Turbina care toaca istoria

Paradisul este un vis pe care, atunci cand ne este dat sa-l traim, nu ne vine a crede. Si nu indraznim. Indeobste, pentru a ne ascunde neputinta, ne dedicam unui ideal inalt si refuzam sa admitem ca aici, jos, este Raiul.

Poate ca darul cel mai de pret pe care Dunarea l-a facut oamenilor, ostenita si generoasa, a fost o insula care nu mai este. Pe cand se afla, numele ei era Ada Kaleh si avea o poveste veche. Trecuse de la turci la austro-ungari in repetate randuri si urma sa-si savarseasca destinul sub noi. Sub romani. Dupa primul Razboi Mondial, insula nu a fost revendicata de nimeni, nimeni nu a revendicat-o.

Atunci, locuitorii ei, ramasi ai nimanui, au facut o alegere: au cerut sa fie acceptati drept cetateni ai Romaniei, iar rugamintea le-a fost ascultata. Raiul meu beteag, de pe alt meleag Dupa ce si-a pierdut importanta militara, la sfarsitul celui dintai Razboi Mondial, Ada Kaleh a devenit o poveste frumoasa, care atragea vizitatori din toate zarile. Inca si dupa 1947, insula si-a pastrat farmecul aparte. Retetele de „comunizare“ n-au putut fi aplicate aici cu prea mare succes; nici nu s-a insistat prea mult: insula continua sa produca prin turism. Intr-o tara, insa, care-si propusese „independenta energetica“.

Obtinuta cu orice pret. Si, in definitiv, ce insemnatate avea la vremea aceea trecutul, cand rasareau zorii unui „maret viitor“? 1970. Atunci a venit apa Dunarii si a umplut lacul de acumulare al hidrocentralei de la Portile de Fier. A crescut apa si a acoperit, incetul cu incetul, insula Ada Kaleh. A acoperit o istorie veche de multe sute de ani, o istorie cu radacini de legenda: cu daci, cu romani, cu turci, cu austro-un­gari, cu romani; cu oameni, adica. Nu am aflat raspuns la intrebarea daca s-ar fi putut construi hidrocentrala de la Portile de Fier in alta parte pe Dunare. Nu am aflat raspuns la intrebarea daca insula ar fi putut fi salvata.

Nu am aflat, una peste alta, nici un raspuns. Am aflat, la inceputul lunii martie a acestui an, o insula pe care o cheama Simian, la cativa kilometri in aval de fosta Ada Kaleh. Aici, pe Simian, a inceput (si s-a oprit, dupa putina vreme) operatiunea de mutare a cetatii Ada Kaleh. Indrazneata si costisitoarea operatiune a debutat ca la carte: pietrele care alcatuiau cetatea au fost numerotate cu grija, spre a fi remontate fara gresala in noua locatie. Simian, insula tristetii Daca n-ai batrani, se spune ca ar fi bine sa ti-i „cumperi“.

Daca n-ai istorie, o poti cumpara la modul propriu – exemplul cel mai consistent in acest sens il constituie acei bogati de peste Ocean care cumpara de pe Batranul Continent palate, cetati, biserici vechi, spre a le „aclimatiza“ pe pamanturile care, odinioara, au apartinut Pieilor Rosii. Asta faci daca esti mai putin avut la capitolul istorie. Daca ai istorie cat cuprinde – intamplator este si cazul Romaniei –, iti poti permite sa mai si uiti de ea; asa se pare ca au gandit cei ce au decis inecarea insulei Ada Kaleh si, apoi, au oprit lucrarile de reconstructie pe insula Simian.

Acum, Simianul este un monument al tristetii: pe pamantul dintre ape zac, parasite si paraginite, ruinele unei cetati in forma de stea. De stea cazatoare. Asa cum se gaseste ea astazi si tot ar putea, cu un mic efort, sa faca deliciul turistilor aflati in croaziera pe Dunare. Dar nimeni nu face acest „mic efort“. Ca sa fie si mai simplu: astazi, pe insula Simian nu se poate ajunge in nici un chip.

La vremea cand Ada Kaleh a fost acoperita de ape, insula avea cam 700 de locuitori. Acestia s-au raspandit in cele patru zari si, o data cu ei, s-au risipit si secretele cafelei la nisip, ale tigaretelor Ada Kaleh, ale rahatului, halvitei, citronadei si dulcetei de trandafiri si de smochine. Minaretul geamiei a fost daramat cu dinamita, sa nu zgarie coca navelor, iar covorul cel mare din locul de rugaciune, o piesa rarisima, lucrata manual, de dimensiuni impresionante, a luat drumul Constantei.
Am citit, inainte de a merge la Simian, ca cimitirul cel vechi de pe Ada Kaleh ar fi fost stramutat aici. Am vazut, intr-adevar, pe Simian, pietre tombale. Am vazut insa si cum a fost „stramutat“ cimitirul: un morman de oase umane au fost desertate, laolalta, intr-o pivnita de beton, plina astazi de necuratenii. Asa cum se gasea inainte de scufundarea insulei Ada Kaleh, cetatea fusese construita pe la inceputul anilor 1700, pe ruinele unor fortificatii mult mai vechi (cca 1300). Initial, biserica de pe insula a apartinut ordinului calugarilor franciscani; la 1839, turcii i-au adaugat un minaret si au transformat-o in moschee.

Urmand dialectica atat de draga lor, comunistii au transformat-o in nimic. Si nimic a ramas. Prin paclele istoriei, prin ceata Din cei aproape 3.000 de kilometri ai sai, fluviul binecuvanteaza Romania cale de 1.000, de-a lungul carora a presarat doua minuni: Defileul Dunarii, cu cea mai spectaculoasa parte a sa, Cazanele (Mari si Mici), si Delta. Am parcurs Cazanele pe o vreme cainoasa, rea: pe un frig cumplit, prin viscol si ceata – ultima rabufnire a iernii din acest an.

Calatoria a fost posibila doar cu sprijinul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si datoreaza totul curajului si profesionalismului calauzelor noastre de la Inspectoratul Judetean Mehedinti al acestei institutii. Dar ce are a cauta curajul intr-o „plimbare“ cu salupa pe Dunare? Ei bine, in conditiile din ziua expeditiei, cand ceata si viscolul aproape ca au anulat circulatia rutiera, a conduce o ambarcatiune pe Dunare nu era la indemana oricui.
Asadar, prin ceata, ca prin paclele istoriei, am vazut Dunarea incinsa de pereti inalti de stanca, am vazut si Tabula Traiana (pe malul sarbesc), daltuita in piatra spre a nemuri efortul colosal depus de romani pentru a sapa un drum imperial in coasta muntelui. Constructia Sistemului hidro­energetic si de navigatie Portile de Fier I nu a ascuns sub ape doar insula Ada Kaleh.

Multe ale localitati de pe vechiul tarm al Dunarii au fost inecate si stramutate apoi in locuri mai inalte. Sub ape au ramas amintiri materiale, palpabile. Peste ape, in lumea noastra, au strapuns povestile si legendele. Sub ape au ramas si ruinele batranei manastiri Mraconia (atestata documentar inca din secolul al XII-lea). Peste ape, acum, se incearca reconstruirea lacasului crestin, la varsarea paraului Mraconia in Dunare, in buza golfului cu acelasi nume.Povestiri din Grota Veterani Cum am spus, ceata si viscolul au fost numitorul comun al peregrinarii noastre prin Cazanele Dunarii. Tot ele ne-au ascuns si intrarea in pestera Veterani, o scobitura rotunda in stanca muntelui, deschisa la cativa metri deasupra nivelului apei. Cunoscuta sub aceasta denumire, grota a fost folosita inca din timpul romanilor.

Peste timp, adapostul a capatat insemnatate militara: punct fortificat de aparare, loc de refugiu si magazie de provizii. In forma aproape circulara, cu un diametru de cca 30 de metri, grota are tavanul strapuns pe o inaltime apreciabila, pentru a putea fi aerisita si luminata in vremea cand intrarea sa era obturata pentru a nu permite accesul dusmanilor. Grota a devenit celebra mai ales in urma a doua insemnate batalii purtate de austrieci cu turcii la anii 1692 si 1788. La fel ca in pestera Ponicova, din apropiere, la grota Veterani erau instalate baterii de tunuri care aveau misiunea de a scufunda vasele de razboi turcesti.

Cetatea de apa Pe malul romanesc al Dunarii, in apropiere de localitatea Svinita, cu populatie preponderent sarbeasca, se gasesc trei turnuri medievale (Tri Kule) de aparare ridicate de austrieci in timpul razboaielor purtate cu turcii. Cunoscute, in mod impropriu, sub numele de „cetatea“ Tricule, aceste turnuri au fost restaurate in anii 1960, apoi, dupa construirea barajului de la Portile de Fier, au fost si ele date pieirii.

Acum, din apa Dunarii mai rasar doar doua dintre ele, ciobite si stirbe. Cazanele Dunarii si o buna par­te a zonei limitrofe sunt, astazi, zone protejate. Parcul natural din care fac parte inglobeaza si imensul lac de acumulare al hidrocentralei de la Portile de Fier. Acolo, in lacul acela, apa Dunarii sta linistita si asteapta sa se intunece. Sa te duci si sa apesi un buton din perete. Atunci, ea se prava­les­te in turbine. Iar in casa ta se aprin­de becul, se face lumina. Dedesubt, in adancuri, printre pesti, inoata istoria.

Foto: Adrian Stoicovici

 

EXPERTS

---

Viitorul timpului trecut
Dupa incheierea acordului dintre Romania si Iugoslavia vizand construirea hidrocentralei de la Portile de Fier, in cadrul Academiei Romane s-a constituit o comisie complexa pentru studierea si recuperarea valorilor istorice si naturale (flora, fauna) de pe insula Ada Kaleh.

Problema cea mai dificila a reprezentat-o cetatea. Comisia a ajuns la concluzia ca aceasta trebuie sa fie stramutata si refacuta intocmai in ostrovul Simian, din apropierea municipiului Turnu Severin. Responsabilitatea stramutarii a revenit Directiei Monumentelor Istorice din cadrul Comitetului de Stat pentru Constructii, Arhitectura si Sistematizare. Lucrarile, laborioase si costisitoare, s-au desfasurat in bune conditii vreme de doi ani, apoi finantarea proiectului a fost stopata.

In acest timp, fusesera stramutate pe Simian cele mai importante parti ale cetatii, precum si elemente de flora specifice: smochini, chiparosi, trandafiri, lalele, liliac. La cativa ani de la sistarea lucrarilor, Directia Patrimoniului Cultural National a incercat reluarea lor, in contextul unui nou proiect, care prevedea inclusiv aducerea la Simian a familiilor de turci dispuse sa se intoarca, pentru a reinvia si traditiile de pe insula Ada Kaleh: cafeaua la nisip, dulceata de trandafiri, serbetul...

Noului proiect i s-a refuzat din capul locului finantarea. In ciuda acestui handicap istoric, imi place sa sper ca povestea Simianului nu se va incheia aici. Avem, acum, posibilitatea de a rascumpara macar unele dintre greselile trecutului – depinde doar de noi s-o facem. Acestui lucru i se spune acum vointa politica.

 

FACTS

---

Legendele Dunarii
Hercule
Actualul tinut al Cazanelor ar fi fost strabatut si de Hercule, care a luat de aici, de la cataractele Dunarii, un pui de maslin salbatic si l-a rasadit pe Olimp, pentru ca arborele, peste vreme, sa umbreasca altarele zeilor. Bogata in maslini, se prea poate ca insula Ada Kaleh sa fi fost locul de unde Hercule a luat tanarul copac.

Daco-getii
Inainte de a fi mentionata, in Evul Mediu, ca punct de importanta militara, pestera Veterani a fost pusa in legatura cu stravechi ritualuri religioase ale daco-getilor.

Basme romanesti
Iorgu Iorgovan, uriasul personaj din mitologia populara romanesca, a urmarit pana in defileul Dunarii un balaur care se hranea cu tinere fete. In urma luptei dintre Iorgovan si balaur, acesta din urma, ranit de moarte, s-a refugiat in pestera Golubac, unde si-a dat sfarsitul. Trupul imputit al balaurului s-a prefacut intr-un roi urias de muste ucigase, a caror intepatura a facut ani de-a randul ravagii printre vitele oamenilor.

Sculpturi megalitice
La poalele muntelui, in dreptul hidrocentralei de la Portile de Fier, o seama de protuberante ale stancilor au fost asimilate unor imense sculpturi megalitice. Astazi, din cele noua alcatuiri de piatra a mai ramas numai una, inca vizibila: Mosul. Celelalte opt (Babele) au fost distruse cand s-a construit calea ferata, pe malul Dunarii. Se spune ca toti lucatorii care au participat la distrugerea Babelor ar fi fost ucisi intr-un acceident de tren.

Multumiri speciale
Pentru sprijinul acordat la realizarea acestui fotoreportaj: » Conducerii Inspectoratului General al Politiei de Frontiera » Domnilor: comisar-sef Stefan Aranaciu, seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Mehedinti; comisar-sef Liviu Caba, prim adjunct al IJPF MH; comisar-sef Mudava Gheorghe, sef Birou Relatii cu Publicul; comisar Valeriu Pera, purtator de cuvant; agent-sef adjunct Daniel Ionascu, comandant ambarcatiune rapida de interventie; agent Patru Mladen; agent-sef adjunct Ion Buturuga, comandant salupa de patrulare si interventie; agent-sef adjunct Iulian Dinulescu; agent-sef adjunct Daniel Ionascu; agent-sef principal Doru Spanu, IJPF MH

Sursa: http://www.descopera.ro/