UNESCO a retras Liverpool de pe lista siturilor clasate în patrimoniul mondial

altx-liver

Dimensiune font:

| 21-07-2021 16:39

UNESCO a retras Liverpool de pe lista siturilor clasate în patrimoniul mondial 

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a retras miercuri oraşul Liverpool din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale. 

Un număr de 13 delegaţi ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au vota pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, şi cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.

Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 şi valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009.

Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte şi un nou stadion de fotbal care riscă să-i ''deterioreze într-o manieră ireversibilă'' patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.

Liverpool a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO după o reabilitare ambiţioasă a zonei de chei în urma deceniilor de degradare.

Oraşul trupei Beatles

Port de plecare pentru milioane de migranţi irlandezi şi britanici, precum şi a sclavilor africani, oraşul, cu un bogat patrimoniul muzical, este totodată oraşul natal al trupei Beatles: o istorie care a întărit ''caracterul distinctiv şi spiritul unic'' al Liverpool, potrivit UNESCO.

Cu toate acestea, Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor, care oferă consultanţă UNESCO, a ''solicitat deja în mai multe rânduri'' guvernului britanic să furnizeze garanţii mai solide referitoare la viitorul oraşului, care figurează din 2012 pe lista patrimoniului în pericol.

Însă proiectele de amenajări au continuat până în măsura în care oraşul şi-a pierdut autenticitatea. Noul stadion al clubului de fotbal Everton - aprobat de guvern fără o dezbatere publică - constituie ''cel mai recent exemplu al unui proiect major cu totul contrar'' obiectivelor UNESCO, a adăugat consiliul.

Mai multe ţări, printre care Australia, a cărei Mare Barieră de Corali este ameninţată la rândul său cu declasarea, s-au pronunţat împotriva retragerii oraşului Liverpool de pe listă, argumentând că ar fi vorba despre o măsură ''radicală'' în plină pandemie de coronavirus. Brazilia, Ungaria şi Nigeria au solicitat de asemenea ca decizia să fie amânată cu un an, pentru a oferi mai mult timp noului consiliu municipal ales în luna mai.

Apartenenţa la patrimoniul mondial constituie un avantaj pentru turism şi încurajează guvernele să-şi protejeze comorile culturale şi naturale. Dar statutul nu este unul permanent, iar aceste situri pot de asemenea să fie excluse sau avertizate că riscă să fie excluse.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 3093/89/2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Total Media Radio - TV” S.R.L. Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Unirii nr. 14, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN, Valoare -Lei- 1., Echipament tehnologic, aparate de măsură şi control, mijloc de transport, mobilier, aparatură birotica 174.679. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scose la vânzare este cel de mai sus şi reprezintă 100% din valoarea de inventar, iar vânzarea se va efectua conform hotărârilor Adunării creditorilor din data de 23.07.2021, respectiv la cel mai bun preţ oferit. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 12.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 09.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefon: 0335/566.035, 0744/291.653, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
11 orașe termale au fost incluse în patrimoniul universal UNESCO
26/07/2021 12:00

  Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a recunoscut valoarea universală a unsprezece oraşe care au fost embleme ale artei termale europene in vogă intre inceputul secolului al XVIII-lea şi incepu ...

În plin sezon estival bubuie numărul cazurilor de Covid-19, în Turcia
26/07/2021 07:45

Numărul cazurilor noi de coronavirus din Turcia a urcat duminică la 14.230, un număr triplu faţă de acum trei săptămani şi cel mai ridicat nivel atins după prima jumătate a lunii mai, potrivit datel ...

Alertă CERT-RO pentru românii care merg în vacanță în Grecia: Atenție la felul în care completați formularul
23/07/2021 10:07

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează asupra faptului că au apărut site-uri care pot colecta date personale si informatii financiare de la turistii rom ...

Cel mai mare sat din România se află în județul Sibiu. Ca suprafață, este mai mare și decât Bucureștiul
22/07/2021 13:30

Pare poate greu de crezut insă in Romania există un sat care este mai mare si decat Capitala. Ne referim aici desigur la suprafata pe care se intinde. Este vorba despre Jina, comuna formată dintr-un singur ...

Insula grecească Mykonos este în pericol. Turiștii fug din cauza coronavirusului
20/07/2021 11:45

Turistii de pe insula grecească Mykonos si-au făcut bagajele si o parte dintre ei au părăsit deja perla din Marea Egee.  Începand cu duminică, 18 iulie, Grecia a intrat in zona galbenă, motiv ...

Auckland este cel mai bun oraş din lume pentru locuit - Europa, de evitat
19/07/2021 18:37

Auckland (Noua Zeelandă) pe primul loc in clasamentul anual realizat de săptămanalul The Economist privind cele mai bune oraşe pentru locuit, urmat de Osaka (Japonia), Adelaide (Australia), Tokyo (Japonia ...

Prăbușirea cascadei Bigăr a redus numărul turiștilor
19/07/2021 16:23

Prăbuşirea unui perete al Cascadei Bigăr, din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, a avut un impact negativ asupra turismului din zonă, conform oficialilor, numărul vizitatorilor plătitori de bilet ...

 GALERIE FOTO - Cele mai frumoase țări din lume
18/07/2021 15:24

Numărul de turisti care le vizitează, cantitatea si calitatea zonelor verzi pe care le găzduiesc, evaluările marilor ghiduri turistice ale lumii sau numărul de locuri clasificate drept patrimoniul mondia ...

Insulele Maldive sunt la un pas de scufundare
18/07/2021 14:59

Insulele Maldive sunt intr-un mare pericol si riscă să dispară de pe fata pămantului, pană la sfarsitul acestui secol. Problemele sunt create de schimbările de climă. Un subiect asupra căruia isi indrea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei