Vasluieni au aruncat două tone de deşeuri electronice
Dimensiune font:
* zeci de televizoare stricate, casetofoane, hote, mixere, calculatoare, toate au ajuns în containerele celor de la ROREC * acţiunea s-a înscris într-o campanie de protecţie a mediului, la care au participat în jur de 240 de persoane, atrase şi de tombolă
În municipiul Vaslui a avut loc o nouă campanie de reciclare a deşeurilor electronice. Parţial dornici să ajute acţiunile ecologiştilor şi poate mai mult atraşi de premiile puse la bătaie prin intermediul unei tombole, zeci de vasluieni s-au debarasat de aparatele electrice şi electrocasnice uzate.
Reciclare şi câştig
La final, cei de la ROREC şi Primărie au constatat că peste 240 de vasluieni s-au implicat în campanie, fiind colectate peste două tone de deşeuri. „Scopul campaniei organizate de Asociaţia pentru reciclare ROREC este de a colecta şi depozita controlat deşeurile de echipamente electrice şi electrocasnice. Ne bucură că şi cu ocazia primei campanii din acest an vasluienii au înţeles acestă necesitate şi au răspuns într-un număr atât de mare solicitării noastre”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui, Geanina Tofan. „Am adus un cuptor cu microunde, pe care îl ţineam degeaba în casă. M-am înscris şi la tombolă”, a spus o vasluiancă. Până la finele anului va mai fi organizată încă o etapa de colectare a obiectelor electrice uzate.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau