Un specialist francez în urbanism va fi elogiat la Iaşi
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai renumiţi profesori universitari în amenajare teritorială şi urbanism din lumea francofonă, Jean-Paul Carriere, va primi titlul de Doctor Honoris Causa la Iaşi. Ceremonia va avea loc vineri, 13 octombrie, în Aula ,,Mihai Eminescu” a Universităţii ,,Al.I. Cuza”.
Profesor Emerit al Universităţii „François Rabelais” din Tours, Franţa, Jean-Paul Carriere are numeroase realizări atât la nivel academic, cât şi la nivelul „muncii de teren”. Este unul dintre specialiştii care au contribuit vital la planificarea regională a Franţei, pregătind primul contract Stat - Regiune, un cadru de utilizare a energiei şi dezvoltarea de noi energii regenerabile. Domeniile de cercetare ale lui Jean-Paul Carrière au fost în principal ţările din Europa de Sud, în special Portugalia (timp de peste 30 de ani), considerată un veritabil „laborator la scară largă”, dar şi România şi Brazilia în ultimul deceniu, Franţa - Regiunea Centrală – Valea Loirei. Problema centrală a cercetărilor sale este globalizarea, de care depind, într-o anumită măsură, dinamica şi evaluarea strategică a teritoriilor studiate în vederea amenajării lor sau dezvoltării durabile. Delia DODAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau