijlocul căreia se află steaua lui David, este pictată în culori vii sub formă stelară. Sub această boltă se află bima, un spaţiu pătrat, delimitat de balustradă, ce este destinat citirii unor fragmente din Tora.
Un element important al interiorului templului este locul din capătul navei centrale, unde se păstrează sulurile Torei, numit chivot. Lângă chivot se află un monument dedicat evreilor târgumureşeni care au pierit în timpul holocaustului. Deportările din Târgu Mureş au avut loc în anul 1944, iar conform statisticilor, 5.943 de evrei târgumureşeni au pierit în lagărele de concentrare de la Auschwitz.
În memoria acestora, placa aflată lângă chivot poartă inscripţia în limba ebraică: „Numărul martirilor din oraşul nostru este de 5.943. Şi piatra din zid strigă de durere şi tot poporul evreu deplânge exterminarea părinţilor noştri şi a celor dragi nouă care au fost asfixiaţi şi arşi la Auschwitz în anul 5704 (1944)”.
Vă recomandăm să vizitaţi Sinagoga din Târgu Mureş, un loc de rugăciune ce vă va impresiona prin monumentalitatea sa.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 5949.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Manastirea Bucium – Iasi
25/06/2021 19:04

Manastirea Bucium din Iasi este o manastire de calugari crestin-ortodocsi, cu hramul Duminica Tuturor Sfintilor Atonului. Lacasul a fost construit in anul 1863, ca metoh al schitului romanesc Prodromul de la ...

Pentru cei carora le place iarna
21/12/2018 12:00

Stockholm, Suedia Pamantul Vikingilor, in anotimpul iernii are un aer magic. Poti face o plimbare romantica cu barca impreuna cu prietenul tau pentru a viz ...

Rezervaţia de zimbri „Neagra”
22/05/2018 14:39

 Satul Bucşani din comuna omonimă, judeţul Damboviţa, adăposteşte una dintre cele mai frumoase Rezervaţii de zimbri din ţară, dar şi din Europa. Prima atestare documentară a satului datează din ...

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ
18/01/2016 16:00

Piatra Neamţ , reşedinţa de judeţ, este unul dintre principalele puncte de pornire intr-o excursie prin acest ţinut moldovan. Ajunşi aici, veţi vedea că oraşul are o aşezare pitorească in zona de ...

Complexul Green Village – Sfantu Gheorghe
05/01/2016 15:38

Localizat in Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea intalneste Marea Neagra, Complexul Green Village inseamna deopotriva o vacanta pe litoral si o evadare in inima Deltei. Descriere Complexul Green Village &nda ...

Vila Luminiş - Muzeul „George Enescu” Sinaia
26/11/2015 12:13

 Vila Luminiş a constituit loc de inspiraţie pentru George Enescu, dar şi loc de relaxare după concerte. Clădirea este realizată intr-un mod autentic romanesc, regăsind in faţada acesteia stilul cu ...

Salina de la Slănic - Prahova
26/11/2015 07:59

 Localitatea Slănic din judeţul Prahova este celebră datorită zăcămantului de sare care se află in această zonă. În 1685, Mihai Cantacuzino şi-a dat seama că aici există un mare zăcăman ...

Turismul in Delta are alternative: Birdwatching, foto safari, mormintele de pirati
17/11/2015 14:00

Marea problema a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi in pretul pe care il platesc turistii pentru un sejur in aceasta zona. Este nevoie de un plan de dezvoltare a D ...

Palatul Poştei, Galaţi
09/11/2015 05:00

În anul 1399, la Giurgiu, este atestată de către Mircea cel Bătran intr-un Hristov, existenţa serviciilor poştale pe teritoriul Romaniei. Prin acest document, localităţile din ţară erau obligate ...

Pasajul Scărilor
06/11/2015 13:49

Atestat documentar pentru prima dată in 1191, Sibiul este un oraş modern, occidental, dar care mai păstrează urme ale infloritorului burg medieval de altădată ori clădiri cu elemente arhitecturale specif ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei