* taxa de participare este 150 lei pentru o săptămână * se asigură două mese pe zi şi cazarea în campus
Până la finele acestei luni, absolvenţii de clasa a XI-a din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ se pot înscrie la Universitatea de Vară Suceava, proiect care se va desfăşura în perioada 19-28 iulie. Astfel, un număr de 50 de liceeni vor urma un program de cursuri, seminarii şi laboratoare reprezentative pentru anul I de studiu, susţinute de profesori şi doctoranzi din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV). Potrivit lui Valentin Popa, rectorul universităţii sucevene, cursurile vor fi predate în cadrul facultăţilor. „Proiectul vine în ajutorul elevilor indecişi cu privire la facultăţile între care au de ales pentru a-şi continua studiile la nivel universitar” a explicat rectorul.
Totodată, prin acest proiect, elevii de clasa a XI-a pot să experimenteze viaţa de student în facultatea pe care doresc să o urmeze, având oportunitatea să testeze cursurile mai multor facultăţi din universitate, pentru ca în final să facă o alegere conştientă şi sigură.
Educaţie formală şi dezbateri
Pe lângă programul de educaţie formală oferit, proiectul urmăreşte crearea unui cadru de dezbateri şi educaţie non-formală prin intermediul activităţilor propuse: sesiuni de informare, activităţi de socializare, discuţii pe teme educaţionale etc.
Cei înscrişi vor participa la următorul program educaţional: vizitarea facultăţilor din cadrul USV, cursuri, seminarii şi laboratoare de profil în fiecare zi, o zi de presesiune şi o zi de sesiune (examene). Participanţilor nu li se vor impune ore de culcare sau trezire, fiecare fiind responsabil de gestionarea timpului propriu, în concordanţă cu programul zilnic. Potrivit organizatorilor, „grupul nostru ţintă este format din absolvenţii claselor a XI-a, însă sunt şi elevi care au terminat clasa a X-a şi care doresc să se înscrie în acest program şi nu îi vom refuza”.
Participarea la cursuri este obligatorie, iar organizatorii îşi rezervă dreptul de a-i elimina din proiect pe cei care absentează repetat de la programul obligatoriu propus. „Participanţii sunt responsabili pentru orice tip de acţiune întreprind, neexistând obligaţia asumării răspunderii de către organizatori, în cazul incidentelor provocate de participanţi”, au mai precizat organizatorii.
Organizatorii vor asigura două mese pe zi participanţilor, iar cazarea se face în unul dintre căminele studenţeşti din campus.
Irina Bucşinescu
Universitatea de Vară Suceava este un proiect iniţiat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS) în parteneriat cu USV şi Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Iniţiativa face parte din cadrul proiectului naţional „Universităţi pentru elevi”, iniţiat de ANOSR. Înscrierile se pot face până la data de 1 iulie 2013, pe siteul www.usv.asusv.ro sau www.asussv.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau