Universitatea de Arte, pepinieră de artiști pentru Opera Națională Română Iași. Protocol de colaborare semnat astăzi

opera1

Dimensiune font:

| 14-04-2021 13:59

 
Relația dintre două cele instituții a fost consolidată ieri, printr-un protocol de colaborare * parteneriatul, foarte important pentru cele două instituții emblematice ale Iașului, urmărește derularea de proiecte culturale, dar și accesarea de fonduri europene

Sala „Eduard Caudella” a Filarmonicii de Stat „Moldova” a găzduit astăzi unul dintre cele mai importante momente ale vieții culturale și academice. Este vorba despre semnarea protocolului de colaborare dintre Opera Națională Română și Universitatea de Arte „George Enescu”, moment ai cărui protagoniști au fost managerul interimar al instituției de spectacole, prof. univ. dr. Daniel Șandru, respectiv rectorul Aurelian Bălăiță.
„A fost reluată o colaborare între două instituții culturale reprezentative ale Iașului, colaborare care fusese întreruptă în ultimii ani. Cu noua conducere am găsit un dialog foarte bun, foarte deschis, managerul fiind un om de cultură, care se uită cu mare atenție la activitățile noastre și vom putea găsi în următorii ani proiecte comune fie producții artistice, fie proiecte de dezvoltare instituțională”, a spus prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță. La rândul său, managerul interimar al Operei, Daniel Șandru, a declarat că, prin intermediul acestei colaborări se dorește realizarea în comun a unor proiecte culturale, dar și accesarea de fonduri europene. „Redeschidem acest parteneriat absolut important pentru Opera Națională Română din Iași. Cu atât mai mult cu cât, iată, ne aflăm la sediul Universității  de Arte George Enescu, o instituție care trebuie să reprezinte și din punctul nostru de vedere un reper pentru formarea viitorilor artiști, inclusiv pentru cei care vor urca pe scena Operei Naționale Române din Iași”, a adăugat Daniel Șandru.
De altfel, ONRI va avea parteneriat și cu Filarmonica „Moldova”, și cu Colegiul „Octav Băncilă”. „Ne bucurăm că am stabilit o serie de parteneriate cu aceste instituții de cultură și de învățământ artistic. Am invitat Filarmonica, artiștii lirici și orchestra să susțină, în cadrul programului alocat Operei, spectacole pe scena mare a Teatrului Național (unde funcționează și Opera -- n.r.). Vom acorda o atenție specială clasei de la balet de la colegiul ieșean, despre care dorim să devină o pepieră pentru viitorul Corp de Balet al Operei”, a spus Daniel Șandru, adăugând că acordul va avea o valabilitate de cel puțin doi ani.
Un alt proiect derulat împreună cu UNAGE va fi „Studioul tânărului interpret”, care va fi coordonat de conf. univ. dr. Cristina Simionescu (cadru universitar la UNAGE și soprană a Operei). Rectorul universității, Aurelian Bălăiță, a adăugat că, anual, la universitate sunt aproximativ 400 de absolvenți, iar prin intermediul proiectelor comune dintre cele două instituții există posibilitatea angajării acestor absolvenți. Colaborarea vizează activități de creație și cercetare în domeniul pedagogiei artistice, inițierea de proiecte culturale comune, atragerea de fonduri pentru promovare și dezvoltare instituțională. Toate activitățile se vor desfășura după un program stabilit de comun acord de cele două instituții, forma de realizare a parteneriatului urmând să fie stipulată în anexe specifice, cu detalii despre fiecare proiect în parte. La final, prof.univ. dr. Aurelian Bălăiță i-a oferit managerului ONRI un tablou, o grafică intitlată „Romeo și Julieta”, semnată de o studentă de la UNAGE.
Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
Ploile abundente afectează alimentarea cu apă în jud. Iași: întreruperi în furnizare și presiune scăzută
16/06/2021 21:14

 Precipitatiile consistente inregistrate in noaptea de 15/16 iunie 2021 in bazinul hidrografic al raului Ozana au determinat antrenarea masivă de aluviuni, care au condus la o crestere a turbidităti ...

Scandalagiul nu s-a prezentat la Probaţiune întrucât era în puşcărie
16/06/2021 15:56

 Ieşeanul Liviu Vasile Pipoş (48 de ani) a fost condamnat, in noiembrie 2019, la un an cu suspendare şi termen de incercare de trei ani pentru săvarşirea infracţiunilor de „distrugere” ş ...

Un taximetrist a rămas fără permis până în anul 2023 și va plăti daune de 75.000 lei
16/06/2021 15:30

Un accident ce iniţial părea a fi banal s-a transformat in ani de coşmar atat pentru victimă, cat şi pentru autor. Nefericitul eveniment s-a produs in data de 15 iunie 2016, in jurul orei 17.30, pe Calea C ...

 Criza plasticului dublează termenul de eliberare a actelor de identitate
16/06/2021 15:00

Încă din luna martie, majoritatea directiile de evidentă a populatiei din tară au acuzat faptul că nu pot onora toate cererile din cauza crizei de plastic pentru tipărirea cărtilor de identitate. Es ...

Rocanotherworld face primii pași pentru a deveni un festival Zero Waste, începând cu acest an
16/06/2021 14:30

Cea de-a sasea editie a festivalului Rocanotherworld, care va avea loc in perioada 23 - 27 iunie 2021 in Iasi, se alătură miscării de constientizare si schimbare a comportamentului privind obiceiurile de con ...

Studenții TUIASI reprezintă România la cel mai mare festival european de antreprenoriat – Gen-E
16/06/2021 14:30

O echipă de studenti de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a castigat premiul Innovation Award in Finala Natională a programului international de antreprenoriat Junior ...

 Modernizarea Drumului Mănăstirilor din Botoșani va costa aproape 30 de milioane de lei
16/06/2021 13:45

  Un drum judeţean care asigură legătura intre mai multe mănăstiri din judeţul Botoşani va fi modernizat in baza unui proiect cofinanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), a de ...

Incendiu la Neamț. Arde o magazie de la un centru pentru femei și copii
16/06/2021 13:05

O magazie de la Centrul de ajutor pentru viată din Turturesti, comuna Girov, a luat foc in această dimineată. Incendiul a fost anuntat pe la ora 9.30 si mai multe echipaje de pompieri si medicale s-au depla ...

Amendă de 33.000 de lei pentru un traficant de substanțe anabolizante. El a adus în țară peste 350 de fiole
16/06/2021 12:33

Politistii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Albiţa au descoperit peste 350 de fiole cu substanţe anabolizante ce urmau să fie introduse ilegal in ţară. Acestea erau ascunse in peretii lateral ...

Aproape 250 de balerini din 20 de țări vor să danseze la Opera din Iași
16/06/2021 10:40

Opera Natională Romană din Iasi a organizat in ultima perioadă mai multe concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Concurenta cea mai mare a apărut la Compartimentul Balet unde va avea loc un proces de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei